Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Klaus Iohannis, despre planul european de redresare economică

Publicat

pe

– Suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei şi trebuie să respectăm cu stricteţe măsurile de distanţare socială
– Nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare a curbei infecţiei în ţara noastră
– În ţările afectate mai devreme, se observă o reapariţie îngrijorătoare a cazurilor COVID-19
– Există risc major ca epidemia să se reaprindă foarte uşor
– Eforturile naţionale trebuie obligatoriu dublate de un efort comun la nivel european
– Azi, de la ora 16:00, voi participa la o nouă videoconferinţă cu membrii Consiliului European
– Se urmăreşte asigurarea unei autonomii strategice a Uniunii Europene
– România a primit 1,5 miliarde euro pentru atenuarea efectelor crizei COVID-19. Fondurile sunt deja disponibile
– Marea familie europeană va trebui să aibă maturitatea să treacă peste orice bariere

ACTUALITATE

A fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru lărgirea DN71 la patru benzi, tronson Bâldana-Târgovişte

Publicat

pe

Liderul PNL Dâmboviţa, Virgil Guran – candidat pentru un mandat de senator, a participat, aastăzi – 27 noiembrie, în calitate de reprezentant al Guvernului Orban la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru moderizarea DN71, respectiv lotul 1 – lărgire la patru benzi tronsonul Bâldana-Târgovişte, în valoare de 587.664.162,47 fără TVA (44 km). Term en de execuţie 36 luni, din care 12 luni pentru proiectae.

„Evenimentul la care am participat astăzi marchează doar primul mare proiect de infrastructură rutieră din Dâmbovița readus la viață de Guvernul liberal, lista obiectivelor pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea județului fiind mult mai lungă. Cum am mai spus, munca asiduă a echipei din care fac parte dovedește că Partidul Național Liberal știe, poate și vrea să dezvolte România!

După 30 de ani de amânări succesive, a fost nevoie de un guvern PNL care să se implice hotărâtor în rezolvarea aceste probleme, iar rezultatele se văd: la doar un an de la preluarea guvernării, au fost depășite toate obstacolele și, prin semnarea contractului de proiectare și execuție, proiectul a intrat în linie dreaptă!

Prin realizarea investiţiei se va obţine, în primul rând, o legătură rutieră corespunzătoare între Bucureşti și Târgoviște cu o scădere semnificativă a timpilor de parcurs, dar beneficiile sunt mult mai numeroase.

Modernizarea DN71 asigura corelarea cu proiectele de infrastructura mare deja demarate la nivel de Coridor IV și IX Pan European, aflate în diferite stadii de implementare, dar și accesibilitate corespunzătoare la reţeaua TEN-T dinspre / spre reţeaua de drumuri locale si municipiul Bucureşti”, a declarat Virgil Guran – consilier al premierului Orban şi candidat PNL Dâmboviţa pentru un mandat de senator.

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PNL Dâmboviţa. Cod Mandatar Finan ciar: 11200025

Citește în continuare

ACTUALITATE

PERPLEX. Dâmbovița este tare la… numărul mic de teste COVID!

Publicat

pe

Foto arhivă

Aflăm, stupefiați, că Dâmbovița, alături de Ialomița, Giurgiu, Brăila și Vrancea, se află un topul județelor unde se efectuează cele mai puține teste pentru coronavirus.

Spun surse din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică că la noi se efectuează pe zi mai puțin de 100 de teste, deși populația județului trece de 400.000 de locuitori.

Pe primul loc la acest capitol ingrat ar fi Ialomița, unde se iau doar 30 de probe zilnic. La nivel național, doar șapte județe ar avea capacitatea de a efectua peste 1.000 de testări pe zi.

Citește în continuare

Promovare electorală

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!