Connect with us

ACTUALITATE

„Explorator în Bărăgan”, primul ghid turistic online pentru această regiune

Publicat

pe

Proiectul Itinerama – „Explorator în Bărăgan” vă invită în săptămâna 9-13 noiembrie 2020 să descoperiți bogățiile patrimoniului material și imaterial din zona Bărăganului, odată cu lansarea primului ghid turistic online destinat exclusiv regiunii din sud-estul României.

Ghidul, accesibil pe site-ul itinerama.ro/baragan, va include în primă fază prezentarea a 60 de obiective turistice – multe dintre ele descoperite de echipa proiectului în aproape trei luni de cercetare a regiunii – însoțite de fotografii realizate de Adriana Lucaciu și Răzvan Voiculescu. Imaginea pitorescului Bărăgan este completată de o serie de filmări aeriene.

„Explorator în Bărăgan” include și patru tururi recomandate prezentate sub forma primului ghid audio al regiunii:
• Bărăganul de sud (include cele mai importante obiective din Călărași și Ialomița)
• Bărăganul de sud la Nord, pe Dunăre (include obiective din Călărași, Ialomița și Brăila)
• Turul conacelor din Bărăgan
• Turul lăcașurilor de cult din Bărăgan

„Într-unul dintre cele mai recente ghiduri turistice dedicate României, orașul Brăila este prezentat din punct de vedere cultural în mai puțin de o pagină, iar mențiuni despre județele Ialomița și Călărași lipsesc cu desăvârșire. Prin Explorator în Bărăgan aducem în fața publicului o regiune cu un patrimoniu cultural și natural bogat și unic în România și în Europa”, spune Cristian Curus, inițiatorul și coordonatorul proiectului.

Primul muzeu 3D al Bărăganului și tururi virtuale

Vase de cult și figurine vechi de peste 6000 de ani, tablouri de la începutul secolului al XIX-lea, dar și un pelican creț (specie strict protejată) sunt doar câteva dintre obiectele ce vor fi prezentate în format 3D pe platforma itinerama.ro/baragan.

În total, într-o primă fază vor fi prezentate 40 de obiecte, selectate din patrimoniul a patru muzee partenere – Muzeul Județean Ialomița din Slobozia, Muzeul Dunării De Jos din Călărași, Muzeul Carol I Brăila și al Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Oltenița. Muzeul 3D se va lansa vineri, 13 noiembrie, în cadrul conferinței Re:Start Bărăgan.

Tururi virtuale dedicate dirijorului Ionel Perlea și sculptorul Nicăpetre

Născut pe 13 December 1900 în comuna Ograda din județul Ialomița, Ionel Perlea a fost un emblematic dirijor și compozitor român, care în timpul carierei sale artistice a condus prestigioasa orchestră a Metropolitan Opera din New York, dar și numeroase spectacole de operă în Viena, Paris, Buenos Aires și Florența.

Pentru a marca aniversarea a 120 de ani de la nașterea artistului, Itinerama – „Explorator în Bărăgan” vă oferă ocazia de a vizita Casa Memorială Ionel Perlea de la Ograda, online, cu ajutorul singurului tur virtual al obiectivului de patrimoniu.

În 2021 se vor aniversa 85 de ani de la nașterea unui alt artist al Bărăganului, de data asta un sculptor – Nicăpetre (pe numele lui civil Petre Bălănică), născut pe 27 ianuarie 1936 la Brăila. Deși foarte puțin cunoscut publicului larg românesc, Nicăpetre este un artist apreciat la nivel mondial pentru varietatea tehnicilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii, muzee de referință sau instalată în parcuri culturale şi spaţii publice în Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia, Grecia, Germania, Austria și altele.

Pe platforma itinerama.ro/baragan va fi disponibil și un tur al Centrul Cultural Nicapetre din Brăila, înfiinţat în anul 2001, pentru a pune în valoare opera sculptorului Nicăpetre, donată Muzeului Brăilei „Carol I”. Ambele tururi virtuale se vor lansa joi, 12 noiembrie, în cadrul conferinței Re:Start Bărăgan.

Re:Start Bărăgan, conferință online în perioada 9-13 noiembrie

Conferința online Re:Start Bărăgan cuprinde o serie de evenimente online dedicate patrimoniului material și imaterial al zonei, dar și posibilităților de dezvoltare turistică pe care le are aceasta.

Fie că vorbim despre reflectarea Bărăganului în literatură de către scriitorii locului – Ştefan Bănulescu (Ialomița), Alexandru Sahia (Călărași), Mihail Sebastian și Fănuș Neagu (Brăila) și, cel mai celebru exemplu, Panait Istrati -, despre monumente arhitecturale ce trebuie salvate – Conacul Orezeanu (comuna Traian, jud. Brăila), ansamblul Conacului Bolomey (jud. Ialomița), Biserica Măgureni (comuna Sărulești, jud. Călărași) sau Moara Violattos (Brăila) – sau despre potențialul enorm pe care îl are această zonă, seria de evenimente online își dorește să ofere o privire de ansamblu asupra Bărăganului și a comorilor sale.

Evenimentele vor avea ca invitați reprezentanți ai muzeelor din regiunea Bărăganului, specialiști din industria turismului cultural și experți din domeniul cultural.
Toate dezbaterile vor fi transmise pe pagina facebook.com/itinerama, iar programul sesiunilor este următorul:
• Marti, 10 noiembrie – ora 18:00-19:00 – Scriitorii Bărăganului
• Miercuri, 11 noiembrie – ora 18:00-19:00 – Ruinele turistice ale Bărăganului
• Joi, 12 noiembrie – ora 18:00-19:00 – Ionel Perlea – 120 de ani de la naștere
• Vineri, 13 noiembrie – ora 14:00-15:30 – Potențialul turistic cultural al Bărăganului
• Vineri, 13 noiembrie – ora 18:00-19:00 – Instantanee din Bărăgan – vernisaj expoziție foto Adriana Lucaciu și Răzvan Voiculescu

Proiectul Itinerama – „Explorator în Bărăgan” este un proiect cultural organizat de agenția de turism Triptago, cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului, Muzeului Județean Ialomița din Slobozia, Muzeului Dunării De Jos din Călărași, Muzeului Municipal Călărași, Muzeului Carol I Brăila, Centrului Cultural Ionel Perlea din Slobozia, Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa din Oltenița și al Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Publicat

pe

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.

Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.

„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Publicat

pe

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.

Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.

„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.

La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.

Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite