Connect with us

POLITIC

Victor Ponta: Între doamna Dăncilă şi domnul Orban e diferenţă doar de pantofi!

Publicat

pe

Victor Ponta, preşedintele PRO România, l-a numit, astăzi, pe premierul Ludovic Orban „noua doamnă Dăncilă”, spunând că, între cei doi, nu există decât o diferenţă de… pantofi!

„Nu vreau să jucăm la mize mici, să ne dea şi nouă cineva un secretar de stat, cine ştie ce funcţie. Dacă aş fi vrut lucrul ăsta, puteam să mă înţeleg şi cu doamna Dăncilă, şi cu noua doamnă Dăncilă, numită Orban. E diferenţă doar de pantofi între cei doi. Cred că toţi vă doriţi să facem altceva, să reuşiţi să schimbăm nişte lucruri şi, din fericire pentru noi, nu sunt alţii care să îşi dorească aceleaşi lucruri.

Spunea cineva aici (Nota redacţiei: Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu, amândoi lideri PSD) că am fost un prim-ministru bun. O să mă certe Daciana că sunt arogant, dar după mine nu prea au fost prim-miniştri. Poate or să mai fie.

Au fost înaintea mea prim-miniştri mai buni decât mine, unul sigur. După, nu au mai fost prim-miniştri. Au fost nişte oameni nimeriţi acolo din greşeală şi, de fapt, cred că aşa se explică de ce nu am evoluat, ci am involuat”, a declarat Ponta la Convenţia anuală PRO România, care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Claudiu Târziu, lider ACT: Nicușor Dan a mai trimis un om la sacrificiu!

Publicat

pe

Liderul ACT, europarlamentarulul Claudiu Târziu, a precizat, după nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, că Nicușor Dan a mai trimis un om la sacrificiu.

„Nu din calcul, ci la noroc. Sau poate că a abandonat teoria probabilităților în favoarea unui joc mai popular pe malurile Dîmboviței: alba – neagra. Luca Niculescu este al patrulea premier desemnat în cinci luni. Despre om, numai de bine. A făcut presă douăzeci și patru de ani. A fost ambasador la Paris. Nu are partid. Nu are dosare. Dar nici voturi. Problema nu este omul, ci cum a fost uns candidat la șefia guvernului.

Luni, toate partidele au trecut pe la Cotroceni. Nici unul n-a rostit sau auzit acolo numele lui. L-au aflat seara, odată cu noi, de la televizor. Președintele spune că a ales omul cu cele mai mari șanse să facă o majoritate parlamentară. Șansele acestea le vede doar Nicușor Dan”, a declarat Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Mai spune liderul ACT că România nu are acum probleme cu diplomația, ci mai degrabă cu banii, cu producția, cu nivelul de trai din ce în ce mai precar al românilor.

„Președintele ne-a dat un om care știe să trateze diplomatic. Însă România are nevoie să fie gospodărită. Un premier fără voturi stă la mîna celor care i le dau. Luca Niculescu are zece zile să obțină sprijinul Parlamentului. Dacă pică și el, rămîne o singură consultare pe care președintele nu a făcut-o. Cu românii’, a adăugat Claudiu Târziu, insistând pe ultima soluție democratică: alegeri anticipate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Președintele CJD Dâmbovița critică dur inițiativa unor parlamentari PNL și USR care promovează o lege ce dezincriminează consumul de droguri!

Publicat

pe

Sursa foto: Gândul

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan – liderul PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte al acestui partid la nivel național, a luat imediat poziție la auzul veștii că reprezentanții USR și PNL în Parlamentul României au promovat un proiect de lege care dezincriminează deținerea de droguri pentru consumul propriu.

În timp ce vedem tragedii provocate de consumul de droguri, este total de neacceptat ca în Parlament să fie promovate inițiative care merg în direcția dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Inițiativa aparține senatorului neafiliat Victoria Stoiciu și senatorilor Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL) și Cristian Ghinea (USR).

Conform acestui act normativ, deținerea, cumpărarea, cultivarea pentru consum propriu ar fi transformate din infracțiuni în contravenții. Atenție, indiferent dacă este vorba despre droguri de risc sau de mare risc!

A spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, că este categoric împotriva oricărei tentative de relaxare a legislației privind producerea, deținerea și consumul de droguri.

„România nu are nevoie de dezincriminare și sancțiuni simbolice, ci de o legislație severă și de instituții capabile să o aplice. Statul trebuie să trateze acest fenomen cu maximă responsabilitate. Trebuie să intensificăm lupta împotriva traficanților și a rețelelor de distribuție, iar prevenția, tratamentul dependenței și protejarea tinerilor trebuie să fie priorități reale, cu rezultate concrete”, a transmis Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte PSD.

În opinia liderului social democrat, trebuie acționat cu fermitate împotriva traficului și distribuției, nu să fie transmise mesaje că societatea devine mai tolerantă în fața drogurilor.

„Parlamentarii care susțin asemenea modificări trebuie să explice clar ce efecte vor avea și ce garanții există că nu vor încuraja consumul și traficul de droguri. Cu drogurile nu negociem. Nu le tolerăm. Nu facem experimente pe viitorul copiilor noștri”, a mai spus liderul PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite