ACTUALITATE
PERPLEX. Restricţii, relaxare, delăsare…
Aud că se vorbește despre înăsprirea condițiilor de călătorie cu trenul. Că nu te mai poți urca în vagon dacă nu porți mască și mănuși de protecție. Poți să ai bilet până la Paris, dacă nu îndeplinește aceste minime cerințe, rămâi pe jos!
Păi, bine fraților, până acum nu a fost pandemie? Din câte am observat cu ochiul liber, în cele două luni de restricții aproape severe, cu trenul s-a călătorit bine mersi fără probleme. Nu tu mască sau mănuși la călători, nu tu distanțare socială. Nici măcar controlorul de bilete, mi-a fost dat să văd, nu avea asemenea elemente de protecție. Când l-am întrebat pe unul dintre ei de ce nu poartă, mi-a răspuns că nu li s-au dat. Ce-i drept, nu am văzut asemenea materiale anticoronavirus nici pe la personalul Gării Târgoviște.
Și acum, dintr-o dată, când se apropie temătoarea relaxare se coc obligații. Se vorbește prin birourile birocraților de măsura un loc liber unul ocupat. Păi, au văzut ei până acum, sub ordonanță militară cum circulau oamenii, mai ales la trenurile solicitate? Să îi vadă cum se așezau patru sau șase persoane față în față, la nici 60 cm unul de celălalt și ce mai discuții aveau… Nu tu măști, nu tu mănuși. Și acum ne-am trezit cu reguli…


ACTUALITATE
Ajungi pe 8 martie 2026 în Pitești? Circulația va fi restricționată pe pasajul Podul Viilor
Primăria Municipiului Pitești anunță că în ziua de duminică, 08.03.2026, în intervalul orar 07:00 – 16:00, circulația va fi restricționată pe pasajul Podul Viilor, în ambele sensuri de circulație.
Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de reparații ce vor avea loc la rosturile de dilatație, lucrări ce se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător.
Conducătorii auto sunt rugați să folosească rute ocolitoare și să circule cu prudență pentru evitarea oricărui incident.
ACTUALITATE
Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi, parte dintr-o poveste a celebrei emisiuni „Visuri la cheie”
Prima ediție a sezonului cu numărul 12 al celebrei emisiunii „Visuri la cheie” de la PRO TV a debutat cu două elemente pozitive pentru Dâmbovița. Nu le numim nici superlative, nici recunoașteri și nici reușite.
Primul. Realizatorii renumitul format tv au descins în comuna Tărtășești, unde au adus fericirea, împlinirea unei tinere familii constrânse de neajunsuri. Adriana și Florin au luat viața pieptiș singuri, fără niciun ajutor. Amândoi s-au confruntat din plin cu neajunsuri și tristeți. Provin din familii destrămate unde nu au prea existat bucurii. Au fost nevoiți să muncească de mici pentru a putea supraviețui în lumea care nu le-a oferit nimic. Adrian a fost crescut de bunica sa de la vârsta de 5 ani. Soții Niculae, cei doi băieți ai lor și străbunica au trăit în aceeași casă amorțită de sărăcie.

Al doilea. Cât timp echipa de arhitecți și meseriași a desfășurat la foc automat lucrări aproape vrăjitorești de transformare a locuinței sărăcăcioase într-o casă luminoasă, dotată și mobilată ca după Neckermann, cum ziceau românii odată, demult, membrii familiei Niculae au mers la munte. În Stațiunea Peștera-Padina. Și unde credeți că s-au desfătat in toate aceste zile? Nici nu este greu de ghicit. La Hotel Peștera Wellness &Spa, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița și una dintre cele mai luxoase și futuriste unități de cazare și petrecere a timpului liber din România. Așa cum au spus, cu emoție, reprezentanții celebrului complex hotelier, Hotel Peștera Wellness &Spa a fost, în acest context minunat, mai mult decât un loc de cazare. A devenit parte dintr-o poveste.

„Pentru primul episod al noului sezon al emisiunii Visuri la Cheie, difuzat pe ProTV, am avut bucuria de a oferi familiei Niculae un mic moment de respiro, găzduindu-i la hotel într-o vacanță bine meritată și mult așteptată.
Ne onorează că am putut contribui, fie și cu un mic strop, la momentele lor de liniște și bucurie. Ne bucurăm că am avut ocazia să colaborăm cu echipa ProTv într-un proiect care aduce speranță și schimbă vieți”, au scris, pe pagina de Facebook, reprezentanții Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegii dâmbovițeni.
VIDEO 1
VIDEO 2
VIDEO 3
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileReducerea impozitelor se aplică de săptămâna aceasta la Târgoviște. Vezi cine sunt beneficiarii!
-
Prahovaacum 4 zileȘoferiță de 19 ani a murit într-un accident rutier lângă Ploiești. Mașina avea numere de Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum o săptămânăRecunoaștere și apreciere pentru Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște. A primit titlul „Colegiu de Antreprenoriat”
-
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMalu cu Flori. Proiecte mari într-o comunitate cu resurse financiare puține, o luptă continuă pentru accesarea de fonduri nerambursabile
-
Dâmboviţaacum o săptămânăIncredibil! A intrat în casă peste o femeie și a amenințat-o cu moartea dacă nu îi acceptă prietenia pe Facebook!
-
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier cu patru victime în zona Nisipurile, județul Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum 4 zileCJAS Dâmbovița: Anunț termen de judecată proces cu Tudorache Eduard Marius
-
ACTUALITATEacum 19 oreHotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi, parte dintr-o poveste a celebrei emisiuni „Visuri la cheie”















