Connect with us

Dâmboviţa

Ministrul „Grindă” este omul greșit la locul greșit!

Publicat

pe

Ministrul liberal al Dezvoltării, Ion Ștefan, supranumit „Grindă”, a primit astăzi în Parlamentul României un vot de neîncredere pentru activitatea pe care a depus-o până în prezent în fruntea acestei structuri ministeriale. Moțiunea simplă a trecut cu 168 de voturi „pentru”. Au votat împotrivă 81 de parlamentari, iar 50 s-au abținut.

Deputata PSD Claudia Gilia a postat pe pagina sa de Facebook un text acid la adresa Guvernării liberale, țintindu-l în mod deosebit pe ministrul Ion Ștefan, care, în logica normalității, după ce a primit un vot de blam în Parlament, ar fi trebuit să-și dea demisia. Din păcate, în politică, onoarea și demnitatea sunt simple noțiuni teoretice, fără aplicabilitate în practică.

„Vă aduceți aminte povestea cum i s-a “dezvoltat” casa din cauza unui constructor care a greșit dimensiunea grinzii? Cam totul este greșit cu domnul Ștefan, mai ales postura de ministru al dezvoltării. Este omul greșit, la locul greșit. Asta dacă vrem dezvoltare. În schimb este omul potrivit, la locul potrivit, dacă este vorba de angajarea rudelor și prietenilor (26 până acum), cu care ministrul a căpușat ministerul. Probabil așa cum s-a mărit din greșeală grinda, s-a mărit și organigrama ministerului care să-i încapă ministrului toate rudele. De fapt s-a mărit prin micșorarea Direcției de integritate și anticorupție din minister, care și-a redus mult personalul.

Înainte de guvernare, liberalii plângeau cu lacrimi de crocodil anticorupția, iar la instalarea la putere au făcut tot ce au putut să lupte contra direcțiilor anticorupție de care nu s-a atins nimeni până la ei. Funcționarii acestora au ajuns să-și caute dreptatea în instanță, lăsați pe drumuri în mod ilegal și abuziv de către acest ministru.

Ocupat cu rudele, ministrul a uitat că e mandatat să dezvolte România. În afara unui drum pe un câmp al țării, ministerul condus de domnul “Grindă” Ștefan nu poate bifa nimic din lista de priorități a României. Dezvoltarea a rămas, de la instalarea acestui Guvern, pe umerii comunităților locale, pe umerii primarilor care înțeleg necesitățile localităților lor. Însă e foarte dificil pentru aceștia, în lipsa unei strategii naționale coerente, în lipsa unor linii clare, sigure și predictibile de finanțare. Nu poți face strategii de dezvoltare integrată la nivel local, doar sperând că ar putea părea vreo „grindă” la Ministerul Dezvoltării, pe care să se sprijine proiectul comunității tale!

Ministerul Dezvoltării, Guvernul României, România are nevoie de oameni pregătiți, de profesioniști în domeniile lor, de oameni cu viziune și cu dorință de a face! Cât să mai stăm după promisiunile mincinoase ale ministrului “Grindă” Ștefan și ale colegiilor lui Cîţu, Oros, Anisie, Vela şi Alexandru, împotriva cărora Parlamentul a votat până acum 5 moțiuni simple? Sunt ei răspunsul politic la nevoile de astăzi ale României? Eu cred că nu! Cred că sunt fix opusul”, a scris Claudia Gilia.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Accident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni

Publicat

pe

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN72, în zona Șuța Olteni, județul Dâmbovița. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, soldată cu trei victime încarcerate, între care una inconștientă, dar cu funcții vitale – ne informează ISU Dâmboviţa. Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. La fața locului au acționat două echipe de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița și unul SMURD, precum și pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare.

Polițiștii au stabilit faptul că un șofer de 18 de ani, din comuna Lucieni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni. Cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți. Cercetarea la fața locului a fost efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone – ne informează IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Focuri de armă pe ulița satului, în Uliești. A tras în direcția unui băiat de 16 ani

Publicat

pe

Un bărbat de 30 de ani, în Uliești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv după ce, vineri seară, în jurul orei 22:45, a executat un foc cu o pușcă de tip airsoft în direcția unui minor, de 16 ani, și ulterior, l-a agresat fizic.

Individul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite