Connect with us

Dâmboviţa

Președintele Iohannis a mințit și a manipulat încă o dată!

Publicat

pe

Declarația președintelui Klaus Iohannis de aseară a bulversat întreaga opinie publică românească. Să cauți, după consumarea tragediei de la Piatra Neamț, vinovații în cu totul altă parte, să exploatezi politic moartea a zece români este strigător la cer. Să transformi Partidul Social Democrat, aproape patologic, într-o țintă, să îi găsești vinovați de toate cele, după un an de Guvernare PNL, doar pe social-democrați, arată o depășire periculoasă a conceptului de realitate și adevăr. Miroase a instigare, a intenție de manipulare a electoratului.

Părerea multor cetățeni români, a unor politicieni de anvergură, a fost aceea că, după această mare nenorocire, produsă într-o instituție a statului, ar fi trebuit ca șeful statului să lase ura la o parte și să decreteze doliu național. Să facă apel la reconciliere. Senatorul Titus Corlățean este un critic înverșunat al ieșirilor ilogice și în afara Constituției pe care le practică Klaus Iohannis dovedind, pe față, că nu este un președinte al tururor românilor.

„Domnul Iohannis a minţit încă o dată şi a manipulat. Este direct şi personal responsabil pentru această tragedie, împreună cu Guvernul PNL, pentru că au blocat deliberat posibilitatea de a salva vieţi. Acest personaj este preşedintele României de şase ani. De şase ani are puterea şi are pârghiile de putere, are Serviciile de Informaţii, are şefii de Parchete care îl ascultă foarte bine. În şase ani ne-a spus de România educată, de România lucrului bine făcut, ne-a tot povestit de modul care trebuie să reformeze sistemul de sănătate de la bază. N-a făcut nimic.

Lucrul pervers pe care l-a făcut în seara asta, şi nu e prima dată când foloseşte această modalitate, e următorul. Spune că nu intenţionează să intre în anchetă, anchetatorii să îşi facă treaba, dar după aia a început să spună cine e vinovatul moral, cine este vinovatul, pesedişti, autorităţi locale. Scuzaţi-mă, când indici autorităţile locale ca fiind vinovate, ai dat instrucţiuni procurorilor ce să facă. Este exact aceeaşi tipologie ca în cazul Astrid Fodor la Sibiu, când doamna primar de acolo a fost declarată invalidată ca primar, pentru că ANI i-a spus că este incompatibilă, şi atunci au înscenat un dialog între primari şi domnul Iohannis a spus: am încredere că justiţia va face ce trebuie”, a declarat Titus Corlăţean, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PSD Dâmbovița. Cod Mandatar Financiar: 11200020

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic

Publicat

pe

Perseverent în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării orașului pe care îl administrează din 2016, urmare votului de încredere dat de alegători, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, are în vedere în acest moment să acceseze Programul național de consolidare antiseismică pentru a reabilita mai multe blocuri din localitate.

Este vorba de două imobile situate la intersecția Străzii Republicii cu Bulevardul Gării și trei din Cartierul Filatură, aflate lângă ANL-uri și Centrul de zi. Spune edilul că sunt clădiri care se încadrează în condițiile impuse de Programul național de consolidare antiseismică, atât ca vechime cât și din punct de vedere al structurii de rezistență.

Revenind la valorificarea oportunităților de finanțare disponibile, amintim că Pucioasa s-a situat pe primul loc între orașele din Regiunea Sud Muntenia, raportat la numărul și valoarea proiectelor depuse pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Cifrele au fost publicate de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Pucioasa apare cu 19 proiecte, în valoare totală de 366.503.936,12 lei – din care 262.519.148,78 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite