Conectați-vă cu noi

ALEGERI

Şcolile trebuie să fie redeschise. Votează PRO România şi îţi garantăm acest lucru!

Publicat

pe

Mai știe cineva ceva de „România educată”? A falimentat și programul ăsta, sub „înaltul patronaj” al lui Klaus Iohannis, Orban și Anisie. O generație întreagă de copii sacrificată din prostia și ticăloșia acestui guvern.

Școala, așa cum o știm, trebuie să reînceapă imediat, dacă nu vrem să trăim într-o țară de analfabeți funcționali. Mai toate țările europene au redeschis sau au ținut deschise școlile, deși sunt mai grav lovite decât noi de epidemia de COVID-19. România trebuie să facă același lucru.

PRO România propune testarea săptămânală a personalului din școli și redeschiderea cabinetelor medicale din instituțiile de învățământ, în așa fel încât cursurile să se desfășoare în siguranță. Închiderea unei școli se va face doar dacă rata de infectare depășește 10%.

Sunt măsuri simple, ce pot fi și trebuie luate imediat după 6 decembrie. Trebuie să ieșim la vot, cei care vrem redeschiderea școlilor. PRO România garantează acest lucru – este mesajul pe care-l transmite Adrian Ţuţuianu, candidat PRO România Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor.


Material la comanda PRO România Dâmboviţa. Cod Mandatar Financiar: 11200008

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. Nelu

    noiembrie 28, 2020 at 6:00 pm

    Hahaha … Sa va votam ca sa ne bagati in spitalele ce le-ati construit??? Voi sunteti si analfabeti si orbi! Scoala functioneaza si functioneaza mai bine ca in vremea vostra! Ati uitat afacerea microsoft cand ati furat miliarde de la elevi? Acum le duceti lor grija sau voua vazand ca nu mai e loc de furat, chiolhanuri si fu*aiuri? Tutuianule … acum cateva luni ne fluturai prin fata ochilor certificatul de psihopat … acum vrei sa te iei de copii? Stati in banca voastra hotilor! Noi n-am uitat de ce sunteti capabili!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

Cei 10 parlamentari de Dâmbovița și-au primit mandatele

Publicat

pe

Astăzi – 17 decembrie 2020, Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa s-a întrunit într-o ultimă ședință, pentru a înmâna mandatele celor 10 parlamentari validaţi în urma scrutinului electoral din 6 decembrie, respectiv: deputaţii Carmen Holban, Ionuţ Vulpescu, Radu Popa și Marian Ţachianu – din partea PSD, Gabriel Plăiaşu și Liviu Balint – PNL și Daniel Codruţ Blaga – USR PLUS şi senatorii Titus Corlăţean – PSD, Virgil Guran – PNL şi Dragoş Ioan Popescu – USR PLUS.

La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean – Corneliu Ştefan, lider al PSD Dâmbovița, vicepreşedinta Luciana Cristea, prefectul Aurelian Popa și câțiva reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

A luat cuvântul senatorul Titus Corlăţean, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, care a mulţumit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean pentru activitatea depusă, pentru faptul că au gestionat în conformitate cu legea întreg procesul electoral desfăşurat în judeţ, deşi situaţia a fost una complicată, generată de pandemie.

„Îi felicit pe toţi colegii deputaţi și senatori. Le urez succes tuturor. Cred că ar fi bine să strângem rândurile atunci când va fi cazul de proiecte judeţene care depăşesc interesul pur ideologic sau de partid. Este nevoie de strângerea rândurilor pentru că va urma un an foarte dificil. Este bine să încercăm împreună, într-un parteneriat cu Consiliul Judeţean, sperăm şi cu Prefectura. Este nevoie de solidaritate”, a fost mesajul adresat de senatorul social-democrat Titus Corlăţean.

Citește în continuare

ALEGERI

Adrian Țuțuianu, concluzii după alegerile parlamentare din 6 decembrie

Publicat

pe

Adrian Țuțuianu, liderul PRO România Dâmboviţa, a postat, pe pagina sa de Facebook, primele concluzii după ce Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Iată care sunt comentariile lui Țuțuianu cu privire la județul Dâmbovița:

📌 Au participat la vot 136.120 cetățeni din 433.391 alegători înscriși în listele electorale ale circumscripției Dâmbovița. Este CEA MAI SCĂZUTĂ PREZENȚĂ LA UN SCRUTIN ELECTORAL DIN 1990, deși se conturează, deja, cea mai gravă criză economică, socială, bugetară și politică.

📌 La Camera Deputaților, mandatele au fost distribuite astfel: PSD – 4, PNL – 2, USR – 1. La Senat: PSD – 1, PNL – 1, USR – 1. Prin comparație cu alegerile din 2016: PSD pierde 2 parlamentari, PNL și USR câștigă câte 1 mandat.

Ceva intereant: dintre cei 10 parlamentari de Dâmbovița, 5 (!!!) NU au domiciliul în acest județ: 3 PSD cu domiciliul în București și 2 PNL (Câmpina și Sălaj). Cum să interpretăm asta? Că cele două mari partide tratează cu un anume dispreț județul, punând pe liste oameni care nu au nicio legătură cu Dâmbovița, oameni care nu au mai avut loc în județele lor și cărora șefii de la București le-au promis mandate de parlamentari? Vor face ei ceva pentru acest județ? Eu cred că NU.

📌 PRO ROMÂNIA a obținut în Dâmbovița un scor de 6%, peste pragul electoral și peste media națională a partidului, dar cu mult, mult sub ceea ce ne-am propus în raport cu munca pe care eu (de-a lungul anilor) și colegii mei am depus-o pentru acest județ. Majoritatea alegătorilor, însă, au pus sigla de partid deasupra oamenilor. E o realitate pe care suntem nevoiți să o acceptăm. Se spune că poporul are întotdeauna dreptate, dar la fel de bine se spune că și clasa politică e oglinda poporului.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!