ACTUALITATE
Avem și anul acesta competiție de off-road în Dâmbovița, dar fără public

Există oameni care, indiferent de situaţiile excepţionale prin care trecem, de problemele care ne macină existenţa în aceste clipe de pandemie, găsesc timp şi pentru mulţumirea sufletească, pentru organizarea unei activităţi care să ne ţină în priză, reconfortaţi, să mai anihileze platoşa de stress.
Roxana Ciuhulescu şi Silviu Bulugioiu sunt doi dintre curajoşi şi optimişti, dintre cei care cred în normalitate şi în puterea de a învinge deznădejdea prin organizarea unor evenimente sportive de excepţie.
Lângă ei s-a alăturat o întreagă echipă de îndrăzneţi care au reuşit să impună în România un sport nobil extrem şi plin de farmec şi împliniri: off-road-ul. Şi, uite aşa, de mulţi, mulţi ani, în zona Târgoviştei, mai precis în perimetrul pădurilor, povârnişurilor şi drumurilor umbroase din spaţiul comunei Şotânga se consumă un concurs de rezonanţă naţională.
„Corb Adventure Days” a ajuns deja la a 7-a ediţie. La linia de start vin, de la an la an, tot mai mulţi competitori, tot mai mulţi îndrăgostiţi de bolizi şi de traseele cu diferite grade de dificultate. Tot aici vin şi bobocii, cei care deprind pentru prima dată tainele off-road-ului şi care pornesc de la clasa „hobby”, fiind instruiţi din toate punctele de vedere, de la stăpânire de sine la deprinderea cu circuitele, cu tehnicile necesare participării la astfel de competiţii.
Roxana Ciuhulescu şi Silviu Bulugioiu, mentorii acestui eveniment care a devenit un soi de brand local care aduce anual în Dâmboviţa sute de împătimiţi ai bolizilor din toate colţurile ţării, promit 4 zile încărcate de energie, de adrenalină şi bună dispoziţie.
Roxana, la întâlnirea cu presa care s-a desfăşurat la Hotel Valahia, a mărturisit că 2020 a fost un an greu, plin de compromisuri, de dificultăţi întâmpinate din cauza pandemiei de coronavirus. Spune ea că, la un moment dat, erau să bată în retragere dar şi-au alimentat încrederea şi curajul şi au mers mai departe. Şi, uite aşa, s-a ajuns la pregătirea pentru competiţia de off-road „Corb Adventure Days”, cea de-a şaptea ediţie.
Echipa organizatorilor a reuşit să antreneze în producerea acestui eveniment sportiv şi autorităţi locale, primăria comunei Şotânga fiind partenerul acestei competiţii.
Joi este prima zi, în care sportivii vor veni pentru înscriere. Vineri şi sâmbătă se vor consuma, pe traseele bine alese, probele de concurs.
Ne-a precizat Silviu Bulugioiu că anul acesta, din cauza măsurilor impuse ca urmare a pandemiei de coronavirus, proba superspecială trial care se organiza în zona „Class Park” Târgovişte a fost eliminată.
„Din acest motiv, concurenţii vor avea probe speciale, dar vor fi desfăşurate în cadrul concursului. Practic, îndemânarea lor nu va fi vizibilă pentru publicul larg. Sperăm din tot sufletul ca în anul care urmează să se intre în normalitatea pe care ne-o dorim cu toţii şi să ne bucurăm din nou de spectacolul oferit de aceste maşini”, a spus Silviu Bulugioiu.
Organizatorii au vrut să mulţumească şi autorităţilor pentru implicare şi sprijin, facilitând obţinerea rapidă a autorizaţiilor şi avizelor necesare desfăşurării competiţiei.
În mod special, s-a mulţumit şi Primăriei Şotânga care, în calitate de partener, a pus la dispoziţia organizatorilor spaţiile necesare pregătirii zonelor de start-sosire, parking, secretariat. S-au adus mulţumiri şi Direcţiei Silvice Dâmboviţa care, prin Ocoalele Silvice care gestionează perimetrele forestiere unde se desfăşoară competiţia, a facilitat obţinerea aprobărilor necesare.
„Ne aşteptăm să avem în jur de 50 de echipaje în clasele de concurs. Acestea sunt cele care punctează în campionatul naţional de profil. Sunt sportivi licenţiaţi, persoane care au în spate nişte licenţe sportive. Şi cele de la categoria hobby, categoriile premergătoare celor care vor să se apuce de sportul numit off-road”.
Silviu Bulugioiu a fost plăcut impresionat de faptul că destul de multe persoane din zona Târgoviştei, din judeţul Dâmboviţa vor să ia contact cu lumea sportului, cu off-road-ul.
„Vin chiar şi din alte colţuri ale ţării, de la sute de kilometri, să vadă, să încerce, să se lămurească dacă pasiunea lor pentru ieşirea în natură poate să îmbrace şi o latură sportivă”.
Regulament
La Clasa Standard echipajele vor parcurge un traseu de aproximativ 70 km /zi, cu un grad de dificultate adaptat accestei clase.
Pentru clasa PROMO, mașinile NU trebuie să fie dotate cu rollcage sau rollbar. Traseul va fi același ca la clasa Standard.
La Clasa Extrem, sportivii își vor demonstra abilitățile pe cei aproximativ 60 km pe care îi vor parcurge într-o zi, în timp ce la Open si SSV (Side by Side), sportivii vor avea un traseu zilnic tot de 60 km.
Clasa Hobby este tratată ca o clasă pentru începători, o testare a celor care au o mașină de teren și nu dețin încă licență de pilot. Pasul între plăcere și profesionalism.
Traseul este un antrenament pentru navigatori și o ocazie pentru toți participanții de a-și testa capacitățile și abilitățile de pilotaj, viteza de reacție și adaptabilitate la echipă. Concurenții se acomodează cu atmosfera și își cunosc viitorii adversari.
Copiloții vor avea ocazia să navigheze pe road book și, ca măsură de siguranță, vor primi un track pentru confirmarea pozițiilor.
Nivelul de dificultate al traseului este apropiat de cel de la clasa Standard. La probă sunt acceptate însă doar mașini de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT.
Sportivii clasei Hobby vor avea mai multe probe speciale, stagii de navigare, dar și aplicații practice (teorie și practică privind ABC-ul în off road). Această clasă nu punctează în Campionatul Național de Off Road.
În locul Trialului Urban, deja consacrat, va avea loc o probă specială care va întruni toate caracteristicile TRIAL-ului și va fi parte integrantă din concursul de Trophy. Ea este programată în ultima zi a etapei a II-a a Campionatului Național de Off Road de la Târgoviște și precede festivitatea de premiere.
Etapa de off road de la Şotânga vine și cu surprize. În premieră, la finalul competiției, organizatorii vor întocmi un clasament feminin al participantelor. Scopul este de a încuraja participarea femeilor la cursele de off road și înscrierea lor și în etapele viitoare ale campionatului.
Organizatorii fac apel la respectarea măsurilor de distanțare socială și respectarea recomandărilor autorităților pentru stoparea răspândirii pandemiei.
Totodată, CORB 44 își rezervă dreptul de a modifica traseele și orarul competițional dacă starea vremii va periclita desfășurarea etapei în condiții de siguranță.
Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri!
Sponsori: Mec Diesel, Ford Trucks/Cefin Trucks, EJOT, Generali Asigurări, Euronautica, Karcher, GTC Auto, Nexxon, Fun Courier, Nokian by Vianor, Class Park, BeautyOne, Skullcandy & Gerovital.
Parteneri: Primăria Sotânga, Primăria Municipiului Târgoviște, Instituția Prefectului Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița , Regia Națională Romsilva, Ministerul Mediului și Pădurilor, Regia Natională a Pădurilor – Romsilva, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Dâmbovița, Jandarmeria Dâmbovița, Direcția Județeană Dâmbovița și a Municipiului Târgoviște de Poliție Circulație.
Parteneri media: Kiss FM, TVR si Digi FM.
ACTUALITATE
Ai lansat un business. Cum îți atragi primii clienți?

Nouă din zece startup-uri eșuează în primii trei ani. Cauza principală nu este lipsa de capital și nici calitatea slabă a produsului, ci lipsa clienților dispuși să plătească.
Să investești într-un produs fără să verifici mai întâi dacă există cerere pentru el poate fi o greșeală costisitoare. În economia actuală, atenția publicului este fragmentată pe zeci de platforme sociale, tot mai mulți antreprenori caută cursuri marketing online, iar barierele de intrare pe piață sunt practic nule: oricine poate deschide un magazin online într-o oră sau poate lansa un serviciu de consultanță cu o simplă postare.
Avantajul tehnologiei moderne a creat însă un efect secundar: zgomot informațional uriaș.
Rețelele sociale nu mai sunt doar canale de comunicare, ci piețe directe de tranzacționare. Pentru un fondator, trecerea de la o simplă schiță pe hârtie la primele sute de mii de euro în încasări depinde de capacitatea de a transforma privitorii pasivi în cumpărători recurenți.
În continuare, vom analiza strategiile prin care îți poți face afacerea cunoscută, poți atrage primii clienți și poți construi o bază solidă pentru creștere.
Etapa 1: Testează ideea înainte să investești în ea
Una dintre cele mai costisitoare greșeli pe care le poate face un antreprenor este să investească timp și bani într-un produs pentru care nu există suficientă cerere. Înainte să dezvolți o aplicație sau să comanzi primul stoc de produse, trebuie să afli dacă oamenii sunt cu adevărat interesați să cumpere ceea ce oferi.
Social media îți permite să testezi o idee de business fără investiții mari, urmând trei pași:
- Creează o pagină de prezentare (landing page). Nu ai nevoie de un website complex. O pagină simplă, care explică ce problemă rezolvă produsul tău, ce beneficii oferă și cât costă, poate fi suficientă. Adaugă un buton de precomandă sau un formular de înscriere pe lista de așteptare pentru a vedea câți oameni sunt interesați.
- Testează oferta cu un buget mic de promovare. Poți începe cu 50–100 de euro investiți în reclame pe Facebook, Instagram sau TikTok, în funcție de publicul căruia te adresezi. În această etapă, scopul este să afli dacă mesajul atrage atenția și câți dintre cei care accesează pagina fac pasul următor.
- Analizează rezultatele. Urmărește rata de click (CTR), costul pe click (CPC) și rata de conversie a paginii. Aceste date îți arată cât de bine funcționează reclama și dacă oferta stârnește interes. De exemplu, un CTR sub 1,5% sau o rată de înscriere sub 5% pot indica faptul că mesajul, oferta sau publicul ales au nevoie de ajustări. Totuși, aceste valori sunt orientative și trebuie interpretate în funcție de industrie, platformă și obiectivul campaniei.
Să luăm un exemplu concret. Vrei să lansezi o aplicație care ajută restaurantele mici să își gestioneze stocurile și să reducă risipa alimentară.
În loc să investești direct în dezvoltarea aplicației, poți crea un videoclip scurt în care prezinți problema și soluția propusă, apoi îl promovezi pe LinkedIn și Facebook.
Dacă 50 de proprietari de restaurante se înscriu pe o listă pentru a testa versiunea beta contra cost, ai un prim indiciu că există interes pentru produs. Următorul pas este să verifici câți dintre ei sunt dispuși să plătească efectiv. Dacă rezultatele sunt slabe, poți ajusta oferta sau schimba direcția înainte să cheltuiești bani pe dezvoltarea aplicației.
Etapa 2: Distribuția organică prin modelul „Founder-Led Growth”
Paginile oficiale de companie au pe majoritatea rețelelor sociale o rată de distribuție organică de sub 2%.
Algoritmii penalizează conturile comerciale pentru a le forța să cumpere publicitate plătită. În schimb, conturile personale ale fondatorilor beneficiază de o expunere de 5 până la 10 ori mai mare pe platforme precum LinkedIn, X sau chiar TikTok.
Oamenii cumpără de la oameni, nu de la logo-uri abstracte. „Founder-led growth” (creșterea condusă de fondator) transformă procesul de construcție al companiei într-un magnet de lead-uri.
Ce funcționează în distribuția condusă de fondator:
- Construcția în public (Build in Public): Publicarea săptămânală a cifrelor reale: provocările de producție, marjele brute, greșelile de logistică și soluțiile găsite. Această transparență generează o autoritate pe care reclamele clasice nu o pot cumpăra.
- Opiniile polarizante, dar argumentate: Demontarea miturilor din industrie. Dacă activezi în industria cafelei de specialitate, explică punctual de ce ambalajele lucioase ascund adesea boabe arse, aducând date de laborator.
- Studiile de caz autentice: Arată cum primul tău client a reușit să rezolve o problemă folosind produsul tău, chiar dacă acesta era încă în faza de testare.
Creșterea organică nu aduce neapărat vânzări imediate, dar te poate ajuta să atragi primii clienți cu investiții minime în promovare. În plus, interacțiunea directă cu publicul îți oferă feedback valoros pentru îmbunătățirea produsului.
Etapa 3: Trecerea la publicitatea plătită și testarea reclamelor
După ce ai obținut primele vânzări organice și ai înțeles ce îi convinge pe clienți să cumpere, poți începe să investești în publicitate plătită. Dacă promovezi un produs înainte să testezi mesajul și oferta, riști să cheltuiești bugetul fără rezultate.
Algoritmii platformelor Meta, TikTok și Google se bazează tot mai mult pe automatizare. În loc să definești manual fiecare detaliu al audienței, poți folosi conținutul reclamelor pentru a atrage oamenii potriviți. Mesajul, imaginile și formatul joacă un rol important în performanța campaniilor.
Cum testezi reclamele pentru rezultate mai bune
Pentru a evita scăderea performanței reclamelor în timp (ad fatigue) și creșterea costului per achiziție (CPA), testează constant mai multe variante:
- Primele secunde ale reclamei (Hooks): În cazul videoclipurilor, începutul este esențial pentru a capta atenția. Testează cel puțin trei variante pentru același mesaj: o întrebare provocatoare, o demonstrație vizuală sau o statistică surprinzătoare. Urmărește rata de vizionare a primelor trei secunde (Thumb-Stop Rate) pentru a vedea ce funcționează.
- Formatul video (UGC vs. Studio): Videoclipurile filmate cu telefonul, de clienți reali sau de fondator, pot avea rezultate mai bune decât reclamele produse în studio. Testează ambele formate pentru a afla ce preferă publicul tău.
- Unghiurile de vânzare (Angles): Același produs poate atrage clienți din motive diferite. De exemplu, o cafea de specialitate poate fi promovată prin comoditatea livrării la domiciliu, calitatea boabelor sau caracteristicile gustului. Testează fiecare abordare separat.
În ceea ce privește bugetul, poți aplica regula 80/20: alocă 80% campaniilor care au demonstrat că sunt profitabile și păstrează 20% pentru testarea unor idei și formate noi. Astfel, continui să investești în ceea ce funcționează, fără să renunți la experimentare.
Etapa 4: Indicatorii financiari și pragul de rentabilitate
O cifră de afaceri mare nu înseamnă automat o afacere profitabilă. Multe business-uri promovate pe rețelele sociale generează venituri considerabile, dar ajung să aibă probleme financiare pentru că cheltuiesc prea mult pentru fiecare vânzare.
Există trei indicatori financiari esențiali pentru a evalua profitabilitatea unei afaceri:
- Raportul LTV (valoarea totală a clientului vs. costul de achiziție): Un reper frecvent folosit este raportul de 3:1. Dacă investești 30 de euro pentru a atrage un client, acesta ar trebui să genereze o marjă brută totală de cel puțin 90 de euro pe durata relației cu afacerea. Un raport sub 2:1 poate indica probleme de profitabilitate.
- Perioada de recuperare a investiției (Payback Period): Cât timp durează până când recuperezi costul de atragere a unui client din marja brută generată de acesta? O perioadă sub 60 de zile poate fi un obiectiv bun pentru afacerile cu încasări rapide. Dacă ai nevoie de 12 luni pentru a recupera investiția în publicitate, riști să rămâi fără lichidități înainte să îți poți dezvolta afacerea.
- Marja de contribuție: Câți bani îți rămân dintr-o vânzare după ce scazi costul produsului, comisioanele pentru plata cu cardul, ambalajul, transportul și publicitatea? O marjă sub 20% poate lăsa puțin loc pentru creșterea costurilor, ceea ce îți poate afecta rapid profitabilitatea.
Etapa 5: Fidelizarea clienților și reducerea dependenței de publicitatea plătită
Unul dintre cele mai mari riscuri ale promovării pe social media este dependența de platforme pe care nu le controlezi. Dacă Meta schimbă algoritmul de distribuție a reclamelor sau costul per mia de afișări (CPM) crește cu 40%, o afacere care se bazează exclusiv pe publicitate plătită poate avea rapid probleme financiare.
De aceea, este important să folosești traficul din social media pentru a construi relații directe cu clienții, prin canale proprii:
- Automatizarea e-mail marketingului: Trimite automat e-mailuri de bun venit, mesaje pentru recuperarea coșurilor abandonate și oferte pentru clienții inactivi. Într-un magazin online, e-mail marketingul poate genera o parte importantă din vânzări, cu costuri mai mici decât publicitatea plătită.
- Încurajarea cumpărăturilor repetate: Introdu abonamente, pachete de reîncărcare (refill) sau recomandări de produse complementare (cross-sell). Dacă vinzi produse consumabile, precum cafea sau cosmetice, poți trimite un mesaj personalizat pe WhatsApp sau SMS înainte ca produsul cumpărat să se termine.
- Crearea comunităților private: Folosește grupuri de WhatsApp, Discord sau alte platforme dedicate pentru a păstra legătura cu cei mai fideli clienți. Aceștia îți pot oferi feedback și pot testa produse noi înainte de lansare, ajutându-te să reduci costurile și riscurile.
Manualul primelor 30 de zile: Ce faci de mâine
Nu începe prin a angaja o agenție de marketing scumpă și nu pierde săptămâni configurând un cont de business complex. Execuția curată înseamnă viteză și feedback direct din piață:
- Zilele 1–7: Definește o singură ofertă specifică pentru o problemă acută a unui public bine delimitat. Construiește un landing page într-o pagină cu un singur buton de acțiune.
- Zilele 8–14: Înregistrează cu telefonul mobil 3 videoclipuri scurte în care explici problema fără menajamente și arăți cum o rezolvă oferta ta. Lansează primele teste cu 20 de euro pe zi.
- Zilele 15–21: Oprește reclamele care nu generează click-uri sub costul mediu al industriei. Începe să vorbești direct cu primii oameni care s-au înscris sau au cumpărat: sună-i, trimite-le mesaje, află de ce au cumpărat.
- Zilele 22–30: Ajustează textul și mesajul pe baza cuvintelor exacte folosite de clienți. Reinvestește primii bani încasați doar în variațiile creative care au adus conversii dovedite.
Succesul unui start-up pe rețelele sociale nu este rezultatul norocului sau al unui videoclip viral temporar. Este rezultatul unui proces de validare, al controlului matematic asupra cifrelor de achiziție și al capacității de a converti atenția împrumutată de la platforme în active pe care compania ta le deține pe termen lung.
ACTUALITATE
25 octombrie 2026. Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște trece la programul de iarnă

Începând de duminică, 25 octombrie 2026, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă. Vă așteptăm la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi ale prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate.
Noul program este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi:
Marţi – Duminică: 9:00 – 17:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 16.30.
Luni: ÎNCHIS
– Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu:
Marţi – Duminică: 9.00 – 17:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 16.30.
Luni: ÎNCHIS
– Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele:
Marţi – Duminică: 8.00 – 16:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 15.30.
Luni: ÎNCHIS
– Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa:
Miercuri – Duminică: 8:00 – 16:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 15.30.
Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună: ÎNCHIS.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o ziCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 2 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
SOCIALacum 2 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 3 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște, 22 – 24 octombrie 2026. Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia 59
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății




























