Connect with us

ACTUALITATE

Noi focare de pestă porcină în judeţul Dâmboviţa. Patru, lângă Zimbrăria Neagra!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://gorjeanul.ro/)

În această după-amiază, au fost confirmate şase cazuri noi de pestă porcină africană, în două gospodării din Sperieţeni (comuna Gura Şuţii) şi Berevoeşti (oraşul Fieni) şi patru pe teritoriul Fondului de vânătoare 27 Neagra.

„S-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor. În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat.

Totodată, în cadrul ședinței, au fost aprobate deciziile de stingere a focarului din localitățile Braniștea, respectiv Perșinari.

Având în vedere evoluția virusului gripei aviare în România și la solicitarea prefectului județului, directorul DSVSA Dâmbovița a prezentat o scurtă informare cu privire la măsurile ce vor fi luate în perioada următoare, pentru prevenirea apariției virusului în județul Dâmbovița. În acest sens, au fost transmise notificări către toate UAT-urile din județ în vederea informării cetățenilor și anunțarea medicului veterinar din localitate pentru orice suspiciune de boală”, se precizează într-un comunicat remis de Instituţia Prefectului Dâmboviţa.

PS – Funcţionarii din Prefectura Dâmboviţa ar trebui să fie un pic mai atenţi atunci când redactează comunicatele de presă. Fieni este oraş, nu comună!

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Direcția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune

Publicat

pe

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, în data e 16 octombrie 2026, ora 10:00, la Centrul de Fructe Ulmi, licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor mijloace fixe scoase din funcțiune.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire apă în comuna Niculești, 30 septembrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Niculești că oprește furnizarea apei potabile în data de 30 septembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru lucrări de igenizare a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite