ADMINISTRAŢIE
Se reiau audiențele la Primăria Pucioasa. „Am suferit enorm din cauza ușilor închise”

Luni – 15 iunie 2020, vor fi reluate audiențele la Primăria Pucioasa, după trei luni în care, din cauza pandemiei de COVID-19, edilii au discutat cu cetățenii online sau telefonic și, extrem de rar, față în față.
„Sunt trei luni în care Primăria, așa cum format-o eu în mandatul meu, a suferit enorm din multe puncte de vedere, în principal din cauza ușilor închise!
De luni reluăm audiențele, de data asta cu mască (în condițiile impuse de starea de alertă), iar după 15 iunie organizăm prima întâlnire cu cetățenii după multă vreme, în aer liber!
Vă puteți înscrie pentru prima întâlnire folosind pagina de Facebook a Primăriei, mail-ul (pe adresa info@primpuc.ro), la telefon 0245.606.133 sau la biroul CIC din cadrul Primăriei Pucioasa”, a anunțat primarul Constantin Ana pe pagina sa de Facebook.
ADMINISTRAŢIE
Anul școlar va începe în condiții excelente la Găești

Primarul orașului Găești, din județul Dâmbovița, a anunțat astăzi, 2 septembrie 2026, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, că elevii vor găsi condiții excelente în toate unitățile de învățământ din localitate. Este primul an când pregătirile sunt supervizate de Alexandru Iorga, care și-a început mandatul de edil în luna decembrie 2025. Și tot primul an când școala debutează fără sincope la Găești. Primarul Alexandru Iorga vrea tot ce este mai bun pentru copii și nu acceptă compromisuri de genul „merge și așa”!
„Au fost multe de făcut și încă mai avem de lucru. Tocmai de aceea, în aceste zile se muncește fără oprire, pentru ca totul să fie pus la punct la timp. Suntem în grafic și vom fi pregătiți!
La deschiderea anului școlar, vreau ca fiecare copil din Găești să găsească o școală curată, sigură și pregătită să îl primească în cele mai bune condiții. (Video aici). Pentru copiii noștri nu există „merge și așa”. Muncim până în ultima zi și rezolvăm tot ce trebuie rezolvat.
Începutul de an școlar trebuie să fie despre copii, despre emoția primei zile și despre bucuria revederii. De restul ne ocupăm noi!”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Dâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni

Astăzi – 1 septembrie 2026, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru drumul de centură Pucioasa-Fieni, care va avea o lungime de 12,68 km – ne informează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 686 de milioane de lei. Vorbim despre o investiție care va scoate traficul greu din orașele Pucioasa și Fieni. Este practic primul drum cu patru benzi ce va fi construit în județul Dâmbovița, un drum care va îmbunătăți circulația în zona de nord a județului.
Reamintim că, în această perioadă, se lucrează la centura orașului Găești, un alt drum important care era așteptat de zeci de ani.
Dâmboviţaacum 3 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 5 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ACTUALITATEacum 2 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum 6 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!
ACTUALITATEacum o săptămână30 august 2026: Muzică, dans și antren de „Ziua comunei Cobia”



























