Ialomiţa
A obligat o adolescentă să se prostitueze în mai multe localități din țară

Un bărbat de 33 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar de trafic de minori instrumentat de anchetatorii din Ialomița. Individul a recrutat, adăpostit și transportat în mai multe localități din țară o tânără de 17 ani, pe care ar fi obligat-o să se prostitueze.
„În cursul zilei de ieri, 26 noiembrie, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 8 telefoane mobile, 1.759 de lei, un pliculeț cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, un dispozitiv metalic tip grinder, precum și înscrisuri și mai multe documente. Totodată, au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, 3 persoane.
Procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomița a dispus, ieri, reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar, în cursul zilei de astăzi, magistrații Tribunalului Ialomița au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Ialomița.
Ialomiţa
Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Ialomiţa
Jandarmeria Ialomița, 650 de misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii din Ialomița vor desfășura, pe parcursul lunii octombrie, misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la mai multe evenimente cu public numeros, care se vor organiza în județ, astfel:
- 4 octombrie: Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XIII-a
- 9-14 octombrie: Târgul de Toamnă de la Fetești
- 10 octombrie: Festivalul culinar de la Casa Tudorii
În acest context, IJJ Ialomița le reamintește cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.
Pe parcursul lunii septembrie, Jandarmeria Ialomița a desfășurat 650 de misiuni de ordine publică, dintre care 67 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice și proteste, 111 misiuni de intervenție la evenimente semnalate prin 112 sau prin alte mijloace și 472 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice. De asemenea, jandarmii din Ialomița au participat la 36 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au pus în aplicare 82 de mandate de aducere a unor persoane.
„În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 328 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei. În perioada analizată, au fost constatate 50 de infracțiuni: 9 în mod independent, iar 41 în cooperare cu poliția”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
De precizat și faptul că, în luna septembrie 2026, jandarmii din Ialomița au desfășurat și 18 activități preventiv-informative în cadrul programelor ”Școala ta, în siguranță”, ”Spațiul public este al tuturor”, ”Invitație la fair-play”, la care au participat aproximativ 650 de persoane.
ACTUALITATEacum o ziDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o ziȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 2 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 5 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 4 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























