Connect with us

Dâmboviţa

Deputat, către ministrul Sănătăţii: Oamenii trebuie informaţi corect despre COVID-19

Publicat

pe

Sursa foto: Facebook

Deputatul Corneliu Ştefan, preşedintele PSD Dâmboviţa, i-a adresat astăzi, 22 aprilie 2020, o interpelare ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, având ca temă criza provocată de COVID-19. Parlamentarul cere lămuriri cu privire la semnalele trase de specialiştii în medicină din ţara noastră, cu câteva luni înainte de apariţia virusului în România, dar care nu au fost luate în seamă de autorităţi. Spune deputatul Corneliu Ştefan că, dacă nu s-ar fi acţionat atât de iresponsabil, România ar fi fost la adăpost.

„Domnule ministru,

Constat cu amărăciune, ca toţi românii de altfel, că, în această perioadă de criză, situația unităților spitalicești din ţara noastră nu este deloc una stabilă, care să nu ne îngrijoreze. Avem peste 800 de cadre medicale – medici, asistenți, infirmieri – infectate cu noul coronavirus. Un spital de urgență, cel din Suceava, se află sub comandă militară, din cauza proastei administrări de până acum. De asemenea, sunt nenumărați medicii și asistenții care reclamă, pe rețelele de socializare, lipsa echipamentelor speciale de protecție: măști, combinezoane, viziere, halate de unică folosință, ba chiar și mănuși și dezinfectanţi.

Domnule ministru,

Există cazuri când personalul medical, eroii noștri din linia întâi, reclamă abuzuri la care sunt supuși de către managerii unor spitale, reclamă lipsa de implicare pentru rezolvarea problemelor ivite.

Consider, aşadar, că este necesar, corect şi vital ca, în această perioadă, să se facă o informare în flux continuu asupra tuturor problemelor existente, de la cazuistică la lipsa echipamentelor de protecţie. Toate acestea trebuie relatate, aduse la cunoștința publicului. Dacă ne ascundem după ușă și le servim cetățenilor numai ceea ce ne convine, nu eradicăm coronavirusul, nu disciplinăm oamenii, nu îi determinăm să îmbrățișeze toate măsurile necesare într-o atare situație.

Domnule ministru,

Epidemia de COVID 19 care se extinde în România ar fi putut fi prevenită, dacă situația din China ar fi reprezentat un grav semnal de alarmă pentru Guvern și dacă s-ar fi trecut prompt la luarea unor măsuri graduale de protecție încă de la declanșarea nenorocirii.

În mediul comunicațional, au apărut mesaje potrivit cărora au existat rapoarte alcătuite de instituții subordonare Ministerului Sănătății, care atrăgeau atenția asupra epidemiei de coronavirus din China şi propuneau măsuri, dar Guvernul nu le-a luat în seamă!

Vă solicit, domnule ministru, să-mi comunicați dacă au existat, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, informări cu privire la situația din China și către cine au fost transmise. Vă mai solicit, totodată, să-mi comunicaţi şi care sunt măsurile întreprinse de Ministerul Sănătății, în perioada decembrie 2019 – martie 2020, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Solicit răspuns în scris”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite