ACTUALITATE
Slujbă înălțătoare de hramul Mănăstirii Peștera din Bucegi
În liniştea şi răcoarea Munţilor Bucegi, s-a consumat, ieri – 29 iunie, în prezenţa a câtorva sute de drept credincioşi, slujba de hram a Mănăstirii Peşterea.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat Înalt Prea Sfinţia Sa Nifon – arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei. La slujbă a participat şi vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.
În cadrul acestui eveniment religios înălţător, ÎPS Nifon a hirotonit întru preoţie pe tânărul diacon Bogdan Savu de la Parohia Tătărani.

„În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pentru misiunea, teologia și învățătura creștină, evidențiind marea lor contribuție la răspândirea creștinismului în lume, în primul veac, dar și fundamentarea principiilor doctrinare ale teologiei și mărturia de credință și de viață pe care au oferit-o primelor generații de creștini.
Într-o lume întunecată și greșit întocmită, cei doi corifei ai apostolilor au adus lumina Evangheliei lui Hristos, punând bazele civilizației și ale culturii creștine, mărturia lor îndemnând la aprofundarea credinței până astăzi. Cei doi mari Apostoli au desfășurat o activitate fără egal în istoria Bisericii și a umanității, în general, într-o lume ostilă, cu contradicții sociale, religioase și morale, care le-au cerut supremul sacrificiu – moartea martirică. Dar au reușit în numele lui Hristos Cel răstignit și înviat, să aducă acea lume cu fața spre Dumnezeu și spre impunerea marilor valori spirituale, care să facă pe oameni mai buni și mai drepți. Așadar, actualitatea lor este și astăzi mai vie ca oricând”, se precizează într-un comunicat remis de Arhiepiscopia Târgoviştei.
ACTUALITATE
16 septembrie 2026. Se oprește furnizarea apei potabile în comuna Produlești

Miercuri – 16 septembrie 2026, între orele 08:00-18:00, se a opri furnizarea apei potabile în comuna Produleștii, județul Dâmbovița, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomandă ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-o informare transmisă de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Ulmi, strada Silviu Stănculescu

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ulmi că, marți – 15 septembrie 2026, va opri furnizarea apei potabile, între orele 09:00-16:00, pe strada Silviu Stănculescu (tronson cuprins între sens giratoriu Ulmi și Cartier Sagricom), pentru cuplare tronson conductă nouă la rețeaua de distributie.
„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate. Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat de presă.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 4 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 4 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă
ACTUALITATEacum o săptămânăSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026


























