Connect with us

Dâmboviţa

Dle Guran, un simplu comunicat de presă nu rezolvă lipsa de comunicare a autorităţilor!

Publicat

pe

Am înţeles. Suntem în pandemie. Avem alte priorităţi. Dar chiar să nu mai vezi picior de liberal prin Dâmboviţa? Să nu mai auzi din partea lor nici măcar o anemică declaraţie de îmbărbătare? Unde eşti, domnule preşedinte Guran?

Un simplu comunicat de presă, că s-au constituit în judeţ nu ştiu câte patrule şi s-au efectuat nu ştiu câte controale şi că s-au direcţionat şi către judeţul Dâmboviţa materiale d eprotecţie pentru medici, nu rezolvă problema lipsei de informare a cetăţenilor! O conferinţă de presă, online, în sistem video, ar fi fost mai nimerită. Eventual şi cu participarea prefectului, care este reprezentantul Guvernului PNL în teritoriu!

Comunicat de presă preşedinte PNL Dâmboviţa – 2 aprilie 2020

Având în vedere situația la data de 01.04.2020, în calitate de Cosilier de Stat al Primului Ministru, împreună cu Instituția Prefectului și cu dl Prefect, am realizat, printre altele, următoarele:
– Constituirea unor echipe mixte poliție/jandarmerie pentru a asigura condițiile de carantină și de izolare la domiciliu, astfel: În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost constituite 122 de patrule, dintre care 48 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”. Au fost efectuate 2 însoțiri către centrele de carantină, de către polițiști și jandarmi.
A fost, de asemenea verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a 1625 de persoane.
Polițiștii locali au legitimat 308 persoane, au efectuat 9 filtre auto, au verificat 159 de autovehicule și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3/2020, în valoare totală de 9.600 lei.
– Suplimentarea locurilor de cazare pentru a asigura carantinarea persoanelor cu risc în ceea ce privește transmiterea infecției cu noul coronavirus. De asemenea, au fost asigurate cheltuielile cu hrana și apa de consum pentru persoanele aflate în carantină, asistență medicală, precum si monitorizarea și protecția spațiilor de cazare.
– În acest moment se fac demersurile necesare pentru a pune la dispoziție spațiile de cazare necesare cadrelor medicale care doresc ca o perioadă să nu interacționeze cu membrii familiei. S-a apelat la diferite entități care pot veni în susținerea acestei acțiuni.
– În sprijinul sistemului medical și pentru o bună funcționare a acestuia am redirecționat de la Guvernul României, la cererea dlui Prefect, într-o primă etapă, materiale de protecție pentru ca medicii noștri să își poată desfășura în siguranță activitatea, precum și o cantitate însemnată de produse sanitare de strictă necesitate.

Guvernul Romaniei, prin structurile teritoriale pune în aplicare toate măsurile necesare pentru limitarea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus. De asemenea, se fac toate demersurile pentru a reduce cât mai mult posibil efectele negative în domeniul economic și social provocate de această criză.

Reclama

Am făcut apel de nenumărate ori ca această perioadă trebuie să devină una de unitate și solidaritate. Le reamintesc tuturor celor implicați că politica se face pentru cetățeni, că ne aflăm în slujba lor, nu în slujba intereselor de moment.
Îi rog, de asemenea să își amintească faptul că jurământul depus la preluarea mandatelor nu a fost o simplă formalitate ci o promisiune solemnă adusă cetățenilor.

În toată această perioadă voi fi la dispoziția tuturor celor de bună credință și îi asigur de tot sprijinul meu în gestionarea acestei situații.

Virgil Guran,
Președinte PNL Dâmbovița

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!

Publicat

pe

Chiar dacă bugetul localității Pietrari, din județul Dâmbovița, este unul precar, iar sprijinul financiar din alte direcții nu pare să vină, mai ales în această perioadă de criză economică și politică, primarul Cornel Coman gospodărește chibzuit banul public și încearcă să țină în echilibru comunitatea, administrația și, mai ales, să ducă la bun sfârșit proiectele de investiții pe care le are în diferite stadii de implementare. Ne-a mărturisit edilul că ar dori să facă multe în comuna pe care o coordonează, prin votul de încrederea acordat de concetățenii săi, dar, când nu sunt bani, iar proiectele pe care le ai sunt blocate din varii motive ce nu au deloc legătură cu Primăria, te resemnezi și aștepți să se mai schimbe ceva în circuitul politic, economic și legislativ.

Cornel Coman a vrut să pună la punct în primul rând toate drumurile de importanță locală, fiecare străduță, fiecare uliță mărginașă. Comunicarea este esențială pentru oameni. Toate căile rutiere din satul Valea sunt reabilitate. De asemenea, au fost pietruite străduțele adiacente din zonele Olari, La Vârf, La Iuzi. Totodată, străzile Diaconești și Carierei au fost și ele modernizate. Vorbim de circa 5 km de drumuri comunale. Finanțarea pentru reabilitarea acestor drumuri, ne-a precizat Cornel Coman, a fost asigurată de la bugetul local. Pentru execuția lucrărilor, au fost folosite utilajele Primăriei.

Clădirea în care va funcționa un afterschool este gata pregătită să-i primească pe copii. În prezent, se desfășoară procedurile de autorizare. La Pietrari, va fi implementat și un proiect social pentru copiii care provin din familii defavorizare. 15 micuți vor beneficia zilnic de o masă caldă și de facilități în plan educativ. Cei care au probleme cu vorbirea, cu exprimarea vor beneficia și de serviciile unui logoped, plus asistent social. Acesta, atunci când este nevoie, va merge acasă la fiecare solicitant. Și tot în domeniul social, primarul comunei Pietrari, printr-un proiect realizat în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, va construi un centru de sănătate modern. Valoarea acestei investiții depășește 3 milioane de lei. Primarul Cornel Coman speră ca anul viitor să fie demarate lucrările.

Pentru a fi asigurată o minimă economie la buget, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect privind producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Intenția edilul este și de a asigura capacități de stocare a curentului electric. Energia produsă va fi folosită pentru asigurarea consumului în unitățile subordonate administrației publice locale și pentru iluminatul public.

„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Localitatea, oamenii au nevoie de rețele de apă potabilă și canalizare, de gaze naturale, de tot ceea ce ne apropie de confortul urban, de civilizația europeană. Sperăm să o scoatem, ușor-ușor, la capăt cu toate. Este dificil sau aproape imposibil să pornești un proiect, să îl duci la bun sfârșit dacă nu ai asigurate sursele de finanțare, fie ele din fonduri europene sau guvernamentale, dacă nu lucrezi cu firme serioase. Și, așa cum v-am mai spus, în această perioadă, situația la capitolul implementării proiectelor a fost deosebit de complicată. Sperăm să ne revenim și să intrăm în ritmul acela normal al unei societăți. Oamenii au așteptări de la cei care conduc”, ne-a spus Cornel Coman – primarul comunei Pietrari.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Primăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății

Publicat

pe

Municipiul Târgoviște, cu sediul în str. Revoluției, nr. 1-3, județul Dâmbovița, Târgoviște, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a avizului de mediu pentru proiectul „Amenajarea și valorificarea peisagistică a Șanțului și Valului Cetății – etapa 2”, propus a fi realizat în Municipiul Târgoviște, Tronson 5, 6, 7, 8, 9, delimitate de strada Berzei și care se finalizează înainte de intersecția cu Calea București.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul D.J.M. din Municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr. 1, județul Dâmbovița și la sediul Primăriei Târgoviște, str. Revoluției, nr. 1-3, în zilele de luni – joi, între orele 09:00 – 16:00 și vineri între orele 09:00 – 13:00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul D.J.M., județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite