Connect with us

Dâmboviţa

Controale permanente în Corbii Mari. Oamenii tot nu înţeleg să stea în case!

Publicat

pe

Comuna Corbii Mari, unde doi oameni au decedat fiind răpuși de COVID-19 după ce au contactat virusul în urma ședințelor de dializă desfășurate la un centru din Capitală, este acum în permanență în atenția instituțiilor de forță.

Raziile executare de Poliție și Jandarmerie sunt la ordinea zilei. Autoritațile încearcă în acest mod să nu scape situația de sub control, să îi discipline de pe oameni, mai ales că sunt încă 20 de persoane internate în spital, iar alte câteva zeci sunt izolate la domiciliu.

Controalele dese, soldate evident și cu sancțiuni, îi cam nemulțumește pe localnici. Numai ieri, în urma unei acțiuni întreprinse în Corbii Mari, Conțești și Potlogi, oamenii legii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor ridicându-se la 256.657 de lei. Cele mai multe contravenții, 91, au dost date pentru respectarea măsurilor de prevenire și răspândire a coronavirusului. Adică, oamenii nu prea au stat acasă așa cum prevăd normele legale.

De precizat că primarul de la Corbii Mari, Ionuț Bănică, a solicitat autorităților județene testarea tuturor locuitorilor comunei pentru a şti clar cu ceea ce se confruntă și pentru a putea acționa în consecință. Edilul, în afară dezinfecțiile realizate la nivelul întregii localități, a împărțit cetățenilor și măști de protecție.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Reprezentanții ACT Dâmbovița strâng semnături pentru anularea Legii Vexler

Publicat

pe

Reprezentanții Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), condus de europarlamentarul Claudiu Târziu au declanșat, în urmă cu câteva luni, o campanie de strângere de semnături în vederea anulării Legii Vexler, un act normativ inițiat de deputatul Silviu Vexler care, în opinia suveranistului Claudiu Târziu, este antiromâneasc, ne pune la zid istoria și oamenii care au creat cultură, valori în țara noastră. Legea Vexler, a spus liderul ACT, Claudiu Târziu, îi interzice pe Eminescu, Kogălniceanu, Alexandri, Iorga, Vulcănescu.

Zilele acestea, pe străzile municipiului Târgoviște, membrii Acțiunii Conservare Dâmbovița s-au aflat într-o prelungită campanie de strângere de semnături necesare în vederea anulării Legii Vexler. Au discutat cu cetățenii, le-au vorbit dâmbovițenilor despre pericolul pe care Legea Vexler îl reprezintă pentru democrație, pentru libertatea de exprimare liderul ACT Dâmbovița – Ștefan Cristian Iosif și vicepreședintele  Ciprian Olteanu, împreună cu mai mulți tineri, membri ai partidului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Urs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un urs a fost văzut, în această seară, cu puține minute înainte de ora 20:00, lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca. Potrivit unor șoferi aflați în trafic, sălbăticiunea a traversat DN72A, în zona fostului popas și s-a afundat în codri spre Valea Dâmboviței. Așadar, mare atenție!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite