SOCIAL
Atenție la bunuri! Hoţii acţionează cu precădere în zonele aglomerate!

Poliţiştii argeşeni au derulat, duminică – 22 decembrie 2019, activităţi informative în centrele comerciale Auchan, în parteneriat cu reprezentanții Agenției Touch Communication. S-au purtat discuţii cu privire la situațiile de risc la care pot fi supuși cetățenii.
Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie, poziţia hoţului fiind permanent riscantă.
În general, noaptea se fură din gări, din trenuri, iar ziua în mijloacele de transport în comun, magazine, pieţe, dar numai la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.
Comportamentul neadecvat caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă ”ajută” la comiterea acestui gen de fapte. Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.
Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de următoarele sfaturi:
• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;
• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;
• dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;
• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.
• evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări și magazine.
• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

• dacă stați la o coadă priviți cu atenție celelalte persoane; dacă simțiți că asupra dumneavoastră se face pressing la coadă în magazine sau că cineva s-a instalat în fața dumneavoastră și v-a acoperit vederea, verificați imediat geanta și locul unde tineți portofelul;
• acordați o mai mare atenție poșetei decât plaselor de cumpărături; siguranța poșetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpărături nu scoateți tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
• țineți geanta în față, protejând-o cu mâna;
• mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
• aveți grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul să fiți urmărit și să vă fie sustrasă suma de bani;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.
Dâmboviţa
Patronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat, astăzi – 5 noiembrie 2026, trei percheziții în județ și una în Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere la audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2024-2025, reprezentanții a trei firme cu sediul în județul Dâmbovița si-au transferat fictiv părțile sociale deținute către un cetățean din Bangladesh și doi din Egipt, pentru a se sustrage de la efectuarea eventualelor verificări financiare și fiscale și pentru a se delimita de plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care au retras cea mai mare parte a încasărilor societății în numerar, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1.586.000 de lei.
VIDEO
În urma perchezițiilor, au fost descoperite ridicate în vederea continuării cercetărilor suma de 130.000 de lei, documente, înscrisuri, precum și mai multe device-uri și medii de stocare. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei imobile, sumei de 130.000 de lei și a măsurii popririi sumelor de bani deținute în conturile bancare aparținând persoanelor în cauză, până la concurența prejudiciului – ne informează IPJ Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
SOCIAL
Percheziții în Teleorman, la persoane care au încălcat legea privind regimul armelor și munițiilor

Operațiunea JUPITER, executată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară pe mai multe planuri. Ieri – 4 noiembrie 2026, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele, au executat patru percheziții în localitățile Videle, Conțești, Scurtu și Plopii-Slăvitești, județul Teleorman, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma descinderilor, au fost descoperite și indisponibilizate șase arme neletale, cu aer comprimat, supuse autorizării și 1.350 de proiectile (diaboluri) metalice destinate armelor cu aer comprimat. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei persoane.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























