Connect with us

ADMINISTRAŢIE

A fost învestit noul Consiliu Local Târgovişte. Mesajul primarului Daniel Cristian Stan

Publicat

pe

Astăzi – 2 noiembrie 2020, a avut loc la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, într-un cadru festiv, dar respectându-se restricțiile impuse de starea de pandemie, ședința de învestire a noului Consiliu Local Municipal și a primarului Cristian Daniel Stan. La eveniment, au participat că invitați: președintele Consiliului Județean și lider al PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, deputata Carmen Holban – președinta Organizației de Femei a PSD Târgovişte, senatorul Titus Corlățean – președintele executiv al social-democraților dâmbovițeni, senatorul Ionuț Vulpescu și vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.

„În nume personal şi cred că şi în cel al consilierilor locali, pentru că, până la urmă cu toţii ocupăm aceste funcţii în urma votului târgoviştenilor, le mulţumesc cetăţenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Am convingerea că ne vom ridica cu toţii la înălţimea aşteptărilor. Sunt absolut convins că vom lăsa deoparte tot ceea ce ne-a despărţit în timpul campaniei electorale şi împreună vom reuşi să oferim târgoviştenilor răspunsuri administrative la problemele pe care le au, pentru că este un moment de mare bucurie pentru toţi, dar în acelaşi timp un moment de mare responsabilitate, indiferent că discutăm despre funcţia de primar, funcţia de viceprimar, funcţia de consilier local, reprezentăm vechea Cetate de Scaun a Valahiei, iar din acest motiv, misiunea noastră este una extrem de importantă”, a declarat Cristian Daniel Stan – primarul reales al municipiului Târgoviște.

Un mesaj la început de nou drum pentru edilul Cristian Daniel Stan și pentru consilierii locali târgovișteni a avut și Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

„Este un moment cu dublă însemnătate, în primul rând vechiul Consiliu Local și-a încetat activitatea, fapt pentru care eu astăzi vreau să mulțumesc fostului Consiliu Local al Municipiului Târgoviște pentru toate proiectele pe care le-au aprobat, proiecte majore pentru municipiul reședință de județ, bineînțeles la propunerea primarului Cristian Stan, un om care și-a dovedit capacitatea de dezvoltare a municipiului Târgoviște, un om care este apreciat nu numai în județul Dâmbovița, ci chiar la nivel național.

În al doilea rând, astăzi se constituie noul Consiliu Local, este un moment festiv pentru municipiul Târgoviște, dar în același timp este un moment de responsabilitate al dumneavoastră, al consilierilor locali, față de locuitorii municipiului Târgoviște. Urez multă sănătate, succes în tot ceea ce veți face de acum înainte și, nu în ultimul rând, să aprobați proiecte majore pentru comunitatea din care facem cu toții parte. Vă asigur că voi fi alături de municipiul Târgoviște, cel mai important pol de dezvoltare al județului Dâmbovița. Municipiul Târgoviște trebuie să se regăsească în următorii ani pe harta de dezvoltare a României”, a spus Corneliu Ștefan.

Senatorul Titus Corlățean a declarat, în cadrul aceluiași eveniment, că, pentru el, ca om, ca senator, este o onoare să reprezinte județul Dâmbovița, Târgoviștea, în Parlamentul României. Președintele executiv al PSD Dâmbovița l-a felicitat pe Cristian Daniel Stan pentru faptul că a reușit să capaciteze încrederea concitadinilor săi și să obțină fotoliul de primar al Târgoviștei.

„Vă felicit pe toți deopotrivă, indiferent de culoarea politică, de apartenența ideologică, care ați reușit să obțineți încrederea cetățenilor și ați reușit să obțineți votul cetățenilor din municipiul Târgoviște. Știu foarte bine care este greutatea unui singur vot pe care cineva îl obține, cineva care este într-o competiție electorală, cât de important este să ai argumentele, credibilitatea și sistemul de valori morale care să-l convingă pe cetățean că îți acorde, să vă acorde votul.

Îl felicit cu foarte mult respect pe domnul primar pentru acest nou mandat. A fi primarul municipiului Târgoviște este un lucru extraordinar, pentru că Târgoviștea are o istorie extraordinară, un patrimoniu arhitectural, cultural extraordinar. Târgoviște a fost Cetate domnească și a fost sediul domniei unor domnitori care au marcat istoria noastră a românilor.

Atunci când, după un mandat care nu a fost simplu, obții un nivel de încredere atât de ridicat din partea cetățenilor asta înseamnă că ți-ai făcut datoria față de comunitate, proiectele pe care le-ai promovat, nu singur, ci împreună cu Consiliul Local, cu colegii consilieri, au răspuns așteptărilor cetățenilor din municipiu.

Vă felicit, vă doresc succes în mandatul care urmează, mai ales că traversăm o perioadă de încercare pentru națiune, o perioadă foarte dificilă, și urmează o perioadă și mai dificilă. Din păcate, această încercare de natură medicală, de sănătate, această pandemie generează și consecințe economice și sociale și urmează o perioadă foarte dificilă.

Eu nu pot decât, cu respect, să vă îndemn pe toți ca dincolo de apartenența politică, ideologică, diferită să încercați un lucru care din păcate societatea românească, la nivel politic, în administrație și în societate în general, nu prea suntem obișnuiți, nu am atins acel nivel al culturii civice, democratice, care, cel puțin într-o perioadă de încercare, de criză, s-ar impune.

Suntem cu toții diferiți, slavă Domnului că nu suntem la fel și nu gândim la fel și este nevoie de diversitate și de o exprimare a diversității în societatea noastră, ținând cont că este un principiul democratic, dar mai ales acum, într-o perioadă complicată, ține de înțelepciunea noastră și de responsabilitate să putem să punem în comun efortul, inteligența, pregătirea, educația, buna credință, energia pentru a promova în comun acele lucruri cu adevărat importante, proiectele cu adevărat importante pentru comunitate”, a fost mesajul senatorului Titus Corlățean.

Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu a oferit noilor aleși, din partea IPS Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Târgoviștei, o Biblie, care a fost pusă alături de Constituţia României, pentru ca primarul și consilierii locali să pună mâna în momentul depunerii jurământului de credință.

„Ofer din partea Înalt Prea Sfinţiei Sale, cu multă bucurie, o Biblie pe care, alături de Constituţia României, aţi pus mâna fiecare dintre dumneavoastră şi aţi jurat că veţi respecta Constituţia şi legile ţării şi veţi face cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea dumneavoastră pentru binele locuitorilor municipiului Târgovişte”, a spus preotul Ionuț Ghibanu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite