ACTUALITATE
Restricții și în Pucioasa. Masca de protecție, obligatorie peste tot, între orele 06:00-20:00

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, hotărârea nr. 45/11.10.2020
Art. 1. Alin. (1) Începând cu data de 12 octombrie 2020 se restricţionează, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza Oraşului Pucioasa.
Alin. (2) Începând cu data de 12 octombrie 2020 se restricţionează organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte de pe raza Oraşului Pucioasa.
Alin. (3) Sunt exceptaţi de la măsura prevăzută de alin. (1) agenţii economici care prepară şi servesc hrană în interiorul localurilor pentru clienţii care sunt cazaţi în propriile hoteluri/pensiuni.
Alin. (4) Sunt exceptaţi de la măsura prevăzută de alin. (1) agenţii economici licenţiaţi în jocuri de noroc care defăşoară activităţi de vânzare şi plasare bilete loto şi loz în plic, îşi pot desfăşura în continuare activităţile cu publicul în măsura în care nu sunt permise folosirea aparatelor şi a jocurilor mecanice din incinta agenţiei.
Art. 2. Începând cu data de 12 octombrie 2020, în intervalul orar 06:00 – 20:00 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie (astfel încât să acopere nasul şi gura) în toate spaţiile publice de pe raza Oraşului Pucioasa (1,81 cazuri/1.000 locuitori).
Obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice revine tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 5 ani.
Art. 3. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Oraşul Pucioasa va identifica pe raza de competenţă agenţii economici care desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre şi le vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile prezentei hotărâri.
Art. 4. Măsurile dispuse la art. 1 şi art. 2 se aplică în toată perioada în care incidenţa cumulată a cazurilor este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori, dar nu mai puţin de 14 zile de la data instituirii lor.
Art. 5. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, prezenta hotărâre se transmite Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, precum şi primarului Oraşului Pucioasa, în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.
PREŞEDINTELE C.J.S.U. DÂMBOVIŢA
PREFECT,
dr. ing. AURELIAN POPA
ACTUALITATE
Doliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice

Colegii avocați din cadrul Baroului Dâmbovița, prietenii și cunoscuții au aflat cu durere vestea trecerii fulgerătoare și neașteptate la cele veșnice, în dimineața zilei de duminică, 16 august 2026, a avocatei Flory Gabriela Săndulescu.
Născută la 15 ianuarie 1957 și absolventă a Liceului „Constantin Carabella” din Târgoviște, avocata Flory Săndulescu era licențiată a Facultății de Drept a Universității din București. Jurista era membră a Baroului Dâmbovița din data de 1 septembrie 1981.
Avocata Flory Săndulescu a coordonat Serviciul de asistență juridică din oficiu de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv, DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița. A fost, totodată, membră a Consiliului de Administrație al Filialei Dâmbovița a Casei de Asigurări a Avocaților din România.
Trupul neînsuflețit al avocatei Flory Săndulescu a fost depus la Capela Bisericii „Sfântul Dumitru” aflată pe strada Bărăției din Târgoviște. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 12:00, la aceeași biserică.
Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace!
ACTUALITATE
Cetățean amendat pentru că a omorât șarpele care i-a intrat în casă!

Aveți grijă, să nu vă ambalați prea tare dacă sesizați că în casă v-a pătruns vreun șarpe. Stați liniștiți, anunțați organele și așteptați să sosească o echipă operativă care să vă scape de reptilă. Dacă acționați nesăbuit și omorâți animalul, s-ar putea să suportați rigorile legii. Așa a pățit-o un argeșean din comuna Schitu Golești.
Omul a sunat la 112 pentru a anunța că a văzut un șarpe de mici dimensiuni care i-a intrat în locuință. Până când au sosit jandarmii cu ustensilele din dotare pentru a captura șarpele, cetățeanul, probabil speriat din cauza acestei situații, a scotocit prin casă, a dat de reptilă și a ucis-o.
Când au sosit, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru încălcarea prevederilor Legii 205/ 2004, privind Protecția Animalelor. Cetățeanul s-a scuzat, spunând că nu știa că dacă îi intră un șarpe în casă și dă de el nu are voie să îl omoare.
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 5 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum 6 oreTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO


























