Connect with us

ACTUALITATE

Semnal. Cât de uşor poate fi băgat în carantină un întreg spital şi cum putem evita această situaţie dramatică!

Publicat

pe

Municipiul Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa răsuflă liniştite deocamdată. Încă nu a fost înregistrat, oficial, niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus. De acest răgaz, care sperăm să dureze cât mai mult, încearcă să profite autorităţile judeţului şi personalul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, care se află într-o continuă pregătire a stabilimentelor şi a dotărilor necesare primirii şi tratării persoanelor infectate cu COVID-19.

Secţia Boli Infecţioase, situată în zona Dealu Mare din Târgovişte, a fost pregătită special pentru internarea bolnavilor cu coronavirus. Necazul pleacă din altă parte şi a fost bine sesizat şi analizat de doctorul Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Şeful celei mai mari unităţi din Dâmboviţa de tratare a pacienţilor cu diferite afecţiuni, altele decât coronavirus, atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru cetăţenii judeţului posibilitatea ca spitalul să intre total în carantină sau să fie dezafectat din cauza unui pacient cu coronavirus.

„Vreau să vă dau un exemplu simplu, destul de dur, zguduitor, care trebuie să ne pună pe gânduri şi să ne determine să acţionăm cu luciditate pentru interesul tuturor dâmboviţenilor. Dacă un cetăţean infectat cu coronavirus care s-ar afla la Boli Infecţioase, secţia dedicată pentru tratarea acestei grave afecţiuni, ar prezenta subit o urgenţă chirurgicală, să zicem o simplă apendicită şi ar trebui operat, evident, trebuie transportat în blocul operator al Spitalului Judeţean, apoi în Secţia Terapie Intensivă. Vă daţi seama în ce situaţie ne-am afla? Ar fi un risc iminent de contaminare a întregului personal al secţiilor respective, al pacienţilor, al întregii unităţi! Situaţia ar genera un colaps medical. Un pericol pentru întreg judeţul Dâmboviţa cauzat de închiderea totală a spitalului”, ne-a spus Claudiu Dumitrescu.

Managerul instituţiei medicale târgoviştene are şi o soluţie pentru evitarea unei asemenea situaţii dramatice. Aşa cum a precizat, este singura variantă viabilă la nivelul unui judeţ care va trece printr-o criză generată de o maladie declanşată de un virus ucigător. Soluţia dată de Claudiu Dumitrescu a fost propusă şi la nivel naţional unde este studiată cu atenţie de factorii responsabili.

„Consider că, la acest moment, pentru a evita o catastrofă, ar trebui ca un spital orăşenesc sau municipal de la nivelul fiecărui judeţ, să aibă o destinaţie strictă pentru coronavirus, în aşa fel încât să nu se producă un amestec al pacienţilor în aceiaşi unitate medicală. Este, într-adevăr, un lucru dificil de pus în practică, dar, după părerea mea, este singura soluţie, cu cele mai puţine riscuri pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu coronavirus.

Pacienţii cu coronavirus fără patologii asociate şi într-o stare medie sau severă ar fi îngrijiţi în Secţia Infecţioase a Spitalului Judeţean, iar în cazul în care apar alte patologii asociate ar fi transferaţi în spitalul cu destinaţie unică, care s-ar ocupa de pacient în continuare. Este singura soluţie concretă, care poate să ne ducă la un rezultat favorabil pentru starea de sănătate a populaţiei judeţului Dâmboviţa „, a precizat medicul Claudiu Dumitrescu.

Propunerea managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte ar trebui să fie rapid îmbrăţişată de mai marii judeţului! Claudiu Dumitrescu are perfectă dreptate. Spitalul Judeţean, în cazul în care un bolnav de coronavirus are nevoie de o intervenţie pentru o altă afecţiune, poate fi decimat, scos din uz, băgat în carantină! Ar fi o adevărată nenorocire pentru cetăţenii judeţului Dâmboviţa. Avem ca exemple Spitalul Ministerului de Interne din Bucureşti şi Secţia UPU a Spitalul din Filiaşi, închisă după ce a fost contaminată de un pacient bolnav de coronavirus.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Maestrul Mc Ranin, managerul Teatrului Tony Bulandra, a devenit membru de onoare al Rotary Club Târgoviște

Publicat

pe

Ca semn al recunoașterii pentru întreaga activitate dedicată teatrului, dramaturgiei, culturii universale, reprezentanții Rotary Club Târgoviște au conferit astăzi, 12 iunie 2026, titlul de nembru de onoare maestrului Mihai Constantin Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

„Prin întreaga sa activitate, regizorul Mihai Constantin Ranin a demonstrat că teatrul înseamnă mult mai mult decât spectacol. Înseamnă educație, dialog, comunitate și capacitatea de a aduce oamenii împreună în jurul valorilor care ne definesc.

De-a lungul anilor, am găsit în domnia sa un partener de încredere, un susținător constant al proiectelor dedicate culturii, educației și binelui comunității, precum și un promotor al implicării civice și al spiritului de solidaritate.

Prin acordarea acestui titlu, Rotary Club Târgoviște își exprimă recunoștința și aprecierea pentru contribuția sa remarcabilă la viața culturală a orașului nostru și pentru sprijinul oferit inițiativelor Rotary.

Se spune că un oraș este definit nu doar de clădirile sale, ci mai ales de oamenii care îi dau suflet. Astăzi, îl onorăm pe unul dintre acești oameni. Felicitări, domnule Mc Ranin, și bine ați venit în familia Rotary”, este mesajul transmis de președintele Rotary Club Târgoviște – Cătălin Pechea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină construirea unei biserici ortodoxe în Japonia

Publicat

pe

Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din județul Dâmbovița, a mers, un binecuvântarea Mitropolitului Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei, în Japonia, pentru a contribui la ridicarea unei biserici din lemn în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” a Comunității ortodoxe române din Tokyo, din Minami Alps, Yamanashi.

„Părintele stareț Hristofor a contribuit la confecționarea, în România și, apoi, la montarea și asamblarea în Japonia a structurii din lemn a acestui locaș de cult. În prezent, se lucrează la realizarea învelitorii acoperișului, la instalația electrică, la confecționarea și montarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc, precum și la alte lucrări de finisare necesare finalizării proiectului.

Menționăm că această biserică, având hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, a fost realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după modelul bisericii de lemn a Schitului Runcu Cucuteanca din Arhiepiscopia Târgoviștei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite