Connect with us

ACTUALITATE

Reprezentanții fermierilor cer ca despăgubirile pentru secetă să fie plătite cât mai repede

Publicat

pe

Foto arhivă

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a solicitat, în cadrul întâlnirii cu premierul Ludovic Orban, să fie urgentați pașii procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor pentru seceta pedologică, pentru a putea trece la plata efectivă a despagubirilor prin schema de ajutor de stat notificată. Au subliniat reprezentanții fermierilor că România se află în pragul unei crize economice puternice, inclusiv în agricultură, ceea ce poate avea consecințe dramatice în aprovizionarea populației.

„Având în vedere că aproximativ 90% dintre fermierii români achită inputurile folosite în obținerea produselor agroalimentare după valorificarea producției, respectiv în perioada 15 iunie – 15 iulie, iar foarte mulți nu vor avea ce recolta sau producția le va fi semnificativ diminuată, plata datoriilor către furnizorii de inputuri (pesticide, fertilizanți, combustibili), precum și a altor obligații precum leasing-uri, salarii, credite etc. va fi extrem de problematică.

Alianța a mai solicitat organizarea urgentă a unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Asociația Română a Băncilor și Banca Națională cu scopul de a găsi o soluție cu privire la amânarea plății ratelor la creditele bancare și nebancare pentru o perioadă de 12 luni.

Alianța își exprimă speranța că autoritățile vor găsi soluții eficiente pentru a salva sectorul agricol din România, greu încercat de provocările multiple din acest an, pentru a-i da posibilitatea să continue să furnizeze bunul public cel mai prețios – securitatea alimentară a populației”, se precizează într-un comunicat remis de Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Agenda propusă de Alianță a inclus următoarele puncte:

– măsuri pentru introducerea de facilități/amânarea pentru o perioadă de 12 luni a plății ratelor scadente la creditele de capital contractate de fermieri de la instituții de credit și instituții financiare nebancare;

– urgentarea pașilor procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor pentru seceta pedologică severă;

– plata de urgență a tuturor arieratelor;

– compensarea directă creanțe – datorii;

– recunoașterea de către ANAF a costurilor cu producția în curs, aferente culturilor agricole calamitate 2020;

– eliminarea practicilor prin care fermierilor li se consideră nedeductibile cheltuielile cu stocurile de producție în curs de execuție 2019-2020, conform art 25 și art 269 din Codul Fiscal;
– înregistrarea drept cheltuială deductibilă a TVA aferent inputurilor aplicate culturilor agricole calamitate, confirmate cu procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor;

– stoparea practicilor de impozitare în avans a unor sume / venituri din subvenții înainte de a fi încasate.

„Ca urmare a argumentelor expuse de reprezentanții Alianței, ANAF a întreprins măsurile necesare pentru aplicarea unitară în teritoriu a procedurilor de control și a recunoașterii cheltuielilor de producție și a TVA aferent culturilor agricole afectate de secetă și care au proces verbal de constatare și evaluare a daunelor. ANAF a formulat catre MFP o solicitare pentru analiza juridică, fiscală și privind impactul bugetar pentru: compensarea datoriilor către bugetul de stat cu sumele reprezenând creanțe bugetare cuvenite fermierilor din TVA și concedii medicale, precum și privind impozitarea veniturilor din subvenții doar după încasarea acestora”, precizează sursa citată.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite