Connect with us

Dâmboviţa

Primăria Târgoviște nu se opune educației! Suntem împotriva demagogiei PNL

Publicat

pe

Monica Ilie, viceprimar al Târgoviștei, urmărește cu mare atenție intervențiile membrilor Partidului Național Liberal care, cu diferite ocazii, lansează în spațiul public idei pe care, susține reprezentanta Primăriei, nu le stăpânesc așa cum trebuie și care au doar un puternic iz demagogic.

Într-o postare pe Facebook, Monica Ilie le explică liberalilor cum stă treaba cu „Să vorbim despre integrare”, proiect propus de PNL și care vizează identificarea și capacitarea unor mediatori școlari care să îi ajute pe copiii care au studiat în străinătate și care revin în țară și au nevoie de sprijin.

„Mărturisesc faptul că nu urmăresc conferințele PNL, dar citesc presa și nu pot să nu mă minunez de lipsa de viziune și demagogia liberalilor târgovișteni. Înainte de a ajunge la subiect, o remarcă: comunicatul prin care ați răspuns comentariului meu cu privire la proiectul „Școală după școală” dovedește că ați citit, dar nu ați înțeles nimic.

Astăzi, am văzut un articol despre un alt proiect propus de PNL, în domeniul educației: „Să vorbim despre integrare”. Spun domniile lor că vor să identifice copiii care au studiat în afara țării și au revenit, vor să identifice mediatorii școlari și să ajute acești copii să se integreze. Foarte frumos! Ce mă uimește este seninătatea cu care sunt prezentate niște lucruri pe care le puteau înfăptui, dar s-au opus lor sau nu au făcut nimic până acum. Și ca să spun clar, ca la școală: NU, Primăria Târgoviște nu se opune educației, nu suntem împotriva programelor și proiectelor educaționale, suntem împotriva lipsei de rigoare și a demagogiei cu care le prezentați!

Înainte de a oferi câteva date de cum se ocupă Primăria de acești copii aflați în risc, date pe care niște aspiranți serioși la „scaunele administrative” era necesar să le cunoască, vă întreb dacă știți câți mediatori școlari a aprobat ISJ Dâmbovița pentru școlile din Târgoviște anul trecut, de exemplu. Vă spun eu: niciunul! Nu era nevoie? Ordinul 1539/ 2007 și Metodologia aferentă reglementează identificarea unităților școlare care vor furniza servicii de mediere școlară, prin aplicarea unui set de criterii, iar apoi solicitarea este transmisă spre aprobare Inspectoratului. În Târgoviște există nevoia de mediatori, ca să fie clar, dar nicio solicitare nu a fost aprobată de ISJ Dâmbovița sau a fost înăbușită din fașă, nici măcar o jumătate de normă la școli care au nevoie acută de mediator și pe care le cunoaștem cu toții!

Tocmai pentru că există copii aflați în risc, tocmai pentru că nu au fost aprobate aceste solicitări, Primăria municipiului Târgoviște, prin DAS, are în monitorizare 428 de copii, cu planuri individuale de intervenție. Toți acești copii provin din medii defavorizate, sau au părinții plecați în străinătate, sau prezintă risc de abandon școlar. Fiecare este consiliat, este monitorizat acasă și la școală, de asemenea reprezentanții legali.

Un exemplu concret, în această perioadă a pandemiei, de când s-au închis școlile am cunoscut situația tuturor celor 428 de copii, permanent s-a ținut legătura cu reprezentanții legali, cu școala, am știut cum sunt îngrijiți, cum au încheiat anul școlar, au fost consiliați pe diverse teme. S-au încheiat sute de note telefonice, de monitorizări, de planuri de servicii și aș putea detalia până mâine, pentru că și în domeniul social și educațional activitatea Primăriei Târgoviște este intensă și constantă.

Dar ca să vii cu un proiect de așa zisă „sensibilizare” a opiniei publice când nu ai aprobat niciun mediator școlar în oraș, la nicio școală, este, din nou, doar poveste. Sau poate nicio școală nu a solicitat. De curiozitate, conducerea Școlii Prof. Paul Banică a fundamentat o astfel de solicitare și a depus-o la ISJ”?

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Donalam a trimis în Italia 11 absolvenți ai programului „Meseriași de Oțel” dezvoltat la Târgoviște

Publicat

pe

22 din totalul de 27 de absolvenți în prima generație a programului „Meseriași de Oțel”, dezvoltat de Donalam în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște au fost angajați de companie. Apoi, 11 dintre acești tineri au început un program de pregătire profesională suplimentară la uzina AFV Beltrame Group din Vicenza, Italia. Stagiul de va desfășura în perioada octombrie 2026 – aprilie 2027 și include cursuri de limba italiană și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă, urmate de pregătire practică alături de specialiștii Grupului. Pornind de la competențele dobândite în România, această experiență le oferă oportunitatea de a lucra într-un alt mediu industrial, de a înțelege mai bine procesele și tehnologiile de producție a oțelului și de a-și aprofunda competențele în mecanică și electrotehnică.

Lansat de Donalam în 2023 pentru a răspunde nevoii de personal tehnic calificat din industria siderurgică, programul „Meseriași de Oțel” îmbină pregătirea teoretică de la școală cu instruirea practică în uzina din Târgoviște a companiei, sub îndrumarea specialiștilor societății. Impactul programului „Meseriașii de Oțel” a fost recunoscut și la nivel național. Pe 9 noiembrie 2026, Donalam a obținut premiul întâi la categoria „Compania care schimbă vieți”, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, desfășurată la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Organizat de Asociația Hands Across România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, evenimentul a recunoscut contribuția Donalam la dezvoltarea unui model de învățământ dual care corelează pregătirea profesională cu competențele cerute de industrie și creează oportunități de angajare pentru tineri.

„Pentru industria siderurgică, formarea unei noi generații de personal calificat este esențială pentru viitorul său pe termen lung. Am conceput acest program pornind de la competențele necesare în uzinele noastre, cu o pregătire practică strâns legată de activitatea zilnică de producție. Faptul că 22 de absolvenți ai primei generații s-au alăturat Donalam arată că această abordare le poate oferi tinerilor un parcurs clar către angajare, ajutându-ne, în același timp, să dezvoltăm competențele de care avem nevoie în activitatea noastră. Vom continua să investim în dezvoltarea lor profesională și să consolidăm programul împreună cu partenerii noștri din învățământ”, a declarat Enrico Deganello – director operațional al Donalam.

După absolvirea și angajarea primei generații, Donalam continuă programul „Meseriașii de Oțel” cu alte două generații, care însumează 54 de elevi în anul școlar 2026-2027. Prin continuarea parteneriatului cu liceul, Donalam urmărește să formeze personal tehnic calificat la nivel local și să ofere mai multor tineri acces la pregătire practică și oportunități de carieră în industrie.

26 de elevi sunt acum în clasa a X-a: 13 se pregătesc în domeniul mecanicii și 13 în cel al elaborării oțelului. Aceștia urmează un program de învățământ profesional cu durata de trei ani, început în 2025. Alți 28 de elevi au început clasa a IX-a în această toamnă, în cadrul unui program de învățământ liceal dual cu durata de patru ani: 14 se pregătesc în electromecanică și 14 în automatizări. Noul format include și cursuri intensive de limba engleză. Elevii acestei generații beneficiază de o bursă privată de 300 de lei din partea Donalam pe parcursul studiilor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Publicat

pe

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.

Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.

„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.

Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite