Dâmboviţa
Dâmbovițeanul Leo Badea ar putea fi nominalizat premier al României

Surpriză pe piaţa politică românească. Leonardo Badea, fost senator și deputat PSD de Dâmboviţa şi vicepreşedinte al organizaţei dâmboviţene, ar putea fi propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier al României, dacă moţiunea va trece. Şi, ţinând cont de numele celui vehiculat să ocupe acest post, este clar că, la diferite niveluri ale puterii, s-au făcut calcule clare, precise, se doreşte acest lucru, iar moţiunea va trece.
Leonardo Badea este un politician despre care, în ultimii doi ani, nu s-a mai auzit mare lucru în plan public. Ca preşedinte al ASF a mai ieşit sporadic în presă şi atunci în anumite publicaţii. Acum, Leonardeo Badea este viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Numele său nu a fost târât în niciun scandal public, nici nu a făcut parte dintr-o grupare politică anume. A fost docil, consecvent şi reţinut uneori în aprecieri la adresa diferiţilor demnitari, fie de la putere fie din opoziţie.
Ţinând cont că Badea are o serie de relaţii şi dincolo de Ocean, fiind unii dintre politicienii români invitaţi în mod special prin cancelariile de la Washington, este clar că are verde şi de la americani pentru ocuparea acestei poziţii. În momentul de faţă, Leonardo Badea poate fi considerat un tehnocrat pur sânge, a cărui susţinere nu vine, cu siguranţă, din politică.
O propunere mai bună pentru vremurile pe care le trăim nici că ar fi putut lansa PSD-ul. Badea este un om cu prestanţă, bine pregătit din punct de vedere profesional. Acum, rămâne de văzut, dacă va ajunge premier, cum va transpune faptic cunoştinţele lui, în special din domeniul economic. La acest capitol, România este deficitară în materie de gândire şi practică politică.
Dâmboviţa
Amânarea suspendării permisului de conducere, la cerere, cu 120 de zile! Inițiativă legislativă susținută de deputatul Aurelian Cotinescu

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu este unul dintre cei care susțin ca suspendarea permisului auto, în anumite condiții, să nu se mai facă pe repede înainte. Pe ordinea de zi a Comisiei Parlamentare pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a fost înscrisă spre analiză și dezbatere această propunere.
„Dacă proiectul ar fi adoptat, un șofer ar putea cere amânarea suspendării cu 120 de zile, dacă a plătit amenda și nu a mai avut dreptul de a conduce suspendat în ultimii doi ani. Dacă cererea ar fi aprobată, și-ar primi permisul înapoi pentru această perioadă. La final, ar trebui să îl predea și să execute întreaga sancțiune. Nepredarea la termen ar adăuga 30 de zile la suspendare.
Consider că măsura este oportună pentru șoferii care îndeplinesc aceste condiții. Pentru cine depinde de mașină ca să ajungă la serviciu sau să îngrijească un membru al familiei, cele 120 de zile pot însemna timp să își organizeze deplasările înainte de începerea suspendării”, a precizat deputatul liberal Aurelian Cotinescu.
Inițiativa pică bine și antreprenorilor din domeniul firmelor de transport. În cazul în care șoferul societății de transport are permisul suspendat, compania ar avea timp în cele 120 de zile de amânare să angajeze un alt șofer sau să-și reorganizeze livrările astfel încât contractele de distribuție să poată fi onorate la timp.
Dâmboviţa
Semnal. Șeful statului și ministrul de Finanțe mint în legătură cu deficitul bugetar

Consilerul județean Sorin Sandu, reprezentant al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Dâmbovița, a criticat declarațiile șefului statului, Nicușor Dan, și pe cele ale ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, care nu s-au prea potrivit la cifrele deficitului bugetar, care este extrem de mare și primejdios în ceea ce privește stabilitatea socio-economică a României.
A scris alesul AUR pe paginile de socializare că „locatarul ilegitim de la Palatul Cotroceni a spus că deficitul bugetar pe 2026 va fi de 150 de miliarde. Asta înseamnă 7,2% din PIB. Nazare a spus că deficitul va fi de 130 de miliarde, deci 6,2%. Problema nu este că unul dintre cei doi oficiali minte. Problema este că mint amândoi. Cu datoriile restante ale statului, care sunt între 45-70 miliarde, deficitul este mult mai mare. Și mai mare-i baiul că aceste cifre sunt manipulate înainte de a fi prelucrate și livrate agențiilor de rating”, a precizat Sorin Sandu
A mai amintit consilierul județean de Grecia, care a trecut printr-o situație de criză. Atunci când grecii s-au jucat cu cifrele pe seama deficitului, țara a intrat în faliment. Când Grecia s-a jucat cu cifrele de acest gen, a intrat în faliment.
„De două ori. O dată în 2009 și o dată în 2011. Falimentul suveran a fost forțat de bănci, fix cele care l-au oprit, cică, pe Nicușor să coopteze AUR la guvernare. Să sperăm că nu vom avea un destin ca al Greciei”, a mai transmis Sorin Sandu – reprezentant AUR în Consiliul Județean Dâmbovița.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 6 zileExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere


























