Connect with us

ACTUALITATE

Franţa vrea să prelungească starea de urgenţă până în data de 24 iulie

Publicat

pe

Sursa foto: Libertatea

Guvernul francez a decis, astăzi, să prelungească starea de urgenţă sanitară cu încă două luni, respectiv până în data de 24 iulie, întrucât ridicarea sa la data de 23 mai ar fi prematură, iar întreruperea bruscă a măsurilor în vigoare ar creşte riscurile de revenire a epidemiei de COVID-19, se arată în proiectul de lege care urmează să fie înaintat Parlamentului.

„Miza următoarelor luni va fi să învăţăm să trăim cu virusul”, a declarat ministrul francez de interne – Christophe Castaner.

Noul coronavirus a făcut 24.594 de morţi în Franţa, conform bilanţului oficial comunicat vineri seara.

ACTUALITATE

Decizia Primăriei Ulmi în legătură cu locul de joacă din satul Viișoara

Publicat

pe

Primarul comunei Ulmi, Bogdan Tița, a reacționat rapid la semnalul tras de publicația noastră, la solicitarea unor locuitori ai satului Viișoara, și a decis, după verificări la fața locului, să închidă temporar spațiul de joacă situat pe strada învățător Ion Mihăescu.

De asemenea, edilul ne informează că administrația locală are deja demarată procedura de întocmire a documentației necesare în vederea amenajării, în locația respectivă, a unui parc de joacă la fel ca cele din satele Ulmi, Dimoiu, Colanu și Matraca.

Cât privește locul de joacă închis, acesta a fost construit, cu mai mulți ani în urmă, de un fiu al satului Viișoara – spune primarul Bogdan Tița.

Reamintim că oamenii au cerut modernizarea respectivului spațiu sau, dacă nu se poate altfel, închiderea acestuia, considerând că îi pune în pericol pe copii din cauza gradului avansat de uzură a echipamentelor de joacă.

Citește în continuare

ACTUALITATE

A plouat cu amenzi la Târgoviște! Au fost vizate persoanele certate cu bunul simț!

Publicat

pe

Gata cu toleranța la Târgoviște! Persoanele certate cu regulile de conviețuire socială și de bun simț vor plăti pentru faptele lor. Spre exemplu, în acest weekend, polițiștii locali au aplicat 7 avertismente scrise și 53 de amenzi, în valoare de 12.400 de lei, pentru consum de alcool în locuri neautorizate, fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii, aruncarea de deșeuri și resturi alimentare pe domeniul public (în special coji de semințe) și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citește și: Mâncătorii de semințe, puși să măture străzile la Târgoviște

Acțiunea polițiștilor locali a avut și caracter preventiv, astfel că au fost distribuite flyere cu recomandări privind obligațiile ce le revin cetățenilor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță, dar și pentru păstrarea igienei și curățeniei pe domeniul public al municipiul Târgoviște.

„Astfel de acțiuni se vor desfășura constant de către efectivele Poliției Locale Târgoviște, în scopul menținerii unui climat de liniște și calm, ordine și siguranță, curățenie și sănătate publică, iar toate cazurile de încălcare a legislației în vigoare vor fi sancționate.

Pentru aceste motive, este important ca târgoviștenii să înțeleagă faptul că respectarea normelor de conviețuire socială într-o comunitate este obligatorie pentru fiecare dintre noi. Vă mulțumim pentru înțelegere, colaborare și spiritul civic demonstrat!

Suntem la dispoziția cetățenilor 24/24 ore. Apelați cu încredere Dispeceratul nostru la telefoanele de contact 0245.921 / 0731.327.436 / 0785.212.904″, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Locală Târgoviște.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT