Dâmboviţa
Discriminarea vârstnicilor, „marca” Adrian Streinu-Cercel

Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmbovița, consideră că profesorul Adrian Streinu-Cercel este cel care a provocat discuțiile agitate și i-a înspăimântat pe românii de peste 65 de ani, invocând în spațiul public o așa-zisă izolare în masă a acestei categorii de vârstă. Parlamentarul a fost de părere că intervenția președintelui Klaus Iohannis a detensionat situația, redând liniștea populației.
„După ce «şi-a dat cu părerea» în iarnă că este imposibil ca virusul să ajungă în România, după anunțul de la începutul crizei Covid-19 că va testa 10.000 de persoane la scările de bloc din Capitală (!), Streinu-Cercel își asumă paternitatea proiectului înaintat Guvernului spre aplicare, în care se susține că persoanele vârstnice trebuie să fie separate de familiile lor și izolate timp de trei luni.
Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, dr. Streinu-Cercel, a stârnit prin acest așa-zis proiect nesiguranță în rândul tuturor cetățenilor, nu numai al celor de peste 40 de ani. Apreciez oportună intervenția președintelui Klaus Iohannis pentru clarificarea chestiunii respective. România este stat european, democratic, nu totalitalitar”, a scris deputatul Dumitru Lupescu pe pagina sa de Facebook.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Demers concret pentru prelucrarea Casei Olănescu (Clubul Arctic) din Parcul Central

Consiliul Local Găești a aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Alexandru Iorga, act normativ care deschide drumul pentru ca imobilul din Parcul Central, fosta Casă Olănescu, actualmente Clubul Arctic, să revină în patrimoniul orașului. Este un demers pentru care edilul lucrează de la începutul mandatului și, iată, săptămâna aceasta, s-a făcut primul pas concret. Urmează acum parcurgerea etapelor impuse de lege pentru concretizarea transferului Casei Olănescu de la Beko SA.
„Cei mai mulți dintre noi o știm simplu: Clubul Arctic, clădirea din Parcul Central. Am trecut de sute de ori pe lângă ea, am crescut cu ea acolo și, pentru generații întregi de găeșteni, face parte din imaginea parcului și din amintirile noastre. Puțini îi mai spun astăzi Casa Olănescu, dar numele acesta spune o parte importantă din povestea locului. Clădirea este legată de vechiul ansamblu al familiei Olănescu și de istoria zonei pe care noi o numim astăzi Parcul Central. (…)
Pentru mine, Casa Olănescu nu înseamnă doar ziduri. Înseamnă o bucată din Găești. Din orașul în care am crescut și în care trăim împreună. Din amintirile noastre și din ceea ce vrem să lăsăm mai departe. O aducem în patrimoniul orașului, o protejăm, o restaurăm și îi redăm viața. Nu facem asta pentru un primar, pentru un partid sau pentru o administrație. O facem pentru Găești. Pentru noi toți. Sunt lucruri care trebuie să rămână ale Găeștiului. Casa Olănescu este unul dintre ele”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în comuna Ludești, pe 6 și 7 octombrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ludești că va opri furnizarea apei potabile, în zilele de 6 și 7 octombrie 2026, pentru igienizarea rezervoarelor, astfel:
- Marți, 6 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Scheiu de Sus, Scheiu de Jos
- Miercuri, 7 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Ludești, Telești și Potocelu
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Dâmboviţaacum 3 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în comuna Bucșani. A decedat un biciclist de 70 de ani
ACTUALITATEacum 3 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune


























