Connect with us

Dâmboviţa

Plimbare în Bucegi cu peripeții. Noroc cu jandarmii și salvamontiștii

Publicat

pe

Plimbarea pe traseul Șaua Strungă – Peștera din Bucegi s-a dovedit a fi epuizantă pentru doi tineri, el dâmbovițean, ea din Franța. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, ploaie torențială și temperatură scăzută, a neechipării corespunzătoare, precum și a epuizării fizice, cei doi turiști nu și-au mai putut continua deplasarea și au cerut ajutorul jandarmilor montani și al salvamontiștilor.

Tinerii, în vârstă de 25 și 30 de ani, au fost conduși până la autoturismul proprietate personală, la Padina. Nu au necesitat îngrijiri medicale și au plecat spre localitatea Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona munții Bucegi pot suna la 112 sau la numerele de telefon 0749.058.037, respectiv 0749.034.639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

ACTUALITATE

Expoziție comemorativă preot Gheorghe I. Cotenescu în satul Izvoarele, comuna Voinești

Publicat

pe

La Căminul Cultural Izvoarele, comuna Voinești, a fost vernisată, în acest weekend, expoziția itinerantă de fotografie documentară „135 de ani de la nașterea preotului profesor dâmbovițeano-muscelean Gheorghe Cotenescu”. Evenimentul a fost organizat de nepotul celui dispărut – Radu Petrescu Muscel, cu sprijinul Arhiepiscopiei Târgoviște. Manifestările comemorative au debutat cu săvârșirea slujbei parastasului, în biserica parohială din sat.

Publicistul Radu Petrescu-Muscel a demarat acest proiect anul trecut, în plină pandemie de coronavirus, și până acum expoziția a fost vernisată la Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Pitești, București, Iași, Oradea și Râmnicu Vâlcea.

„Preotul Gheorghe Cotenescu s-a născut și și-a petrecut prima treime a vieții sale în județul Dâmbovița, desfășurând o activitate intensă pe plan cultural, ca student, la îndemnul și alături de Nicolae Iorga, în Liga Culturală și ca militant politic (co-fondator al Partidului acestuia, în 1910), apoi în asociatiile studentesti, ca jurnalist (secretar de redacție al revistei „Cultura”, organul de presa al Asociatiei Cântăreților Bisericești din România), ori ca animator cultural în cadrul renumitelor Societăți Corale „Carmen” (D. G. KIRIAC) și „Hora” (Juarez Movila), precum și Societatea culturală „Miron Costin”, ca elev preferat al marilor profesori universitari I. Popescu-Pasărea, Ioan Mihălcescu (viitorul Mitropolit Irineu al Moldovei) și George Stephanescu (fondatorul Operei Române).

Preotul Gheorghe I. Cotenescu a luat parte la întreaga campanie militară (1916–1919) și a fost decorat cu ordinul militar „Coroana României”.

În peste 20 de ani de profesorat la şcolile din Stoeneşti şi la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, a fost dascălul unor personalități de seamă: Patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, arhimandriţii Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Iustin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu. După preluarea puterii de către regimul comunist a fost arestat în primul lot de muşceleni, fiind condamnat după 14 luni de anchetă îngrozitoare”, se precizează într-un comunicat remis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Decizia Primăriei Ulmi în legătură cu locul de joacă din satul Viișoara

Publicat

pe

Primarul comunei Ulmi, Bogdan Tița, a reacționat rapid la semnalul tras de publicația noastră, la solicitarea unor locuitori ai satului Viișoara, și a decis, după verificări la fața locului, să închidă temporar spațiul de joacă situat pe strada învățător Ion Mihăescu.

De asemenea, edilul ne informează că administrația locală are deja demarată procedura de întocmire a documentației necesare în vederea amenajării, în locația respectivă, a unui parc de joacă la fel ca cele din satele Ulmi, Dimoiu, Colanu și Matraca.

Cât privește locul de joacă închis, acesta a fost construit, cu mai mulți ani în urmă, de un fiu al satului Viișoara – spune primarul Bogdan Tița.

Reamintim că oamenii au cerut modernizarea respectivului spațiu sau, dacă nu se poate altfel, închiderea acestuia, considerând că îi pune în pericol pe copii din cauza gradului avansat de uzură a echipamentelor de joacă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT