Connect with us

Prahova

Șase turiști, rămași blocați pe Valea Doftanei

Publicat

pe

Mai mulți turiști care s-au rătăcit pe Valea Doftanei, în zona Barajului Paltinu, au fost salvați aseară de militarii jandarmi prahoveni. Cei șase bucureșteni, împreună cu conducătorul grupului, s-au aventurat încă de ziua în această zonă, considerată fi una dificilă pentru turiștii de rând.

Prinși de întuneric, s-au dezorientat și nu au mai știut pe unde să o apuce. Liderul grupului, de fel din Breaza, a hotărât că cel mai nimerit ar fi să coboare pe coardă pentru a putea ieși pe drumul de legătură spre baraj. Acesta, cu siguranță mai antrenat, a reușit să coboare. Ceilalți, panicați, nu. În atare condiții, conducătorul grupului a sunat după ajutor.

La fața locului s-a deplasat rapid o echipă alcătuită din patru jandarmi bine pregătiți și dotați cu cele de trebuință în astfel de situații, care au reușit să îi scoată pe turiști din impasul în care intraseră și să îi transporte la locul de cazare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Casă distrusă de foc în Vărbila, Prahova. Nenorocirea a pornit de la jarul căzut lângă sobă!

Publicat

pe

Pompierii din cadrul ISU Prahova au acționat azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Vărbila, comuna Iordăcheanu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul din Mizil.

La sosirea militarilor, focul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la celelalte anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind astfel să împiedice extinderea flăcărilor.

O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri. Bătrâna a fost asistată inițial de echipajul SMURD, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată pentru a fi predată echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM).

În urma cercetărilor efectuate la finalizarea intervenției, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o sobă cu acumulare de căldură.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Alarmă de explozie la Școala Telega, județul Prahova. Au fost evacuați 43 de elevi și 9 profesori

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O explozie, neurmată de incendiu, s-a produs astăzi în camera care adăpostește centrala termică a Școlii Gimnaziale din comuna Telega Vale, județul Prahova.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Câmpina și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi.

Din primele informații primite de la fața locului, ar fi fost vorba de explozia neurmată de incendiu produsă în camera centralei termice pe lemne.

43 de elevi și 9 profesori au fost evacuați înainte de sosirea echipajelor de pompieri. Nu s-au înregistrat răniți. Unii copii au fost deja preluați de părinți. Cursurile programate astăzi au fost suspendate. Pompierii vor efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ.

În urma cercetărilor efectuate, după aerisirea camerei centralei, pompierii au stabilit că nu a fost o explozie propriu-zisă, ci doar conducta de apă fisurată a provocat o degajare masivă de abur. Centrala termică era intactă. Au fost scoase lemnele care ardeau în interior pentru a nu mai exista alte riscuri.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite