Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Control de la Ministerul Dezvoltării la Primăria Dobra

Publicat

pe

Sursa foto: Pagini Aurii

Astăzi – 29 ianuarie 2020, au descins la Primăria Dobra, județul Dâmbovița, inspectori din cadrul Corpului de control al ministrului Dezvoltării. Se pare că se află la Dobra chiar şeful acestui organism de verificare. Ar fi luate în vizor proiectele de construire dispensar în Mărceşti şi reabilitare dispensar în Dobra.

Spun sursele noastre că există o stare de tensiune între primarul şi viceprimarul de la Dobra şi că vineri, 31 ianuarie, se anunță o şedință furtunoasă a Consiliului Local.

ADMINISTRAŢIE

Proiectul de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din Răcari a intrat în linie dreaptă

Publicat

pe

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, ne anunță că a fost semnat contractul de execuție pentru eficientizarea energetică a blocurilor A, B, C, A2, A3, A4 din localitate. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud–Muntenia 2021–2027- Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în locuințe multifamiliale

Valoarea totală a contractului este de 8.156.992,30 lei (inclusiv TVA). 7.143.407,11 lei (inclusiv TVA) reprezintă cheltuieli eligibile iar 1.013.585,19 lei (inclusiv TVA), cheltuieli neeligibile, care vor fi susținute de la bugetul local. Cofinanțarea pentru contractul de lucrări (2%)a fost de 142.868,14 lei.

„Sunt pași importanți pentru reabilitarea termică a blocurilor! Un proiect mult așteptat prinde contur. Urmează o serie de lucrări care vor aduce mai mult confort, eficiență energetică și economii la costurile de întreținere pentru locatarii acestor imobile”, a precizat Marius Caravețeanu – primarul orașului Răcari.

Lucrările prevăd termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală bazaltică, pentru o izolare termică superioară, izolare planșeu, subsol și ultimul nivel, astfel încât să fie reduse pierderile de căldură. Va fi înlocuită tâmplăria exterioară la apartamente și casa scării, igienizarea și curățarea subsolurilor blocurilor, închiderea balcoanelor și logiilor în vederea asigurării unui plus de confort și siguranță.

Proiectul mai prevede realizarea trotuarelor de protecție în jurul blocurilor, pentru un acces facil și prevenirea infiltrațiilor. Vor mai fi montate corpuri de iluminat eficiente energetic în spațiile comune. De asemenea vor mai fi instalate pe terase panouri fotovoltaice pentru producerea energiei necesare iluminatului comun, din surse regenerabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Municipiul Târgoviște se dezvoltă cu bani europeni. Vezi ultimele cifre! VIDEO

Publicat

pe

Primăria Târgoviște a înregistrat un nou record în ceea ce privește accesarea fondurilor europene nerambursabile: aproape 68 de milioane de lei atrași într-o singură zi, în cadrul primei etape a proiectului care vizează modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale – a anunțat edilul Daniel Cristian Stan, care a punctat că suma depășește cu aproximativ 15 milioane de lei veniturile din impozitele locale aferente unui an.

„Această accesare masivă de bani europeni reprezintă explicația pentru care reușim să realizăm atât de investiții, iar surprizele plăcute vor continua atât pe zona de unități de învățământ, cât și pe zona de parcuri, spații verzi, transport public, dar și pe zona de asistență socială sau grijă pentru bătrâni și pentru persoanele cu dizabilități”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite