Connect with us

ACTUALITATE

Milos Home Decor deschide primul magazin fizic. Fă din casă acasă!

Publicat

pe

Brandul Milos Home Decor inaugurează în Arad, pe strada Mețianu, nr. 12, primul său magazin fizic de vopseluri profesionale pentru mobilier, produse decorative și pensule. Este locul ideal pentru iubitorii de proiecte DIY (Do It Yourself) și bricolaj care își doresc să transforme procesul de recondiționare a pieselor de mobilier într-unul creativ și ușor.

Milos Home Decor, o mică afacere de familie, pornită din pasiune, și-a început activitatea online la începutul acestui an. Este singurul importator din România pentru brand-uri de vopseluri, pensule și produse auxiliare cunoscute și apreciate peste hotare, precum: Fusion, Autentico, Old Red Barn, Redesign și, în curând, Dixie Belle.

„Produsele pe care le oferim au un impact minim asupra mediului înconjurător și pot transforma o piesă veche de mobilier într-un obiect personalizat în funcție de viziunea creativă pe care o avem. Recondiționarea poate fi un proces distractiv și simplu dacă sunt folosite produse de calitate. Vrem să fim un exemplu și să arătăm ca nu trebuie să investești sume mari de bani în reamenajarea casei tale, că poți mereu să transformi într-un mod unic obiectele vechi, fără să faci rău planetei”, a declarat Daniela Miloș, owner-ul magazinului.

Magazinul, poziționat pe o stradă liniștită în apropiere de centrul orașului Arad, este decorat, în totalitate, cu piese de mobilier recondiționate cu ajutorul vopselurilor comercializate, un mod inedit prin care clienții pot vedea calitatea și culorile produselor. În cadrul magazinului Milos Home Decor vor fi organizate periodic workshop-uri creative prin care clienții pot învăța să vopsească o piesă de mobilier și să realizeze propriile decorațiuni.

„Dacă m-ai fi întrebat acum un an, nu m-aș fi gândit niciodată că vom fi primii distribuitori ai brand-urilor Fusion, Autentico, Old Red Barn și Redesign, produse pe care le apreciem și folosim în toate proiectele noastre. Chiar dacă este un proces lent, pentru că toate produsele sunt aduse de peste hotare, românii încep să le cunoască și să le iubească. Motivația pe care o avem este feedback-ul pe care-l primim zilnic de la clienții noștri, care au fost întotdeauna mulțumiți de calitatea produsele pe care le comercializăm. Suntem nerăbdători și încântați că am deschis primul nostru magazin fizic și sperăm ca publicul să aibă același entuziasm ca și noi”, a adăugat Daniela Miloș.

Așadar, toți cei care sunt pasionați de bricolaj și nu numai sunt așteptați în noul magazin fizic din Arad, pe Str. Mețianu, nr. 12, apt. 1, dar și pe site-ul www.milosfamily.com, unde se pot bucura de produse de cea mai înaltă calitate la prețuri accesibile.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″

Publicat

pe

Eveniment de amploare desfășurat astăzi, 1 octombrie 2026, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri, comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița. Această unitate a devenit în timp una de importanță internațională, aici completându-și pregătirea profesională și de luptă militari jandarmi din mai multe state ale lumii. Numai azi spre exemplu, la suita de demonstrații respectând în amănunt posibilele scenarii reale s-au aflat apărători ai ordinii și liniștii publice din 19 state din Europa, Asia și America.

La exerciţiului internațional „Carpathian Blue Shield 2026″, desfășurat în baza specifică unor astfel de operațiuni a Centrului de Perfecționare de la Ochiuri, au participat peste 500 de militari. Au fost prezenți, în calitate de invitați, reprezentanți ai ambasadelor unor state la București, șefi din cadrul Poliției Române, ai Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

A sosit pentru a asista la exercițiul de astăzi și pentru a-i felicita pe jandarmii din toate statele participante pentru eforturile și dăruirea lor în executarea misiunilor, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Demnitarul guvernamental a fost întâmpinat cu gardă de onoare de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul general de Poliție Bogdan Despescu și de Inspectorul șef al Jandarmeriei Române, generalul-maior Alin-Ionel Mastan.

După consumarea momentelor de ceremonial, invitații guvernamentali, reprezentanții ambasadelor și militarii jandarmi din statele participante au mers în amfiteatrul Centrului de Perfecționare, unde șefii Jandarmeriei și ministrul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu au susținut alocuțiuni. Vorbitorii au subliniat importanța acestui exercițiu internațional la care, de la an la an, sunt prezenți militari din tot mai multe state. Dacă la prima ediție au participat la aceste antrenamente tactice jandarmi din trei țări, anul acesta au venit în Dâmbovița apărători ai legii din 19 state de pe trei continente.

După consumarea momentelor de discursuri, toată suflarea s-a deplasat în baza de pregătire pentru a asista la un exercițiu demonstrativ ce avea ca tematică restabilirea ordinii publice, ca urmare a unor mitinguri și proteste. Au fost utilizate mijloace și elemente de protecție și intervenție, inclusiv dispozitive cu efect iritant lacrimogen.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE, întâlnire informativă la Camera de Comerț Dâmboviţa

Publicat

pe

Camera de Comerț Dâmboviţa, Inspectoratul General pentru Imigrari, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează, în data de 14 octombrie 2026, între orele 10:00-1200, o întâlnire de informare având ca temă angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE.

Pentru înscrieri, accesați următorul link:https://forms.gle/DvatasuzcdXo57aj8. Termen limită: 13 octombrie 2026. Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0245.210.318 sau la adresa de e-mail info@cciadb.ro.

Subiecte abordate:
– Schimbările legislative privind recrutarea și angajarea lucrătorilor din state terțe;
– Condițiile legale de muncă și documentele necesare;
– Drepturile și obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor străini;
– Situațiile practice întâlnite în procesul de angajare.

Întâlnirea de la sediul Camerei de Comerț Dâmboviţa include și o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții vor putea solicita clarificări direct reprezentanților instituțiilor.

Evenimentul are loc în contextul campaniei naționale de informare din perioada 12–16 octombrie, desfășurată de Inspectoratul General pentru Imigrari împreună cu inspectoratele teritoriale de muncă, privind munca cetățenilor străini în România.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite