ADMINISTRAŢIE
Primăriile pot accesa fonduri europene pentru rețele de gaze naturale

Administrațiile publice, individual sau în parteneriat, precum și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară pot depune la Ministerul Fondurilor Europene, până în data de 17 decembrie, proiecte pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale. România are la dispoziție un miliard de euro, bani europeni. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro – informează Instituția Prefectului Argeș.
„Proiectele depuse trebuie să contribuie la racordarea a cel puțin 1.000 de noi gospodării, încurajându-se astfel asocierea mai multor unități administrativ-teritoriale. Proiectele trebuie să fie implementate până în decembrie 2023, neputând fi fazate în viitoarea perioadă de programare – ceea ce asigură viteza implementării”, precizează sursa citată.
Activități care pot fi finanțate:
– Construirea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente funcționalităților inteligente;
– Construirea stațiilor de reglare, măsurare-predare a gazelor naturale și a racordului la Sistemul de Transport existent exclusiv în scopul alimentării unei rețele inteligente de distribuție propusă printr-un proiect;
– Construirea rețelelor interioare de distribuție a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice branșate la rețeaua inteligentă distribuție a gazelor naturale propusă prin proiect (clădirea primăriei, centre sociale, școli, etc), în cadrul cărora se desfășoară activități non – economice;
– Construirea branșamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietății publice.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 2 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 6 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 3 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 3 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























