SOCIAL
Cum şi-au însuşit doi dâmboviţeni un camion de produse electronice şi apoi le-au vândut

Poliţiştii din Argeş au definitivat cercetările cu privire la cei doi dâmboviţeni, o femeie de 27 de ani şi un bărbat de 33 de ani, amândoi din comuna Crângurile, care şi-au însuşit produsele electronice pe care au fost contractaţi de un agent economic să le transporte într-o ţară membră a Uniunii Europene. Fapta s-a petrecut în luna octombrie 2019, iar marfa a fost valorificată pe teritoriul Ungariei.
Potrivit IPJ Argeş, bărbatul era administrator al unei societăţi comerciale din domeniul transportului rutier intracomunitar de marfă, iar femeia i-a fost complice în operaţiunea de însuşire a mărfurilor ridicate de la firma care a solicitat efectuarea transportului.
„Pe parcursul cercetărilor, bărbatul ar fi instigat o tânără de 19 ani, din aceeași localitate, să încheie în fals un contract de vânzare-cumpărare pentru ansamblul auto, format din cap tractor și semiremorcă, care a fost utilizat la transportarea mărfii însușite anterior, cu scopul de a se sustrage măsurii sechestrului asigurator instituită în cauza penală. În baza unei comisii rogatorii internationale, ansamblul format din cap tractor și semiremorcă a fost pus sub sechestru pe teritoriul Ungariei”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Argeş.
Dosarul cauzei a fost inaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi influenţarea declaraţiilor.
Dâmboviţa
Trei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea

Accident rutier, azi-noapte, în jurul orei 23:00, în comuna Braniștea, județul Dâmbovița – pe strada Manolești. Un autoturism în care se aflau trei tineri, unul de 16 ani și doi de 19 ani, a intrat violent într-un stâlp. Două dintre victime au fost găsite încarcerate.
Pompierii sosiți la fața locului au extras răniții dintre fiarele contorsionate ale mașinii și i-au predat echipajelor medicale, care i-au transportat la spital.
SOCIAL
Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiori de Vede. Două persoane au suferit arsuri

Două persoane, un bărbat de 68 de ani și o femeie de 58 de ani, au ajuns la spital cu arsuri de gradul II, pe aproximativ 30-40% din suprafața corporală, produse în urma unei explozii urmate de incendiu, care a avut loc ieri, în jurul orei 15:20, într-o locuință de pe strada Dunării din municipiul Roșiori de Vede.
La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman. Cele două victime, după acordarea primul ajutor, au fost transportate la spital. Bărbatul a fost trimis la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, iar femeia la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede.
La sosirea militarilor, focul se manifesta în bucătăria casei, unde se produsese și deflagrația. Suflul exploziei a afectat grav alte două camere, distrugând mobilierul și mai multe aparate electrocasnice. Pompierii au reușit să stingă incendiul în aproximativ o oră, fără ca flăcările să se extindă la restul locuinței. Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 10.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate depășește 35.000 de lei.
Din cercetări a reieșit că nenorocirea s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze provenite de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 3 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 4 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 4 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 5 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 2 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!




























