Connect with us

ACTUALITATE

Când pot fi anonimizate în declaraţiile de avere informaţiile privind veniturile

Publicat

pe

Declararea tuturor datelor și a informațiilor cuprinse în formularele declarațiilor de avere și de interese este obligatorie, procedura de completare și depunere fiind expres prevăzută de Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice;

Potrivit art. 29 din actul normativ menționat anterior, „nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 2000 lei. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare”

Cu toate acestea, în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familie sale, este obligatorie dovada acestor aspecte prin anexarea la declarația de avere a unei adeverințe salariale prin care se confirmă existența clauzei, respectiv indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția poate dispune anonimizarea informațiilor privind veniturile realizate.

Acest fapt se întemeiază pe imperativele art. 32 din Legea 176/2010 potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii” precum și cu cele prevăzute de art. 17, art. 20, art. 26 și ale art. 163 alin. (1) din Codul Muncii privind clauza de confidențialitate, respectiv asigurarea confidențialității salariului.

În concret, persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi interese din cadrul instituțiilor prevăzute de lege, vor transmite Agenției Naționale de Integritate odată cu copiile certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse, documentele care să ateste existența unei clauze de confidențialitate cu privire la veniturile realizate, urmând ca inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate să dispună cu privire la anonimizare.

Agenția Națională de Integritate va dispune aplicarea dispozițiilor legale incidente în toate cazurile în care prevederile și procedurile menționate anterior nu sunt respectate.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Administratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 10 iunie 2026, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, nouă percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Giurgiu și în municipiul București, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

Totodată, au fost puse în executare șapte mandate de aducere, emise pe numele a șapte administratori ai unor societăți comerciale, aceștia fiind conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru audieri – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022-2024, persoanele cercetate ar fi evidențiat cheltuieli privind achiziții de prestări servicii în domeniul construcțiilor care nu ar avea la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu 974.000 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă nelegal.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Judecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă

Publicat

pe

Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa, întruniți în Adunarea Generală, ieri – 9 iunie 2026, fiind prezenți 26 din 35 judecători în funcție, au stabilit, în unanimitate, în cadrul Adunării generale a judecătorilor convocate de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii următoarele:

Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică.

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern și internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești și prin recunoașterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.

Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.

Judecătorii amână pentru viitoarea ședință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.

Preşedinte,
Judecător Adrian Octavian Popescu

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite