Connect with us

ACTUALITATE

Profesorii şi personalul nedidactic şi auxiliar, discriminaţi prin Ordin de Ministru

Publicat

pe

Sursa foto: https://mediastandard.ro/

Mai marii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au uitat de profesori şi de personalul nedidactic şi auxiliar, atunci când au elaborat Ordinul comun privind măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus – atrage atenţia deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa.

„E un mare semn de întrebare pentru profesori si celelalte categorii de personal ce se întâmplă concret, între 2 şi 12 iunie, cu cei care suferă de boli cronice sau care au membri ai familiei încadrați în grupele de risc. Nici măcar un cuvânt despre acest aspect în cuprinsul art.9b din Ordinul de Ministru.

Deputat Dumitru Lupescu – preşedinte USR Dâmboviţa

Ce e și mai straniu este că sindicatele din Educație nu s-au sesizat încă și nu au luat vreo poziție publică. Profesorii şi personalul nedidactic şi auxiliar au dreptul la protecție în timpul reluării cursurilor pentru clasele terminale.

Conform art 34 din Constituția României, care prevede ca statul e obligat să ia măsuri pentru respectarea igienei si a sănătății populației, USR susține egalitatea de șanse și garantarea acestor drepturi fundamentele de protecție împotriva efectelor infecției cu noul Coronavirus”, a scris deputatul Dumitru Lupescu pe pagina sa de Facebook.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

CNAS a lansat portalul eSănătateaMea. Află cum îți creezi cont!

Publicat

pe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la data de 1 septembrie 2026, portalul eSănătatea Mea, un nou punct digital de acces la servicii și informații medicale.

Portalul, disponibil la adresa https://portal.esanatateamea.ro, se adresează tuturor categoriilor de utilizatori – cetățeni și furnizori de servicii medicale – și are rolul de a crea un punct unic de acces la serviciile și informațiile medicale disponibile în format digital.

Implementarea noilor funcționalități ale portalului se va realiza etapizat, iar cardul național de asigurări de sănătate rămâne valabil în continuare. În etapa inițială de lansare, odată înrolat în portalul eSănătateaMea, pacientul poate accesa informații esențiale despre calitatea de asigurat, drepturile și serviciile medicale de care beneficiază, istoricul medical și al rețetelor, decontările efectuate de CNAS, cardul de sănătate și casa de asigurări, precum și lista furnizorilor de servicii medicale la care se poate programa online.


Cum poate fi accesat portalul


Pentru cetățeni, accesul se realizează prin portalul https://portal.esanatateamea.ro, modalitatea de autentificare fiind conectarea prin ROeID, sistemul național de identitate digitală, care asigură totodată protecția datelor personale medicale ale cetățenilor.


Cum se creează contul pentru cetățeni


Procesul implică următorii pași:

Reclama

1.Activarea contului ROeID. Aplicația ROeID poate fi instalată din App Store sau Google Play, urmând instrucțiunile disponibile în aplicație. Informații suplimentare pot fi consultate pe https://roeid.ro/cetateni. Având în vedere nivelul ridicat de siguranță aplicat în gestionarea informațiilor medicale personale, aprobarea identității poate dura 24–72 de ore lucrătoare, în special în perioadele aglomerate. De aceea, este recomandată activarea ROeID din timp.
2.Ca pas următor, cetățenii trebuie să acceseze portalul eSănătateaMea. Utilizatorul accesează https://portal.esanatateamea.ro și selectează opțiunea „Conectare cu ROeID”.
3.Autentificarea prin ROeID. Se introduc adresa de e-mail și parola asociate contului ROeID. Este important ca datele furnizate să fie reale și actualizate.
4.Acordarea accesului la informațiile ROeID. Prin intermediul portalului se solicită acordul utilizatorului pentru utilizarea informațiilor furnizate prin ROeID.
5.Finalizarea accesului. După parcurgerea etapelor de verificare a datelor, contul eSănătateaMea devine accesibil.


Cum funcționează portalul


După finalizarea înrolării, accesul ulterior în portal se realizează la adresa https://portal.esanatateamea.ro, folosind adresa de e-mail, parola și codul generat de aplicația de autentificare.

În acest moment, odată înrolat in portalul eSănătateaMea, pacientul va putea vizualiza:
– calitatea de asigurat;
– pachetul de servicii de sănătate de care beneficiază (minimal sau de bază);
– rețetele emise în ultimii 5 ani;
– istoricul de sănătate din ultimii 10 ani;
– istoricul decontărilor (în puncte sau bani decontate de CNAS furnizorilor de servicii medicale);
– cardul de sănătate (starea acestuia și CID-ul – Codul de Identificare al Cardului);
– casa de asigurări de care aparține (cu date de contact);
– drepturi, beneficii și alte informații utile;
– furnizorii de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate la care se pot programa online (lista acestora se actualizează pe măsură ce furnizorii vor opta pentru înscrierea voluntară in portal).

Pe măsura operaționalizării modulelor portalului, utilizatorii vor putea beneficia de funcționalități precum:
– efectuarea de programări medicale
– gestionarea programărilor existente
– accesarea informațiilor și rezultatelor medicale disponibile
– identificarea furnizorilor de servicii medicale


Suport pentru utilizatori


Pentru situațiile în care utilizatorii întâmpină dificultăți în procesul de înrolare, activare sau autentificare în portalul eSănătateaMea, acestea pot fi semnalate la adresa de mail esm@cnas.gov.ro.

Reclama

Protecție avansată pentru securitatea datelor medicale


Accesul la eSănătateaMea presupune mai multe etape de verificare deoarece portalul gestionează informații medicale personale. Fiecare etapă de autentificare și verificare contribuie la protejarea datelor și la asigurarea faptului că acestea sunt accesate de persoana îndreptățită.

Deși procesul inițial poate presupune mai mulți pași, în special în cazul activării ROeID, aceștia sunt necesari pentru protejarea accesului la informațiile medicale. După finalizarea înrolării, autentificarea ulterioară este simplificată.


Înrolarea și accesibilitatea furnizorilor medicali


În acest moment, toți furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate sunt înrolați în platforma informatică, iar formularele medicale eliberate de către aceștia ajung în portalul eSănătateaMea și sunt vizibile de către pacienți.

În ceea ce privește submodulul de programări online în ambulatoriul de specialitate, CNAS invită furnizorii de servicii medicale care doresc să accepte programari online prin portalul eSănătateaMea sa solicite caselor de asigurări de sănătate credențialele de acces.


Implementarea portalului se va realiza etapizat


Lansarea eSănătateaMea reprezintă începutul unui proces de implementare și adopție graduală. Nu toate modulele și funcționalitățile portalului vor fi disponibile de la momentul lansării, acestea urmând să fie introduse etapizat, urmând ca, în viitorul apropiat, accesarea portalului să se poată realiza și prin intermediul furnizorilor de servicii medicale.

Reclama

Cardul național de sănătate rămâne valabil și poate fi utilizat în continuare, indiferent dacă utilizatorul este sau nu înrolat în portalul eSănătateaMea. Accesul pacienților la serviciile medicale nu este condiționat de crearea unui cont în portalul eSănătateaMea.

CNAS va informa permanent furnizorii și asigurații cu privire la etapele următoare de implementare și la noile funcționalități care vor deveni disponibile.

În paralel, în perioada următoare CNAS va organiza sesiuni de instruire și feedback dedicate furnizorilor medicali, pentru a asigura transmiterea uniformă a informațiilor specifice, testarea funcționalităților și remedierea eventualelor dificultăți tehnice.

Biroul de presă al CNAS

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

S-au deschis înscrierile! Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri. Târgoviște, 24 septembrie 2026

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița vă invită la o zi întreagă dedicată unei întrebări esențiale pentru orice IMM: De unde îți finanțezi următoarea investiție și ce trebuie să pregătești de pe acum?

Patru paneluri, cu specialiști, studii de caz și sesiuni de întrebări:

  • Harta finanțărilor 2021–2027  — Programul Regional Sud-Muntenia, digitalizare, eficiență energetică, internaționalizare. Ce apeluri sunt deschise acum și ce urmează.
  • Finanțările europene după 2027  — bugetul 2028–2034, inteligență artificială, tranziție energetică, simplificarea accesării fondurilor.
  • De la grant la investiție  — contribuția proprie, TVA-ul, creditele-punte, garanțiile. Ce faci concret după ce ai câștigat proiectul.
  • Inteligența artificială pentru decizii de business*  — verificarea partenerilor, avertizare timpurie privind riscul de neplată, prognoza cash-flow-ului.

Lista vorbitorilor va fi anunțată în zilele următoare.

24 septembrie 2026
09:00 — 16:30
Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K), Sala Roșie

Taxa de participare: 300 lei + TVA. Include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânz de lucru.

Tarif early bird: 250 lei + TVA pentru înscrierile confirmate până la 15 septembrie.

Reclama

Membrii CCIA Dâmbovița beneficiază de tariful de 250 lei + TVA pe toată perioada înscrierilor.

Locurile sunt limitate!
Înscrieri: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA
info@cciadb.ro | 0245.210.318

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite