ACTUALITATE
Postul ne ajută să înțelegem care este autentica noastră relație cu Dumnezeu și cu aproapele

De ieri, ne aflăm în Sfântul şi Marele Post ce ne pregăteşte, sufleteşte şi trupeşte, pentru sărbătoarea de căpătâi a creştinismului, esenţa credinţei şi a încrederii noastre: Învierea Domnului.
Părintele Ionuţ Ghibanu, vicar al Arhiepiscopiei Târgoviştei, a scris un text de suflet, o prelegere simplă, caldă, sinceră, despre ceea ce reprezintă şi despre ceea ce ar trebui să reprezinte pentru noi toţi, credincioşii ortodocşi, aceste zile premergătoare Sfântului Paşte, aceste zile de curăţenie, de echilibru, de meditaţie şi înţelepciune.
„Este un timp plin de speranță și curaj de la care așteptăm să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin aproapele nostru, să ne înțelegem mai bine rostul pe această lume și să ne purtăm mai frumos și mai adecvat chemării noastre spirituale.
Postul este o perioadă de abținere de la mâncare, atât cantitativ, cât și în ceea ce privește felul mâncării, pentru că trebuie să vedem, dincolo de foamea trupească, acea nobilă foame de Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să transformăm foamea de mâncare în foame de rost, de sens, de Dumnezeu, de propria desăvârșire.
Postul are apoi și perspectiva sa spirituală, în care aprofundăm rugăciunea, meditația și faptele bune, ajutorarea aproapelui, mai cu seamă atunci când acesta se află în situații limită.
Dacă privim postul așa, cu siguranță, nu este ușor, dar este folositor și frumos, fiindcă este vorba despre o luptă spirituală cu propriile limitări, patimi și alunecări, este o încercare de autodepășire, de intrare pe făgașul normal al propriei vieți.
Mai presus de toate însă, postul ne ajută să înțelegem care este autentica noastră relație cu Dumnezeu și cu aproapele, care este sensul a tot ceea ce Domnul a făcut pentru noi și pentru mântuirea noastră, învățătura, minunile, exemplul, pătimirea, moartea și învierea Sa. Toate acestea nu le putem înțelege decât numai printr-un efort ascetic, în cadrul căruia postul este ajutorul necesar fără de care nu ne putem împlini acest obiectiv sfânt.
Fiecare zi de post poate deveni o zi în care suntem mai prezenți în realitate, suntem mai buni, mai aproape de noi, de cei de lângă noi și de Dumnezeu, mai aproape de chemarea noastră spirituală.
Sunt convins că mulți vor încerca să pornească cu bucurie și speranță, cu reînnoit curaj și multe așteptări acest itinerar al Postului Mare, împreună cu Dumnezeu, cu mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților Săi. Ca la orice plecare, este bine să oferim iertare celor ce ne-au greșit, pentru a nu duce în sufletele noastre această povară, pentru a ne elibera de orice limitare impusă și pentru că atunci când iertăm suntem la fel ca Domnul pe care-L urmăm.
Cu bucuria prezenței lui Dumnezeu, cu certitudinile credinței, cu încrederea speranței și cu puterea binelui, a luminii și a frumosului ce vin de la Dumnezeu, vom parcurge acest itinerar sacru și tainic, pentru a ne înțelege și a ne înnoi spiritual. Cu Dumnezeu înainte, spre bucuria sărbătorii Învierii!”.
ACTUALITATE
ENGIE România dezvoltă la Cornățelu un parc fotovoltaic pe 250 de hectare

Comuna Cornățelu, considerată cu ani în urmă a fi un fel de pol al sărăciei în județul Dâmbovița, locul unde, ani în șir după revoluția din decembrie 1988, nu se întâmpla mai nimic, va intra pe harta energetică a țării. Aici, va fi construit unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județ și din România. Peste 300.000 de celule solare vor fi instalate pe o suprafață de 250 hectare. Dezvoltatorul acestui proiect este ENGIE România.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat ieri, la Cornățelu, și a vizitat locul de unde, începând din toamna anului viitor, se va livra energie verde în sistemul național. Șeful administrației publice județene a purtat pe șantier discuții cu vicepreședintele ENGIE România, Cristian Buzan, și cu ceilalți reprezentanții ai companiei despre investiția de la Cornățelu.

„Mă bucur că un proiect de asemenea amploare se realizează în Dâmbovița. Investițiile atrag alte investiții, generează locuri de muncă și creează noi oportunități pentru județ. Astfel de proiecte trebuie să aducă și beneficii concrete pentru comunitățile locale. Sprijinirea școlilor, a clădirilor publice și a unităților medicale prin implementarea unor soluții eficiente energetic sunt direcții importante în acest sens. Această investiție va fi continuată printr-un nou proiect în domeniul energiei verzi, ceea ce arată că Dâmbovița devine tot mai atractivă pentru investiții în acest sector”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Urmărește Incomod Media și pe Google News
ACTUALITATE
Confirmare internațională pentru Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Din nou!

O nouă confirmare internațională pentru Teatrul Tony Bulandra, prin producția #nuEu. Două premii la Summer Cult, Priștina: „Best Actress in a Leading Role” și „Best Performance” – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media
„Participarea la Summer Cult, festival dedicat teatrului contemporan din Priștina, Kosovo, a venit după succesul de la Krakow Fest, Polonia, unde #nuEu a obținut Marele Premiu.

Premiul „Best Actress in a Leading Role”, cât și „Best Performance”, i-au fost acordate Andreei Tănase pentru precizia, intensitatea emoțională și profunzimea cu care susține un material contemporan provocator.
Aceste distincții confirmă încă o dată valoarea actorilor și a producțiilor Teatrului Tony Bulandra, precum și prezența sa constantă pe scenele naționale și internaționale”.
#nuEu după un text de Samuel Beckett
Cu: Andreea Tănase
Regia: Casandra Topologeanu
Video &Sound Design: Cătălin Cărămidă, Ovidiu Cristian
Producție a Teatrului Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 2 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 2 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală


























