Connect with us

ACTUALITATE

Întrebări pertinente şi de bun simţ către Camera de Comerţ şi Industrie Dâmboviţa. Răspunde cineva?

Publicat

pe

Sursa foto: google map

Am primit pe adresa redacţiei o scrisoare deschisă din partea unui cititor care doreşte răspunsuri concrete din partea autorităţilor la câteva întrebări de bun simţ, cum le numeşte. Persoana în cauză spune că a fost impulsionată de demersul comun al mai multor publicaţii din judeţul Dâmboviţa, menit să-i determine pe şefii de instituţii publice să respecte legea şi să comunice transparent cu jurnaliştii şi cu cetăţenii.

Promitem că vom încerca să găsim răspunsuri la întrebările formulate şi îi încurajăm pe toţi cei care ne citesc să ne comunice problemele cu care se confruntă în relaţia cu funcţionarii statului, iar noi le vom face publice, spre ştiinţa şefilor ierarhici ai acestora, poate reuşim, împreună, luând atitudine, să punem punct sfidării şi dispreţului cu care suntem trataţi de angajaţii care îşi iau lefurile din banii noştri, ai tuturor!

„Văzând demersul dumneavoastră de zilele trecute, privind atitudinea şefilor instituţiilor publice din Dâmboviţa faţă de presă şi faţă de noi, toţi, vin cu această scrisoare deaschisă, trimisă cu încredere că o să abordaţi problema şi o să faceţi ceva! Ca simplu locuitor al judeţului Dâmboviţa vin cu o listă de întrebări de bun simţ la care aş vrea un răspuns argumentat şi poate dumneavoastră, presa, puteţi afla mai multe.

1. Ce face Camera de Comert Dambovita concret pentru mediul de afaceri local si pentru firmele care cotizeaza? Fara legatura cu acel eveniment anual fara o valoare anume, acel Top al firmelor – ne referim la masuri concrete. Evenimente, lucruri concrete, palpabile, actuale, ancorate in concret.

2. Cum si unde aflam mai multe despre proiectele cu finantare europeana implementate de Camera de Comert Dambovita? Pe site sunt doar niste informari generale, in treacat si atat. Proiectele respective nu au site-uri sau le au doar sa fie facute, nu au vizibilitate. Cum ajunge informatia catre toti cei (adica noi, cei multi) care dorim sa aflam ce poate sa ofere acel proiect cu bani europeni pentru noi? Ati auzit vreodata campanii locale la radio/tv/facebook/etc. legat de activitatea de finantare start-up pe proiectul implementat de acestia? Unde este lista castigatorilor, ce oameni se regasesc pe listă (ar fi interesant de vazut ce nume se afla in acele liste) si cum au aflat acei oameni de proiect, iar altii, multi, nu au aflat?

http://www.ccidb.ro/sectiuni/finantari, https://www.facebook.com/Camera-De-Comert-Dambovita-545503472313082/ – Aşa se comunica cu publicul, fie ca vorbim de mediul de afaceri, fie ca vorbim de cetateni pur si simplu care vor sa afle informatii care ii privesc direct (daca vorbim de bani multi din fonduri europene)? 270 persoane care urmaresc?

https://www.startupsudmuntenia.ro/concurs/ – nicaieri nu se gaseste lista cu cei care au castigat finantare – oricum apesi ea nu este disponibila, te trimite din fereastra in fereastra? cum s-a desfasurat promovarea pe acest proiect, astfel incat toata lumea sa aiba acces la informatie si sa se poate inscrie daca doreste? Cum s-a asigurat egalitatea de sanse de catre echipa proiectului platita din bani europeni si mai ales cine sunt acei experti care lucreaza pe aceste proiecte?

Un alt exemplu: aceasta este pagina de facebook (principalul mijloc de comunicare in online in prezent) a proiectului: sunt 30 de urmaritori in acest moment (18 decembrie 2019) – adica este facuta, dar informatia a ajuns la cine anume din moment ce proiectul s-a adresat sutelor de oameni! https://www.facebook.com/Start-Up-Sud-Muntenia-152874335548943/

3. Cine sunt acesti oameni care ne asigura noua niste servicii, atat pe partea de firme, dar mai ales din fonduri europene (deci bani publici) ca si experti?

4. http://www.ccidb.ro/contact este lista actuala? Nu ar fi normal ca echipele de proiect sa fie transparente? Asa cum se procedeaza pe proiectele care implementeaza acest gen de finantari? Ştim cine este managerul de proiect pe acest mare proiect care a oferit finantari pentru start-up?

5. Ce se stie concret de alte proiecte pe bani europeni in asociere cu alte societati sau institutii (Universitatea Valahia si altii)? Unde sunt ele publice, cum se face concret informarea persoanelor pentru care sunt facute aceste proiecte, cum se transmit informatiile de interes general pentru noi cei multi? Noua ni se adreseaza aceste proiecte cu actiuni concrete! Si este normal sa ne intrebam daca aceste proiecte sunt pentru publicul larg, de ce nu se cunosc informatii si avem impresia ca sunt cu circuit inchis? Pe puncte, cati oameni au avut acces la aceste campanii de promovare pe niste proiecte destinate noua? La nivel de Dambovita nu am stiut absolut nimic legat de acest proiect pana de curand.

Întrebari normale, de bun simt, care ar trebui sa ne intereseze pe toti, fiind vorba de fonduri europene. Ca o concluzie: de ce nu suntem informati daca pentru asta se primesc bani, sa fim informati corect si transparent? Ar fi oportun ca dumneavoastră, presa, sa va implicati mult mai mult in ceea ce priveste proiectele implementate local din fonduri europene – sa nu uitam ca sunt bani publici. Sa existe liste si comunicari cu ce tipuri de proiecte se desfasoara pentru resurse umane si nu doar”.

Semnat: Un cetăţean, printre cei mulţi, care are încă încredere în presă şi în lucrul bine făcut

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Publicat

pe

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.

După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.

„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite