ALEGERI
Candidații PRO România Dâmboviţa pentru Senat și Camera Deputaților

PRO România Dâmboviţa a depus, astăzi – 21 octombrie 2020, la Biroul Electoral Judeţean, dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Cu acest prilej, președintele Adrian Țuțuianu a declarat că și-au stabilit ca obiect obținerea a două mandate, unul de deputat și celălalt de senator, iar simulările efectuate, având la bază rezultatele de la alegerile locale din 27 septembtie, le-au arătat că este posibil să se întâmple aşa.
Cât îi privește pe candidați, PRO România Dâmboviţa vine cu oameni cu pregătire bună, cu rezultate în activitățile politice, dar mai ales cu perspectivă de viitor.
„Vom fi partid politic de opoziție, și la nivel național, și la nivel local, iar după alegerile parlamentare efortul nostru va fi în direcția consolidării finalizării fuziunii, consolidării acestui partid politic și construcției de structuri solide pentru anul electoral 2024.
Starea de spirit în organizație este foarte bună. Unde avem aleși locali, sigur că lucrurile sunt mai consolidate, dar sunt foarte bucuros că din toate localităţile, indiferent că au reușit să intre sau nu în consiliile locale, colegii noștri sunt deciși să continuăm acest proiect. Mi-au cerut să ne ocupăm serios de campanie și să ne gândim la viitor.
De asemenea, colegii de la ALDE au decis foarte rapid să ofere o soluție la Dâmboviţa și domnul Cătălin Popescu este un om de toată isprava și mă bucur că a venit lângă noi. Face parte din generația tânără, nu a făcut prea multă politică până acum și este un tehnocrat veritabil, cu un CV impresionant. Este din București, specialist în hidrotehnice, un om cu o expertiză foarte bogată. Au considerat că este util să vină cineva din afara organizației, care să preia, să vadă ce structuri sunt în teritoriu, care sunt membrii de partid, care sunt consilierii locali.

Vom schimba câte ceva din strategia de campanie. În primul rând, nu mai este timpul necesar să facem deplasare din casă în casă în toate localităţile. Asta nu înseamnă că nu vom fi prezenți în toate localităţile. Vom acorda o atenție sporită prezenței pe posturile de radio și televiziune locale și naționale, dat și activității online. Cred că pentru toate partidele politice campania de la locale a fost preludiul campaniei pentru parlamentare. Vom spune care ne sunt obiectivele din perspectiva activității parlamentare, iar pe data de 8 noiembrie, la congresul de fuziune, vom prezenta și un program de guvernare solid cu analiză economică, pentru că avem trei probleme majore:
– Criza din sistemul sanitar
– Criza din sistemul de sănătate publică
– Criza bugetară, despre care nu vorbește nimeni dar care ne va lovi năprasnic odată cu adoptarea bugetului anului 2021″, a declarat senatorul Adrian Țuțuianu.
Candidații PRO România Dâmboviţa pentru Senat
1. Vlăducă Oana Silvia, deputat
2. Tătulescu Cosmin Celestin Stejerel, manager Quadra Invest
3. Popa Iulian Aurel, inginer, administrator firmă
4. Ioniță Ioana, consilier județean, absolvent administrație publică
5. Piperea Daniel Adrian, reprezentant de vânzări companie de telefonie și servicii de internet
Candidații PRO România Dâmboviţa pentru Camera Deputaților
1. Adrian Țuțuianu, senator
2. Popescu Cătălin Vlăduț (noul președinte ALDE Dâmboviţa), profesor universitar la Universitatea de Construcții București, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica
3. Mureșan Florina Ramona, fost subprefect Dâmboviţa, avocat
4. Popescu Adrian Dorin, președintele PRO România Târgovişte, economist, director societate de asigurări
5. Șontea Florin Eusebiu, consilier județean, director Școala Matei Basarab Târgovişte
6. Dumitru Georgeta Irena, psiholog, profesor la Școala Specială Târgovişte
7. Ciobanu Mihaela, consilier local Titu, asistent medical
8. Buță Răzvan Valentin, consilier local Găești
9. Bejan Răzvan Dumitru, consilier municipal Moreni
„Am decis să merg la Camera Deputaților după consultări cu colegii mei, care au considerat că este bine să gândim lucrurile legat de evoluțiile politice”, a precizat Adrian Țuțuianu.
ACTUALITATE
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.
Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.
Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.
În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.
ALEGERI
Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.
Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!
Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.
Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.
Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.
AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.
A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.
Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Dâmboviţaacum o săptămânăHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
SOCIALacum o săptămânăArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum 3 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăSuper program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu
Dâmboviţaacum o săptămânăConferință de alegeri la TSD Dâmbovița. Bogdan Istrate va fi noul lider al organizației de tineret
ACTUALITATEacum o săptămânăGura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I























