ACTUALITATE
Care sunt noile previziuni de marketing digital în anul 2020

Liderii de marketing și publicitate Google au făcut o serie de previziuni pentru anul 2020, referindu-se la noile tehnologii, tendințe în marketing și la comportamentul consumatorilor, care se dovedește a fi într-o continuă schimbare.
În prezent, aproximativ 90% din traficul pe Internet este reprezentat de conținutul video. Pentru ca un video să fie văzut până la final de un utilizator, este indicat să nu fie mai mare de 2.7 minute. Acesta reprezintă timpul mediu pe care utilizatorii sunt dispuși să-l dedice unui videoclip de pe Internet.
Potrivit celor spuse de Martha Ivester (șef serviciu de reclamă de marketing la Google Northern Europe) prin folosirea unor formate mai scurte, de reclame sau „conținut video snackable” se poate atrage atenția utilizatorilor și se transmite ceea ce doresc ei să afle. Ideea este de a condensa informația, dar într-un mod care să fie cât mai ușor de asimilat de către utilizatori, în scurt timp. Creșterea masivă a aplicaților de partajare video arată modul cum consumatorii se implică în conținut și ce tip de conținut lipsește.
În acest an se împlinesc 20 de ani de la inventarea Google Images. În prezent, Google Images este folosit de milioane de oameni în fiecare zi, de aceea este necesar ca imaginile folosite pentru site-uri web și site-uri de prezentare să fie cât mai mari, clare și frumoase. Cititorii caută informații rapide și de aceea se bazează în primul rând pe imagini, ei sunt în căutare de inspirație pentru a decide ce fel de produse să cumpere. Potrivit statisticilor, căutarea de imagini a crescut cu peste 60% pe dispozitivele mobile.
Prin serviciile de creare site București prin SCDesign.ro mulți antreprenori își pot dezvolta afacerile. Ei pot obține noi site-uri care să pară uimitoare, să aibă un conținut complet și interesant, cu imagini mari, adecvate, foarte frumoase.
O idee bună ar fi și optimizarea site-ului vechi, utilizarea unor instrumente SEO pentru a putea îmbunătăți clasamentul de căutare, investirea în publicitate Google, în campanii publicitare plătite, spre a promova postările pe diferite platforme social media și a viza persoane care pot deveni potențiali clienți.
Folosirea unui logo conceput profesional, pe care oamenii să-l recunoască pe fiecare platformă asociată afacerii, poate face marca să fie de neuitat. Asta este o metodă care determină oamenii să vină pe site.
Pentru utilizatori fiecare secundă contează, de aceea ei vor să primească informații imediate, care să nu întârzie să apară. În prezent imaginile sunt frecvent accesate, deci ele au un mare rol în dezvoltarea afacerilor. În plus, există și alte modele de căutare și navigare, iar aici nu ne referim doar la animații, ilustrații grafice sau culori captivante. Este vorba despre căutările vocale, care își aduc și ele aportul în dezvoltarea magazinelor online.

Folosirea asistenților vocali a devenit din ce în ce mai importantă. Asta a spus și Manuel Roman (de la Google Spain). Conform previziunilor făcute de el, „în anul 2021 vor exista mai mult de 1,6 persoane care folosesc asistenți de voce în mod frecvent”. Comportamentul consumatorilor se schimbă, aceștia se îndreaptă spre o economie conversațională, în care asistenții vocali au un rol important. În timpul interacțiunii dintre ei și clienți se promovează produsele oferite de brand și se răspunde nevoilor clienților în mod mult mai eficient și rapid.
Pentru dobândirea succesului în afaceri, astăzi este esențială transformarea marketingului digital. Tehnologiile avansate de marketing pot ajuta companiile să reducă cu 30% costurile și să crească cu 20% veniturile. Companiile își pot măsura nivelul actual de maturitate de marketing digital și pot concepe un plan de dezvoltare. Ele pot intra într-un nivel avansat de marketing dacă folosesc anumite canale și tehnologii sofisticate de automatizare, precum sunt:
• Agregarea datelor, obținerea unor informații despre comportamentul utilizatorilor, despre punctele de interacțiune și tranziții de la online la offline
• Folosirea sistemelor CRM, analize de site-uri pentru automatizarea sarcinilor, personalizarea mesajelor
• Stabilirea unor obiective, optimizarea bugetelor și a ofertelor publicitare.
În acest fel, companiile vor atinge un nivel ridicat de servicii la costuri reduse. Specialiștii consideră că majoritatea companiilor sunt la început sau în curs de dezvoltare.
O altă previziune pentru anul 2020 este aceea că produsele de marcă vor deveni foarte importante. Consumatorii de astăzi vor căuta produse durabile și de calitate, vor dori să afle mai multe informații despre produsele de acest fel. Ei vor vrea să știe care este perspectiva brandului asupra unor probleme actuale (ex. diversitatea, schimbările climatice) și cât mai multe detalii despre produsele oferite.
În anul 2020, conținutul trebuie să fie vizibil pe toate dispozitivele, inclusiv pe cele mobile (care sunt din ce în ce mai mult utilizate). Creșterea vitezei și performanței unui site va ajuta în creșterea numărului de utilizatori. De asemenea, în acest an se va pune mai mult accent pe creativitate, în ceea ce privește realizarea și prezentarea reclamelor relevante, care vor ajuta companiile să aibă un mare impact la public și să atragă potențiali clienți. (P)
ACTUALITATE
Copiii din Titu își pot descoperi gratuit talentele artistice la Centrul Cultural

La mai puțin de o săptămână de la inaugurarea Centrului Cultural Titu, primarul Laurențiu Costache a anunțat deja că instituția devine, de săptămâna viitoare, un loc în care copiii din oraș să-și poată descoperi talentul, să învețe, să creeze și să viseze. Toate cursurile organizate aici sunt gratuite și se adresează deocamdată doar copiilor ai căror părinți au domiciliul în Titu.
„Am pregătit un program diversificat, coordonat de profesori și voluntari dedicați, pentru ca fiecare copil să poată găsi activitatea care i se potrivește și prin care să-și dezvolte talentul și creativitatea.
Îmi doresc ca acest centru să fie al întregii noastre comunități, dar mai ales al copiilor noștri: un loc viu, primitor, în care să vină cu drag și în care fiecare talent să fie descoperit, încurajat și pus în valoare.
Le mulțumesc tuturor profesorilor și voluntarilor care au ales să se implice și să ofere din timpul, experiența și priceperea lor copiilor din Titu!”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
Programul activităților ce se vor derula la Centrul Cultural Titu
LUNI
Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
MARȚI
Instrument – vioară: 14:30–16:30
Prof. Tatiana Giurgea și Patricia Seraia – voluntar
Dans țigănesc și balet: 15:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu
Teatru: 16:00–18:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu
MIERCURI
Pictură: 12:00–16:00
Prof. Simona Popa
Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu
Dans sportiv: 16:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
JOI
Instrument – pian: 13:00–15:00
Abigail Debora Dumitru și Ștefan Alexandru Mihai – voluntari
Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu
Teatru: 14:00–16:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu
Dans țigănesc: 16:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu
Dans modern: 18:00–19:30
Prof. Florin Gogan
VINERI
Instrument – pian: 08:00–12:00
Prof. Camelia Popa
Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
SÂMBĂTĂ
Dans popular: 10:00–14:00
Prof. Ion Tănase
Pictură: 14:00–16:00
Prof. Simona Popa

ACTUALITATE
Gratuit, analize medicale și ecografii pentru 200 de persoane din comuna Dragodana

Școala Gimnazială Dragodana găzduiește, astăzi – 20 septembrie 2026, de la ora 16:00, un seminar pe teme de nutriție – anunță primarul Gheorghe Sandu.
De asemenea, va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri având la bază rezultatele la analizele medicale și ecografiile realizate ieri în cadrul unei campanii inițiate de Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, cu sprijinul administrației publice locale și implicarea medicului de familie Luminița Manea.
Ieri – 19 septembrie 2026, aproape 200 de locuitori ai comunei Dragodana au beneficiat, gratuit, de investiții medicale.
ACTUALITATEacum 5 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 5 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală
ACTUALITATEacum 5 zileSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită


























