ACTUALITATE
Două medii de 10 la bacalaureat în Dâmbovița, la Bălașa Doamna și Ienăchiță

Inspectorul Școlar Dâmboviţa anunță că 2.046 de candidați din județ, din cei 3.488 prezenți, au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020. Dintre aceștia, 1.915 candidați sunt din promoția curentă, iar 131 de candidați sunt din promoțiile anterioare.
„Precizăm că 181 candidați au absentat, iar 2 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
2 candidați au obținut media 10 – Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” și Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște;
25 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
141 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (92 la Istorie și 49 la Matematică);
110 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (47 la geografie)”, se arată într-un comunicat remis de ISJ Dâmboviţa
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Rata de promovare la nivel național este de 58,65%. Promovabilitate pe Dâmbovița – 68,76%.
„Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
ACTUALITATE
IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a prezentat mesajul Patriarhului României la deschiderea Congresului Mondial de Studii Siriace

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a fost prezent astăzi, 3 august 2026, la evenimentul de deschidere a celui de‑al XIV‑lea Congres Mondial de Studii Siriace (Symposium Syriacum) și a celei de‑a XII‑a Conferințe Internaționale de Studii Arabe Creștine desfășurate la Palatul Parlamentului de la București.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa Nifon a dat citire in fața celor prezenți mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care a fost evidențiată „buna cooperare dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Antiohiei și a Întregului Orient, în scopul de a cultiva iubirea gata mereu de jertfă, urmând exemplului și poruncii Domnului nostru Iisus Hristos”.
„Totodată, a fost subliniat faptul că volumele în limba arabă „tipărite cu sprijin românesc au deschis un drum nou, cu un impact nebănuit în lumea levantină. Acestea au contribuit la menținerea creștinismului de sorginte bizantină în ținuturile arabofone aflate sub dominație otomană, au cultivat limba arabă literară și au îmbogățit literatura arabă creștină. Larga circulație a acestor cărți în spațiul arabofon este atestată astăzi de prezența volumelor menționate în bibliotecile din Orientul Mijlociu”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
Congresul desfășurat sub genericul „Pacea și dialogul, premise pentru protejarea patrimoniului material și spiritual”, este pentru prima dată organizat, pentru în România și în Europa de Est, de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, în colaborare cu Academia Română. Evenimentul a reunit 400 de cercetători din 33 de țări, reprezentând 176 de universități și institute de cercetare de prestigiu.
De menționat că, la deschiderea oficială a congresului, au fost prezenți reprezentanți ai Patriarhiei Române, ai Președinției României, ai Guvernului României, ai Parlamentului, membri ai mediului academic și diplomatic, precum și numeroși invitați din țară și din străinătate.
ACTUALITATE
Diplomă de apreciere acordată de ministrul de Interne unui pompier de la ISU Giurgiu

Sergentul major Pavel Alexandru Mircea, de la ISU Giurgiu – Detașamentul Bolintin Deal, a primit o diplomă de apreciere din partea ministrului Afacerilor Interne, în semn de “profund respect și recunoștință pentru curajul, profesionalismul, spiritul de sacrificiu în slujba comunității și pentru modul exemplar în care și-a îndeplinit datoria față de cetățeni”.
Distincția i-a fost acordată ca o recunoaștere a profesionalismului și responsabilității demonstrate. Diploma evidențiază, importanța reacției rapide în gestionarea situațiilor de urgență.
Practic, sergentul major Alexandru Mircea, aflat în timpul liber în municipiul Giurgiu, a observat ieșind fum dintr-o gospodărie. Pompierul a intervenit imediat pentru limitarea incendiului până când au sosit echipajele operative.
Militarul a evaluat rapid situația, a întrerupt alimentarea cu energie electrică, a verificat dacă în locuință se află persoane sau surse suplimentare de pericol și a ajutat la evacuarea proprietarei.
ACTUALITATEacum 5 zileAtenție! S-a oprit din nou apa în Târgoviște și în șase comune limitrofe
ACTUALITATEacum o săptămânăAVARIE MAJORĂ. Se oprește apa în Târgoviște și în comunele limitrofe. Intervenția va dura între 12 și 24 ore!
Dâmboviţaacum 6 zileTurist decedat pe traseul montan Babele – Peștera din Bucegi
ACTUALITATEacum 4 zileHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
Dâmboviţaacum 5 zileUrsul a intrat într-o gospodărie din Bărbulețu și a sfâșiat un berbecuț
Călăraşiacum 3 zile12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum 4 zileTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO



























