Connect with us

ACTUALITATE

Semnal: Numărul deceselor cauzate de cancer s-a dublat în timpul pandemiei!

Publicat

pe

Sursa foto: Deșteptarea

Reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România atrag atenția guvernanților că s-a depășit limita suportabilitații. Numărul deceselor cauzate de cancer s-a dublat sau chiar s-a triplat în timpul pandemiei de coronavirus. Federația cea mai mare din țară cere autorităţilor să ia măsuri urgente de acces şi tratament în spitale pentru bolnavii de cancer.

„Am început anul 2020 copleşiţi de ameninţarea unui nou virus şi îl vom încheia cel mai probabil sufocaţi de cancer. În ultimele trei luni, lupta împotriva COVID-19 s-a extins şi în spitalele de pneumologie, iar majoritatea pacienţilor cu suspiciune de cancer pulmonar nu au mai avut acces la bronhoscopii şi, drept urmare, la confirmarea diagnosticului şi a unui tratament adecvat care să le salveze viaţa.

Cancerul pulmonar avansează galopant, într-o dinamică similară pandemiei. E un cancer perfid, care, pe fondul crizei din sistemul de sănătate, pare scăpat de sub control. Situaţia este similară pentru toti pacienţii cu suspiciune de cancer, pe toate formele acestei patologii.

Dacă nu se acţionează rapid şi nu se facilitează accesul la diagnostic, vom avea încă un segment numeros de victime colaterale ale unui sistem care s-a dovedit neputincios să lupte pe două fronturi, cu COVID-19 şi cu afecţiunile oncologice, iar, în cazul deceselor prin cancer, numărul este de ordinul zecilor de mii. Acesta poate fi de fapt al doilea val al pandemiei de COVID-19, pentru care trebuie să ne pregătim cu toţii.

Măsurile pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus (COVID-19) au salvat mii de vieţi, cu siguranţă. În egală măsură însă, coroborate cu lipsurile din sistemul de sănătate la nivel de resurse, organizare eficientă, infrastructură, disponibilitate, empatie, au condus la un risc crescut de mortalitate prin cancer, tocmai prin lipsa de confirmare a diagnosticului în timp util.

Afecţiuni oncologice care ar fi putut fi vindecate s-au transformat rapid în cancere incurabile, au avansat din stadii incipiente în stadii terminale. În cazul cancerului pulmonar, Ministerul Sănătăţii şi Comisia de Pneumologie consideră că diagnosticul unui caz nou reprezintă o urgenţă şi nu poate fi amânat până la încheierea pandemiei.

Prin urmare, pacienţii cu suspiciune de cancer pulmonar trebuie să facă investigaţiile necesare diagnosticului (examen CT, bronhoscopie cu biopsie, evaluare a funcţiei pulmonare şi a statusului cardiac) prin internare într-un serviciu de pneumologie non-Covid sau programare a investigaţiilor în ambulator. În realitate, în toată această perioadă, o singură unitate medicală, respectiv Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a realizat bronhoscopii, însă şi acesta a funcţionat la capacitate minimă. Restul unităţilor sanitare, care ar fi putut să asigure acces la investigaţiile specifice, nu s-au putut organiza în direcţia asigurării unor circuite funcţionale pentru pacienţii aflaţi în căutarea unui diagnostic.

Astăzi încă nu se fac bronhoscopii, astăzi încă nu se fac tratamente chirurgicale, astăzi încă nu ne găsim medicamentele care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. În aceste condiţii, este de aşteptat ca o mare parte a celor peste 11.000 de pacienţi diagnosticaţi în fiecare an cu cancer bronho-pulmonar să piardă oportunitatea de a începe un tratament, să ajungă din stadii avansate în stadii terminale ale bolii şi astfel să le fie compromisă şansa la viaţă.

Acestora li se vor adauga persoanele care, deşi au simptome specifice unui cancer pulmonar – infecţii pulmonare repetate, creşterea intensităţii tusei, greutate în respiraţie, nu au avut acces la servicii de medicină primară şi nu au putut ajunge la un medic specialist.

Dacă situaţia accesului la servicii medicale nu revine la normalitate, toţi aceşti pacienţi se vor număra probabil printre cei care primesc un diagnostic de cancer pulmonar abia după deces. Iar de cancer pulmonar mor peste 10.000 de oameni anual în România, aproape 20% din numărul total al deceselor prin cancer.

Dacă înainte de pandemie, mureau zilnic 142 de pacienti din patologia oncologica (cf. Globocan 2018), astăzi, cu ce am semnalat anterior, această cifră s-a dublat sau triplat! Și cine răspunde de aceste decese evitabile? În România, NIMENI! Cine să se ocupe de pacienţii cronici, dacă Ministerul Sănătăţii nu mai există, ci doar Minesterul Covidului??? NIMENI!!! Opriţi acest genocid si deschideţi spitalele până este prea târziu”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Antrenament comun al pompierilor din România și Bulgaria, în poligonul din Videle

Publicat

pe

Șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj și cinci din Bulgaria au participat, ieri – 8 octombrie 2026, în poligonul din cadrul Detașamentului ISU Videle, la un antrenament în comun, pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii. Aceștia au avut ocazia să își dezvolte deprinderile practice și să facă schimb de experiență într-un mediu de pregătire specializat.

„Exercițiile au vizat intervenția la incendiile produse în spații închise, recunoașterea fenomenelor termice periculoase – flashover, backdraft și rollover, precum și adaptarea tacticilor de stingere în funcție de comportamentul focului. Prin simularea unor condiții apropiate de cele întâlnite în misiunile reale, participanții și-au perfecționat capacitatea de a identifica riscurile și de a lua decizii rapide, fără a neglija siguranța echipajelor”, ne informează ISU Teleorman.

Instruirea s-a desfășurat în baza parteneriatului rezultat din proiectul „Eficientizarea acțiunilor comune de răspuns în cazul situațiilor de urgență (STREAM – RO-BG-351)”, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Bulgaria. Pregătirea comună are loc atât la Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din Craiova, cât și la poligonul din Videle, contribuind la dezvoltarea cooperării și la îmbunătățirea capacității de intervenție a salvatorilor din cele două țări.

„Astfel de întâlniri oferă pompierilor posibilitatea de a învăța unii de la ceilalți, de a-și consolida deprinderile și de a dezvolta o colaborare bazată pe încredere și profesionalism, având în vedere că, indiferent de țara din care provin, salvatorii împărtășesc aceeași misiune: protejarea vieții și a comunităților”, a mai transmis ISU Teleorman.

Pe lângă activitățile internaționale, poligonul din Videle contribuie și la formarea profesională a pompierilor militari din România, aici fiind arondate, pentru diferite stagii de pregătire, zece inspectorate județene pentru situații de urgență: Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Olt și Teleorman.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Miss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!

Publicat

pe

Cine credeți că s-a aflat astăzi, 8 octombrie 2026, în județul Dâmbovița, în orașul Răcari? Miss Finlanda 2026 și Miss Universe Finlanda, Veera Grönlund. Frumoasa blondă a venit împreună cu o delegație a Asociației pentru Protecția Animalelor „Rescue Association Hobo Dogs”, condusă de directorul executiv Salla Honkpaa.

Miss Finlanda, care va reprezenta acest stat european nordic la Concursul de frumusețe Miss Univers ce va avea loc în luna noiembrie în Porto Rico, este iubitoare de animale. O tânără dedicată protecției acestora, implicată într-o mulțime de proiecte care au ca scop strângerea de fonduri pentru bunăstarea animalelor, în special câini și pisici, pentru efectuarea campaniilor de sterilizare, pentru construirea și amenajarea de adăposturi și asigurarea hranei pentru necuvântătoarele prietene fidele și necondiționate ale omului.

Verra, care a obținut titlul de Miss Finlanda la concursul desfășurat la începutul lunii septembrie, la Esspo, a studiat medicina veterinară. În perioada 5 – 9 octombrie 2026, se află în România ca ambasador al Asociației pentru Protecția Animalelor „Rescue Association Hobo Dogs”, împreună cu Salla Honkapää, Isabella Kantola, Aleksandra Kantola și Eetu Ampuja. Respectiva entitate nonguvernamentală dedicată bunăstării animalelor colaborează la Răcari cu Cabinetul de Medicină Veterinară „Paws Care Vet” , reprezentat de Bianca Ungureanu. De precizat că respectivul cabinet este recunoscut la nivel local și județean, ba chiar în toată zona de sud a țării, pentru implicarea activă în efectuarea în regim de gratuitate a sterilizărilor, țelul final fiind acela de a gestiona și reduce înmulțirea necontrolată a câinilor, dar și a pisicilor fără stăpân. Bianca Ungureanu, prin cabinetul său, organizează, în colaborare cu Primăria Răcari, cu unitățile administrativ teritoriale interesate, campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor din gospodării.

Veera Grönlund, Miss Finlanda 2026, și ceilalți reprezentanți ai Rescue Association Hobo Dogs au participat astăzi, la Răcari, și la o activitate de capturare, sterilizare și, ulterior, de eliberare in teritoriu a animalelor supuse intervenției. De asemenea, s-au întâlnit la sediul administrației publice locale cu primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, și principalii săi colaboratori. Edilul le-a vorbit oaspeților finlandezi despre urbea pe care o conduce, despre activitatea desfășurată în folosul comunității, despre specificul și tradițiile locurilor și, nu în ultimul rând, despre fenomenul câini fără stăpân și despre acțiunile desfășurate de autoritarea locală pentru gestionarea acestei situații.

Miss Finlanda 2026 a spus că se implică de trei ani în activitatea de protejare a animalelor fără stăpân alături de Rescue Association Hobo Dogs. A mai precizat că a aflat de situația câinilor fără stăpân din România și a hotărât să vină în țara noastră pentru a contribui la salvarea patrupedelor și sprijinirea asociațiilor locale, a celor care se ocupă de gestionarea adăposturile pentru câini, dar și pentru a dona echipamente și fonduri în vederea efectuării de sterilizări la câini și pisici. De fiecare dată a venit cu dragoste în România, impulsionată sufletește de a contribui la salvarea câinilor fără stăpân, de a contribui, prin forța exemplului, la atragerea cât mai multor cetățeni în acest proces de gestionare a câinilor fără stăpân. A mai mărturisit Veera Grönlund că nu vede o soluție rapidă de rezolvare a acestei probleme. Crede că doar prin mai multă educație, prin implicare, prin dragoste și înțelegere manifestate față de necuvântătoare, prin programele de sterilizare inițiate, problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată.

A mai precizat Veera Grönlund că, la Răcari, reprezentanții asociației finlandeze au fost primiți cu căldură și respect de autoritățile locale, de primarul Marius Caravețeanu și apreciază implicarea administrației în această activitate sensibilă de protecție și gestionare a câinilor fără stăpân, de efectuare a sterilizărilor.

La final, primarul Marius Caravețeanu a spus că misiunea de conștientizare a populației cu privire la drepturile animalelor, la gestionarea cu responsabilitate, cu suflet, a câinilor fără stăpân este una dificilă. Ai de luptat cu mentalități învechite, cu prejudecăți, cu indiferența și statutul de neimplicare pe care mulți îl îmbrățișează. La toate acestea, a mai precizat Marius Caravețeanu, se adaugă și problematica financiară. Pentru construirea de adăposturi, pentru asigurarea hranei, bunăstării animalelor și efectuarea unor sterilizări menite să țină sub control populațiile de câini fără stăpân este nevoie de bani. Edilul Marius Caravețeanu le-a mai mărturisit oaspeților finlandezi că gestionarea și bunăstarea câinilor fără stăpân, în conformitate cu normele europene, cu regulile civilizației secolului XXI, fac parte din prioritățile administrației publice de la Răcari.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite