ACTUALITATE
Personalul de la Spitalul din Târgovişte, sub ameninţarea amenzii fiindcă au ieşit ciucure să se închine la Sf. Moaşte

Astăzi, s-a desfăşurat, pe străzile municipiului Târgovişte, o procesiune auto cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti. Evenimentul religios, aşa după cum ne-a precizat preotul Ionuţ Ghibanu – vicar eparhial, a primnit toate aprobările necesare, fiind respectate toate regulile impuse de reglementărle stabilite prin ordonanţele militare.
Un act de credinţă, de solicitare a sprijinului divin în această perioadă dificilă prin care trece ţara. La această procesiune unică în istoria Târgoviştei a participat şi ÎPS Nifon, arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei, care i-a binecuvântat pe târgoviştenii ieşiţi la balcoane, pe cei aflaţi pe străzi cu diferite probleme sau pe cei ieşiţi în faţa porţilor.
„M-am bucurat când am văzut că târgoviștenii s-au comportat admirabil, cu foarte multă decență, ținând cont de apelul făcut de Arhiepiscopia Târgoviștei, de a nu crea niciun fel de aglomerație, de a nu participa decât cu rugăciunea și de a privi de acolo de unde sunt, de pe stradă, de la ferestrele sau balcoanele locuințelor, ori de la serviciu!
Dragi târgovișteni, v-ați descurcat foarte bine, cu multă demnitate și responsabilitate și, de aceea, vă mulțumesc din toată inima! Altă dată dumneavoastră, credincioșii, veneați cu multă bucurie și efervescență pentru a vă închina la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, însă de data aceasta a venit Sfântul Ierarh la dumneavoastră, sfânta raclă fiind însoțită de către Mitropolitul Nifon, alături de care am avut onoarea de a mă afla”, a scris vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu pe pagina sa de Facebook.

După consumarea înălţătoarei procesiuni, pe reţelele de socializare au apărut comentarii. Cele mai multe pozitive, care au lăudat această iniţiativă menită să ne încurajeze şi să ne determine să rămânem tari şi să avem încredere în Dumnezeu. Dar, cum spaţiul virtual adună tot felul de caractere, concepte şi mentalităţii, au fost şi reacţii negative. Unele, servite şi cu ţinte precise. Totul a culminat cu vestea că organele statului ar pregăti nişte sancţiuni pentru cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă care, în momentul când procesiunea a ajuns în dreptul unităţii, au ieşit la poartă în număr mare, pentru a se închina la Sfintele Moaşte şi au uitat de reglementările în materie de distanţare socială.
Atent la tot ceea ce se întâmplă în comunitate, blajin dar şi combativ atunci când nevoia o cere, părintele Ionuţ Ghibanu a reacţionat imediat.
„Dacă până și medicii, cei care salvează vieți și cei de care avem cea mai mare nevoie azi sunt atenționați că nu își pot manifesta credința public, că nu au voie să iasă în fața Spitalului pentru că nu respectă distanța socială, ce să mai spună alții? Oare, în spital, medicii respectă distanța socială? Sau, noi, toți cei care mergem la serviciu, respectăm întotdeauna distanța socială”?
VIDEO
ACTUALITATE
Titu. Emoții, bucurii și speranțe, la festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Liceul „Goga Ionescu”

Eveniment emoționant, astăzi – 27 mai 2026, în Parcul Orășenesc Titu. În prezența a numeroși elevi, cetățeni, cadre didactice și reprezentanți ai administrației publice locale, s-a desfășurat festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”.
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, nu a putut rata acest moment, care, așa cum a precizat edilul, marchează sfârșitul unei etape importante din viața acestor tineri și începutul unui nou drum, plin de provocări, alegeri și speranțe.
„Îi felicit pe absolvenții promoției 2026 și le doresc mult succes la examenul de Bacalaureat, curaj, încredere în propriile forțe și puterea de a merge înainte, indiferent de obstacole. Viața îi va pune în fața multor încercări, dar sunt convins că fiecare experiență îi va ajuta să devină oameni puternici și valoroși. Felicitări profesorilor pentru răbdarea, implicarea și munca depusă de-a lungul anilor, dar și părinților, care au fost sprijinul nevăzut din spatele fiecărui pas făcut de acești copii”, a fost mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache.

ACTUALITATE
Propuneri interesante și scăpări legislative grave, puse pe tapet de pensionarii din Dâmbovița

Astăzi – 27 mai 2026, avându-i la prezidiu pe prefectul județului Dâmbovița – Marius Calomfirescu, pe subprefectul Teodor Rădoi și pe președintele Consiliului județean al persoanelor vârstnice Dâmbovița – Gheorghe Perjaru, s-a consumat ședința Comitetului de Dialog Civic pentru Problemele Vârstnicilor. La această întâlnire, reprezentanții pensionarilor din Dâmbovița au vrut să afle dacă la nivelul județului există posibilitatea ca membrii organizațiilor de pensionari să se implice în activități de voluntariat destinate persoanelor vârstnice vulnerabile, aflate în grija unor instituții de ocrotire socială.

Președintele Gheorghe Perjaru avea pregătit un material documentar despre cum se desfășoară activitatea în alte centre de ocrotire socială din țară, dar, după ce a ascultat expozeul directorului Direcției de Asistență Socială Târgoviște, a renunțat să mai prezinte din experiența altora, considerând, pe bună dreptate, că și în Dâmbovița, la Târgoviște, în ceea ce privește protecția persoanelor vârstnice, se fac lucruri bune, iar baza tehnico-materială, spațiile de cazare și cele destinate recuperării și petrecerii timpului liber sunt excelente, adaptate la nevoile persoanelor vârstnice.
A vorbit directoarea DAS Târgoviște, Marcela Iordache, de sistemul de protecție socială, de întreaga paletă de activități dedicate protejării vârstnicilor, despre condițiile oferite pentru petrecerea timpului liber într-un mod plăcut, reconfortant. A mai precizat directorul Direcției de Asistență Socială Târgoviște că este nevoie de acțiuni de voluntariat mai ales pe zona bătrânilor cu un grad de invaliditate ridicat. Vârstnicii au nevoie de sprijin în desfășurarea unor activități, au nevoie de dialog, de comunicare, de socializare.

După expunerea acestui material, din partea participanților au venit o serie de sesizări de interes cetățenesc. Elena Chițu, directorul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”, a ridicat problema containerelor ecologice, inteligente, create cu intenția de a colecta selectiv deșeurile și răspândite prin cartierele târgoviștene. A spus Elena Chițu că foarte mulți bătrâni întâmpină probleme și sunt nevoiți să solicite sprijin, când trebuie să depună deșeurile în respectivele containere. Orificiile de depozitare sunt prea sus. Cei mai scunzi sau cu probleme de sănătate și de mobilitate nu pot ajunge la maneta care pune în mișcare capacul rotativ, plus că aceasta este greu de controlat dacă nu ai ambele mâini libere. A mai mărturisit reprezentanta persoanelor vârstnice că situația a devenit și mai gravă în zonele din municipiu de unde au fost ridicate clasicele pubele, mari, deschise. Elena Chițu a recomandat autoritățile locale să găsească o soluție astfel încât să fie eliminate aceste inconveniente. Cetățeanul nu este refractar la nou, la cerințele Uniunii Europene, dar pentru a se a achita de aceste obligații trebuie să i se asigure și condiții. Nu este de mirare faptul că, în zona acestor containere moderne, se aruncă la liber gunoiul menajer.
Au mai ridicat pensionarii problema recalculării retribuțiilor la vârstnicii care au ieșit la pensie, dar care mai lucrează în continuare cu contract cu timp parțial de lucru.
Un alt neajuns sesizat, de fapt cu miros de descriminare: angajații cu probleme oncologice, potrivit legii, sunt scutiți de plata asigurărilor de sănătate, dar nu același lucru se întâmplă și la pensionari. Ei plătesc CASS. Au remarcat vârstnicii din Dâmbovița că nu este în ordine acest lucru, este o scăpare legislativă prea evidentă și ar trebui corectată.
S-a mai vorbit de legea salarizării unice pe anul 2026 care, după cum arată, aduce mari beneficii poporului bugetar, începând de jos până la cei mai înalți demnitari și funcționari ai statului. Pensionarii și angajații din sectorul privat rămân pe loc. Nici un semn de bine!
Subprefectul Teodor Rădoi i-a asigurat pe reprezentanții persoanele vârstnice că toate solicitările lor, neajunsurile sesizate, vor fi transmise Guvenului, celorlalte instituții locale și centrale ale statului.
Au mai fost prezente la această întâlnire: Diana Mocanu – purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Dâmbovița și Andreea Dumitrașcu – directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița. Domnia sa a spus că, în strategia pe care o aplică ca șef al CJAS Dâmbovița, sunt incluse și câteva proiecte pe latura de comunicare și de creare a unor parteneriate instituționale.
ACTUALITATEacum 7 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ACTUALITATEacum o săptămânăFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
ACTUALITATEacum o săptămânăUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a luat foc în parcarea Kaufland Magrini, Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgul de cariere organizat la Universitatea Valahia a reprezentat o oportunitate pentru profesionalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăCNAS organizează concurs pentru director general al Casei de Sănătate Dâmbovița























