Connect with us

ACTUALITATE

Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa îi răspunde liderului PNL Virgil Guran

Publicat

pe

Conducerea Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa cataloghează ca nefondate afirmaţiile „pierderea finanţării europene”, „milioane de euro penalităţi” şi „sistarea alimentării cu apă în tot judeţul, pe termen nedefinit”, folosite de liderul PNL Virgil Guran într-un comunicat de presă, şi punctează, de asemenea, că rolul societăţii nu este unul politic.

„Cu privire la modul de derulare a implementării proiectului de investiţii „Proiectul regional de devoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa în perioada 2014-2020”, vă reamintim că în data de 31.05.2017 a fost semnat Contractul de Finanţare nr.71 cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene având ca obiect „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atrbuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apa uzată din judeţul Dâmboviţa în perioada 2014-2020”, cu o valoare de 27.617.334,65 lei.

În data de 10 mai 2018 a fost semnat contractul de servicii „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atrbuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Dâmboviţa în perioada 2014-2020”, cu o durata de 71 de luni.

Ca urmare a demersurilor întreprinse de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA, până la această dată au fost obţinute Notificările de Asistenţă de Specialitate din partea Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, avizele de Gospodărire a Apelor emise de către ABA Argeş-Vedea, ABA Buzău-Ialomiţa şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa.

La data de 28.05.2020, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA a depus solicitarea pentru obtinerea acordului de mediu din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa, instituţie aflată în subordinea Guvernului Romaniei (Ministerul Mediului). În data de 26 august 2020 a fost emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa Decizia etapei de evaluare iniţială.

La data prezentei, suntem în faza de obţinere a avizelor din partea Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate – Serviciul Teritorial Dâmboviţa, în calitate de administrator al ariei naturale protejate, necesare pentru etapa aprobării PUZ-urilor, proiectul de investiţii POIM fiind în graficul convenit cu MFE, prin contractul de finanţare menţionat mai sus. Prin urmare, nu există riscul „pierderii finanţării europene”, se precizează într-un comunicat remis de Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.

Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.

După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.

BIROUL DE PRESĂ AL CATD

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Publicat

pe

Foto arhivă

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.

„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:

– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite