ADMINISTRAŢIE
Proiectele de dezvoltare n-au fost oprite de pandemie la Gura Ocniţei

Sorin Vasile Ioniţă, primarul comunei Gura Ocniţei, nu a luat piciorul de pe pedala dezvoltării socio-edilitare a localităţii, indiferent că traversăm o perioadă de restricţii. Se lucrează într-un ritm susţinut pentru definitivarea tuturor proiectelor demarate înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus.
Spre exemplu, zilele acestea, după cum ne-a precizat edilul, se află în proces de execuţie intens grădiniţa din satul Adânca. Constructorii lucrează la zidărie, după care, în perioada următoare, se va turna placa de beton peste corpul parterului. De asemenea, sunt în toi lucrări ample de reabilitare şi la Căminul Cultural din satul Săcuieni.

„Nu am întrerupt nicio clipă activitatea de construcţie a obiectivelor pe care ni le-am propus. A fost o perioadă dificilă, cu multe piedici şi restricţii, dar ne-am luat toate măsurile de protecţie, în conformitate cu normele legale, şi ne-am văzut de treabă.
Există viaţă şi după această pandemie de coronavirus. Noi trebui să ne gândim la viitorul acestei localităţi, la viitorul copiilor noştri. Lucrăm, ne dedicăm comunităţii, fiindcă asta trebuie să facem.
Când am venit la conducerea acestei primării, am spus că rostul meu primordial este acela de a dezvolta localitatea. Şi asta fac. Oamenii trebuie să trăiască mai bine, să aibă tot ceea ce le trebuie pentru a duce o existenţă civilizată”, ne-a spus Sorin Vasile Ioniţă.
ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























