Connect with us

ACTUALITATE

Iată cum te lasă agenția de turism fără vacanța plătită cu multe luni înainte!

Publicat

pe

Firmele de turism cer insistent Guvernului să implementeze măsuri care să le ajute să depășească criza cauzată de pandemia de coronavirus. Și nu mai prididesc cu vaietele… Uită însă să vorbească și despre numeroasele cazuri când și-au bătut efectiv joc de clienți, care s-au văzut cu banii luați și fără vacanță!

Mai nou, după ce, în plin sezon turistic, i-au lăsat cu buza umflată, apelând la fel și fel de tertipuri, acum, fiind perioada early booking pentru 2021, încearcă să-i momească pe turiști lansând oferte de genul „primești garantat o vacanță gratis”, „îți recuperezi banii în situația anulării circuitului din motive cauzate de COVID-19”.

Este motivul pentru care am decis să facem publică situația ai cărei protagoniști direcți am fost în această vară, împreună cu mai mulți prieteni cu care obișnuim să ne petrecem concediile. Inițial, hotărâsem să prezentăm totul abia după ce se vor pronunța instituțiile statului abilitate să rezolve astfel de litigii, însă acum credem că este mai bine să nu mai așteptăm, întrucât povestea noastră ar putea să-i ajute pe potențialii turiști să ia o decizie fiind mult mai bine informați.

Prin urmare, vă invităm să citiți despre experiența pe care am trăit-o, mai exact despre cum am rămas fără vacanța programată pentru începutul lunii august și plătită încă din noiembrie 2019, numai și numai din vina agenției de turism! După noi, firmele care s-au comportat în acest mod nu merită niciun fel de ajutor din partea statului! Să mai adăugăm faptul că, în cazul unei excursii pe cont propriu, variantă fără posibilitate de returnare a sumelor plătite în caz de modificare sau anulare (Deh, este mai ieftin așa!), am găsit înțelegere deplină la conducerea hotelului din Madrid? Credeți că firmele din domeniul turistic nu o duc greu în Spania din cauza pandemiei de COVID-19? Sigur că o duc, dar au ales să-și respecte clienții! În România în schimb, agenția de turism ne-a luat banii, apoi ne-a lăsat fără vacanță! Nu a contat nici măcar faptul că eram clienţi vechi, care au contractat ani la rând pachete de servicii turistice de la ei!

Iată cum sună reclamația pe care am formulat-o și la care așteptăm o rezolvare din partea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ca primă instituție sesizată, cu precizarea că, între timp, am intrat în contact cu mai multe persoane aflate în aceeași situație cu a noastră:

Reclama

Subsemnații… formulăm prezenta reclamație, întrucât nu am ajuns la o rezolvare pe cale amiabilă cu SC Europa Meridian RG SRL, cu sediul în București…, titulară a agenției de turism Europa Travel, cu sediul în București…, în vederea stingerii litigiului apărut înainte de începerea executării pachetului de servicii turistice pe care l-am achiziționat.

Prin prezenta, solicităm sprijinul dumneavoastră pentru recuperarea sumelor achitate pentru un sejur de 6 nopți de cazare, Hotel Nostos, insula Lefkada-Grecia, cu mic dejun și transport incluse (1.026 euro), de care nu am mai putut beneficia din vina exclusivă a Europa Travel, care a schimbat data plecării asumată prin contract, respectiv 2 august 2020, cu patru zile înainte de începerea executării pachetului turistic pe care l-am achiziționat încă din luna noiembrie 2019.

După cum se poate remarca în istoricul de clienți Europa Travel, întotdeauna ne achiziționăm sejurul cu multe luni înainte, iar acest obicei nu este motivat, cum s-ar crede, de obținerea unui preț mai bun (ofertele „Last minute” sunt de cele mai multe ori cu mult mai tentante decât cele „Early booking”), ci de necesitatea de a ne putea programa la serviciu perioada de concediu. Doi dintre membrii grupului nostru sunt angajați ai Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale, iar alți doi lucrează în mass-media, domenii de activitate care nu permit plecarea în concediu de azi pe mâine.

În plus, anul acesta, din cauza pandemiei COVID-19, vacanța noastră în Grecia a fost condiționată suplimentar de obținerea unui test COVID-19 negativ, recoltat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Greciei și pe care clinicile acreditate îl eliberau, la acel moment, în 48 de ore (În cazul fericit!). Or, prin schimbarea datei de plecare pe care Europa Travel a efectuat-o cu patru zile înainte de începerea executării serviciilor turistice pe care le-am achiziţionat, agenţia de turism ne-a pus în imposibilitatea să ne testăm pentru COVID-19, fiind nevoie de programare prealabilă, care se obținea foarte-foarte greu. Este ceea ce nu a înțeles Europa Travel, deşi, în corespondenţa purtată ne-a atenţionat că este obligaţia noastră să îndeplinim formalităţile impuse de autorităţile greceşti, iar noi am explicat că ne-am programat pentru efectuarea testului COVID-19 în data de 31 iulie, având în vedere că data plecării, asumată prin contract, era 2 august 2020, iar testul trebuia recoltat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Greciei.

Noi am făcut demersuri mai bine de 10 zile până am reușit să ne programăm vineri – 31 iulie, la ora 10:50, luând în calcul data și ora de plecare din contractul încheiat cu Europa Travel, respectiv 2 august 2020, ora 17:30. Și totul s-a dus de râpă pentru că Europa Travel a schimbat data de plecare din contract pentru a-și optimiza transportul din punct de vedere al cheltuielilor – după cum s-au exprimat într-un e-mail. Şi cu toate acestea, în final, Europa Travel ne-a acuzat pe noi că nu dorim să efectuăm călătoria, în loc să avanseze o soluție amiabilă de rezolvare a litigiului apărut exclusiv din vina dumnealor!

Reclama

Înțelegem că Europa Travel are juriști, cu care de altfel ne-au și amenințat în loc să vină cu o propunere de stingere a litigiului pe cale amiabilă, dar situația expusă, pe care o dovedim cu comunicările electronice purtate (atașate în ordine cronologică), este clar de partea noastră, astfel că sperăm să ne ajutați să ne recuperăm banii plătiți pentru un sejur de care nu am beneficiat exclusiv din vina agenției de turism Europa Travel.

Mulţumim!

Am ataşat acestei reclamaţii „filmul” litigiului, pe zile şi ore, conform corespondenţei cu Europa Travel, precum şi documentele aferente care susţin cele afirmate. Evident, suntem extrem de curioşi să vedem cum vor rezolva instituţiile abilitate ale statului această speţă, care nu este, cum am explicat, singulară. Dimpotrivă! S-a tot repetat. Iar acum, operatorii de turism se plâng că intră în faliment din cauza pandemiei de COVID-19 şi cer ajutorul statului. Nu, domnilor, pe mulţi dintre dumneavoastră (nu vrem să generalizăm, fiindcă sunt unii care s-au comportat onorabil!) o să vă bage în faliment lipsa de respect cu care vă trataţi clienţii!

PS – La un moment dat, am postat, trei dintre noi, câte un comentariu pe pagina de Facebook a agenţiei Europa Travel, în care am expus, elegant, cum ne-au tratat. Urmarea? Ne-au blocat! Aceeaşi „măsură” au aplicat şi după ce le-am trimis răspuns la e-mailul prin care ne scriau despre alte oferte… Să mai credem în ofertele lor? Nici vorbă! Ne-au convins că totul sună frumos doar atunci când este vorba să îţi ia banii, apoi… turistul cu paguba!

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Școala de Vară Pietroșița Renaște, ediția a II-a. In memoriam, preot Ioan Oprea. FOTO

Publicat

pe

Vară, voie bună, căldură, emoții, exuberanță, frumusețe, comunicare, implicare, așa s-ar traduce, în câteva cuvinte, și sigur ar mai fi loc de încă pe atâtea, cavalcada acțiunilor desfășurate la Pietroșița, atenție, pentru o săptămâna, sub egida Școala de Vară Pietroșița Renaște „Preot Ioan Oprea”. Și cine ar fi putut să organizeze un astfel de eveniment unic la nivel județean și, deocamdată, nu am auzit nici de ceva asemănător prin țară, decât Fundațiile „Renașterea Pietroșiței Ruralia ” și „Comăniță”, conduse de inimosul Daniel Comăniță. De precizat că Daniel a preluat ștafeta, misiunea de a duce mai departe flacăra nestinsă a protejării, dezvoltării și promovării în plan intern și internațional a tradițiilor, obiceiurilor și culturii pietroșițene de la regretatul dr. ing. Radu Negoescu, cel care, în 1999, a desferecat acest izvor nesecat, dar uitat până atunci, al valorilor culturale, tradiționale, artistice și turistice ale satului construit din piatră și șiță, punând bazele Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia”. Daniel Comăniță s-a dovedit a fi un discipol serios, valoros, implicat și devotat crezului și testamentului spiritual lăsat de Radu Negoescu. Printre multiplele activități cultural-artistice și sportive pe care le organizează sub stindardul celor două fundații se înscrie și Școala de Vară Pietroșița Renaște „Preot Ioan Oprea”.

Manifestarea care aduce la un loc, pentru o săptămână, elevi de la școlile din localitățile aflate în nordul județului Dâmbovița, respectiv Buciumeni, Moroeni, Bezdead, Runcu și Pietroșița, a ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție.

La deschiderea oficială desfășurată astăzi în cartierul general, numim aici „Casa Manolescu”, câțiva dascăli invitați au mărturisit că nu se așteptau ca evenimentul să mai fie organizat. Și uite că totuși s-a întâmplat! Daniel Comăniță și-a propus ca această manifestare să intre în tradiția Pietroșiței, să devină un model de bună practică și pentru alte comunități. Cultura, tradiția, spiritul viu al înaintașilor nu pot fi menținute proaspete în memoria colectivă decât prin astfel de manifestări.

Cum bine a spus președintele Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia„, copiii noștri au nevoie de comunicare, de cunoaștere, de activități creative, de stimularea talentului nativ, de apropiere de alte domenii pe care le pot îmbrățișa cu dragoste. Este nevoie doar de acea sclipire, de acel moment inspirativ pentru a cădea sub vraja pasiunii. Școala de vară de la Pietroșița are și un asemenea rol, de a convoca viitorul, posibile căi spre devenire.

Deschiderea Școlii de vară s-a săvârșit fix la ora 09:00, sub răcoarea dimineții, la umbra falnicului nuc din curtea conacului, un adevărat simbol protector al celor adunați acolo. Cuvântul de deschidere rostit în fața celor aproape 200 de copii i-a aparținut președintelui Daniel Comăniță, inițiatorul Școlii de Vară Pietroșița Renaște „Preot Ioan Oprea”. Comăniță a prezentat o scurtă biografie a preotului Ioan Oprea, unul dintre cei mai importanți fii ai Pietroșiței, un ziditor de credință, spiritualitate și cultură.

Reclama

A spus Daniel Comăniță că întreaga viață a părintelui Oprea a fost dedicată educației, spiritualității, libertății, demnității și tradiției. Pentru toate aceste idealuri, părintele Ioan Oprea a plătit tributul său în suferință. Părintele Ioan Oprea a fost redescoperit și trecut în categoria simbolurilor națiunii pe 26 iunie de primarul comunei Măgureni, județul Prahova. Profesorul Adrian Ciorbă spunea despre părintele Ioan Oprea că oamenii îl prețuiau și despre el aveau numai vorbe de bine.

De completat că Daniel Comăniță și-a propus ca locuința preotului Ioan Oprea din Pietroșița să fie transformată într-un adevărat sanctuar al tradiției și spiritualității. Am vizitat și noi casa preotului Ioan Oprea. De cum intri acolo, te copleșește istoria. Parcă un val al timpurilor demult apuse te izbește în ochi, în suflet și în conștiință. Dar despre acest episod vorbim un pic mai târziu. Să continuăm festivitatea de deschidere a Școlii de Vară Pietroșița Renaște „Preot Ioan Oprea”.

După prima filă din cartea acestui eveniment, deschisă de Daniel Comăniță, a urmat, așa cum se cuvine, clipa aceea solemnă de patriotism consumată prin intonarea Imnului Național al României, după care preoții parohiei i-au binecuvântat pe toți cei de față și, împreună cu toți copiii, a fost rostită rugăciunea „Tatăl Nostru”.

A vorbit preotul Octavian Bunea despre părintele Ioan Oprea, despre legătura indisolubilă dintre biserică și comunitate, dintre cultură, educație și biserică, fiindcă, așa după cum a mărturisit părintele Bunea, acum 200 de ani, copiii satului pătrundeau în tainele învățăturii în tinda așezământului de închinăciune, iar manualele erau reprezentate de cărțile bisericești. Le-a mai spus preotul Bunea că Dumnezeu este prezent în cele mai mici lucruri ale noastre. El le guvernează și tot El ne ocrotește și ne ghidează în viață.

La rândul său, Daniel Comăniță le-a dezvăluit celor de față că, în urmă cu câteva săptămâni, în casa părintelui Ioan Oprea, printre cărțile și manuscrisele sale îngălbenite de vreme, a fost găsită, scrisă pe o coală de hârtie, o rugăciune emoționantă, un impresionant conector la ceruri, la credință. Frumoasa rugăciune, așternută pe hârtie de părintele Ioan Oprea cu zeci și zeci de ani în urmă, a fost recitată în fața celor aproape 200 de copii care s-au ridicat în picioare, de fiul lui Daniel Comăniță, Luca Daniel.

Reclama

A mai luat cuvântul la deschiderea Școlii de Vară de la Pietroșița și primarul comunei, Leonard Dicu. A spus edilul că aceste evenimente nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu exista suflet, dorință, implicare, dacă nu ar fi fost aici familia Comăniță, dacă nu ar fi fost zidite cele două fundații „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”.

VIDEO

A transmis participanților la Școala de Vară Pietroșița Renaște „Preot Ioan Oprea” un mesaj video și nepoata preotului Ioan Oprea, Ruxandra Obreja – președinta Consorțiului Digital Radio Mondiale. De precizat că, în urmă cu câteva săptămâni, Ruxandra Obreja s-a aflat la Pietroșița.

„Vă felicit pentru toate inițiativele recente, dar și pentru a doua ediție a Taberei de Vară, Pietroșița 2026. Anul acesta, tabăra poartă și numele bunicului meu, preotul Ioan Oprea. El s-a născut acum 120 de ani și a plecat dintre noi acum 30 de ani. După o viață dusă cu bucurii dar și cu multă suferință, pentru care iubirea față de familie, față de Dumnezeu, Pietroșița și țara lui au rămas constante. Este o mare bucurie pentru mine, pentru familia Oprea, să vedem că peste ani și generații, prin inițiativa și activitatea unor mâini și suflete devotate Pietroșiței, renașterea localității ia o formă adevărată și trainică, concretă și, de ce nu, plăcută.

Programul taberei ar umple inima bunicului meu de satisfacție. El a venerat cartea și învățătura. A prețuit creația, dar nu s-a dat înapoi nici de la munca fizică. Și, pentru că avea un suflet tânăr și înțelegător, s-ar fi bucurat să vadă că participanții la tabără vor învăța lucruri noi, vor înădi prietenii, se vor distra.

Reclama

Felicitări, domnului Comăniță, zecilor de organizatori, părinți, copii, cadre didactice, preoți și autorități locale”, a transmis Ruxandra Obreja – președinta Consorțiului Digital Radio Mondiale.

După epuizarea tuturor alocuțiunilor interesante ca tematică și abordare, copiii au intrat la atelierele deschise, care îi așteptau cu totul pregătit. Profesorii instructori i-au introdus în artele plastice, în tainele olăritului, gastronomiei, IT, în muzică, teatru și în arta interpretativă.

În bucătăriile conacului gospodinele din sat care au venit cu inima deschisă pentru a pregăti pentru invitați, pentru copii bucate gustoase și alese erau de cu zori puse pe treabă. Vedetele festinului au fost, ca și anul trecut, gogoșile!

„Este minunat. Nu ne-am așteptat să ne simțim așa de bine. Un loc deosebit. Sunt convinsă că, în următoarele zile, vom învăța lucruri noi, vom lega prietenii, ne vom distra și, cum ați văzut, suntem fără telefoane”, ne-a spus o fetiță, elevă la Școala Gimnazială din Bezdead.

În finalul primei zile, a urmat un concurs de interpretare muzicală. Copiii soliști și-au etalat talentele pe scena special amenajată. Muzică ușoară și folclor. Juriul a punctat corect și eficient.

Reclama

Am ajuns, așa cum am mai spus, și la casa preotului Ioan Oprea. Daniel Comăniță, președintele Fundațiilor „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță” intenționează să restaureze gospodăria și să transforme imobilul într-o casă memorială.

De cum pătrunzi în încăperile trecute parcă prin furtuna timpului și prin uitare, intri parcă într-o altă lume, într-un altă eră. Camere largi, înalte. Piese de mobilier încă trainice, dar care emană prin pori bătrânețe. Pe o masă, un televizor marca „Venus” din anii 70. Dincolo, un aparat de radio din aceleași timpuri. Câteva rafturi înțesate de cărți. Vechi, tratate de drept, filozofie, teologie, literatură română. Cărți în germană și franceză. Manuscrise. Reviste și ziare. Fotografii. Icoane. Amintiri. Trecutul încă respiră. Elemente de decor tradiționale, covoare, ștergare, într-un colț chiar și o renumită mașină de cusut „Singer”.

Casa preotului Ioan Oprea reprezintă o poartă spre trecutul acestui neam, al acestor locuri pitorești. Un colț curat, sincer, de istorie, al unui cărturar român, slujitor al lui Dumnezeu până la capăt. Generațiile de azi ar avea sigur nevoie din când în când de o incursiune în această lume, de o conectare la absolut. Acolo unde plusează încă rădăcinile neamului românesc. Iar casa preotului Ioan Oprea este, cu siguranță, unul dintre aceste locuri vibrante.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

AVARIE MAJORĂ. Se oprește apa în Târgoviște și în comunele limitrofe. Intervenția va dura între 12 și 24 ore!

Publicat

pe

Vă informăm că se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în data de 27.07.2026 începând cu ora 23:00, pe rețelele de distribuție din municipiul Târgoviște, precum și pe rețelele comunelor limitrofe alimentate din aceleași surse (Aninoasa, Șotânga, Gura Ocniței, Răzvad, Doicești și Ulmi) din cauza unei avarii majore la conducta de transport / distribuție de azbociment apă potabilă a Sistemului de apă Târgoviște.

Pentru evitarea pe viitor a unor asemenea avarii se va efectua și cuplarea unei conducte noi de transport a Sistemului de apă Târgoviște în lungime de 2 km în zona comunei Ulmi.

Interventia va dura intre 12 ore si 24 ore!

Se recomandă ca la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de aceasta întrerupere a furnizării apei potabile.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite