ALEGERI
Oamenii competenți și fără interese ascunse pot face lucruri bune pentru România
Interviu cu Dragoș Popescu – candidat al Alianței USR PLUS Dâmboviţa pentru Senat

Reporter: Care a fost momentul care a declanșat dorința de a intra în politica activă?
– Scânteia a aparut după drama de la Colectiv, atunci când s-a demonstrat că implicarea masivă a celor care până atunci au stat indiferenţi poate aduce beneficii societăţii în general. Momentul guvernării Cioloş, moment care e adevărat că a convenit atât preşedintelui Iohannis cât și PSD-ului care a stat în opoziţie să îşi spele păcatele în ochii electoratului, mi-a confimat ideea că oamenii competenţi şi fără interese ascunse în fruntea țării pot face lucruri bune pentru România.
Reporter: De ce ați ales un partid nou (PLUS)?
– La momentul înregistrării partidului PLUS, am simţit că este o datorie să fac acest pas spre a deveni politician. Am participat în calitate de delegat la prima Conventie Natională unde, poate prea idealist fiind, am fost fascinat de entuziasmul colegilor şi de modul de organizare internă a partidului care prevede foarte multe incompatibilităţi între poziţiile din interiorul partidului şi cele alese în funcţii publice, astfel încât să nu permită apariția altor baroni locali. În urma alegerilor interne am devenit Secretar General al filialei Dâmbovița şi, iată, acum îmi asum această candidatură din partea Alianţei USR-PLUS la Senat.
Reporter: Din postura de candidat, cum îi convingeți pe votanți că sunteți alegerea potrivită?
– Sunt de profesie inginer geolog. Am absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, cursurile de licență fiind completate cu cele ale unui Master în Petrologie și Metalogenie. În cei 20 de ani activitate, am lucrat atât în echipe de mari dimensiuni cât și individual, aplicând cunoștințele acumulate în timpul studiilor universitare dar, în același timp, continuând procesul de formare profesională în domenii conexe. Nu am lucrat niciodată la stat, nici nu am avut contracte cu statul, întotdeauna am fost independent. Sunt un om de echipă și, pe durata de timp de la intrarea în politică, am colaborat eficient cu ceilalți mebri ai partiudlui, în special cu Daniel Blaga, actualul candidat USR-PLUS pentru Camera Deputaților.
Decizia de a candida pentru poziția de senator derivă din convingerea că un partid politic cu vocație civică, așa cum este PLUS, este obligat să preia inițiativele de la nivelul de bază al societății, să le sprijine și să le materializeze prin proiecte de dezvoltare legitime și formale. Acesta cred că este rolul unui membru al Senatului și acesta este rolul pe care doresc să mi-l asum.
În acest moment politicile care asigură prosperitatea cetățenilor sunt întocmite și urmărite discreționar sau exclusivist, în folosul unora din cercurile puterii actuale. Pare că nimeni nu mai gîndește la binele colectiv. Decât atunci când se promovează teme demagogice, lipsite de substanță și de fezabilitate. Cred că Alianța USR-PLUS poate întrerupe acest ciclu și poate genera schimbarea care să aducă normalitatea.
Reporter: Ca parlamentar, care ar fi 3 inițiative pe care le-ați dori transformate în legi?
– Domeniul meu de interes, urmare a pregătirii mele profesionale, este mediul, unde este foarte mult de muncă pentru a corela legislaţia naţională cu cea europeană si vă pot da ca exemple punerea în acord a Planului National de Gestionare a Deşeurilor cu ţintele asumate ca obligaţii europene, eficientizarea si transparentizarea sistemului de control al aplicării reglementărilor de mediu sau realizarea bazelor de date GIS la nivel urban și rural care să conțină seturi de date spațiale conforme prevederilor Directivei “CE INSPIRE”, astfel încât să fie accesibile publicului informațiile referitoare la mediu. Nu voi colabora sub nici un motiv cu reciclații PSD si din partidele satelit ale acestuia trecuți voios-oportunist la ecologiști ( PER). Altfel sunt multe legi care trebuie reformulate, votate și implementate începând cu reașezarea Constituției pe baze raționale, justiția, educația, sănătatea. Repunerea acestora în normalitate va fi un proces lung și anevoios încât un mandat de patru ani pare ridicol de puțin.
Reporter: Ce slogan de campanie vă reprezintă cel mai bine?
– Evident, cel care va însoți toată campania Alianței: “O Românie fără hoție!”. Eliminând hoția din repertoriul comportamental al aleșilor neamului, avem o mare șansă să îndreptăm această carență din principalul set de valori al românilor.
ACTUALITATE
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.
Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.
Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.
În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.
ALEGERI
Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.
Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!
Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.
Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.
Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.
AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.
A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.
Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

ACTUALITATEacum o ziAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 2 zileMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ACTUALITATEacum 2 zileDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 5 zileUrs la plimbare prin centrul satului Siliștea (Dâmbovița). VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileToxiinfecție alimentară la o nuntă în Voinești! Zeci de persoane au ajuns la spital. S-a activat Planul Roșu de Intervenție!
Dâmboviţaacum 2 zileUPDATE. A fost suspendată activitatea localului din Gemenea unde s-au înregistrat zeci de cazuri de toxiinefecție alimentară























