ACTUALITATE
Coronavirus România, 27 martie: 263 de cazuri noi, pacienţi cu vârste între 0 şi 94 de ani!

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.
ACTUALITATE
Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.
Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.
Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.
Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.
Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!
Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 6 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 6 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























