Connect with us

ACTUALITATE

Revoltă: Suntem sfătuiți să mergem la vot, dar nu putem depune o coroană în memoria eroilor noștri!

Publicat

pe

Constantin Ana, edilul orașului Pucioasa, din județul Dâmbovița, este unul dintre puținii primari care iau poziție împotriva deciziilor proaste venite de sus, pe cale administrativă sau politică. Constantin Ana nu s-a sfiit să-și critice public șefii pe linie de partid. La fel a procedat și când a fost vorba despre miniștri neperformanți sau despre funcționari din diferite instituții de stat.

Astăzi, Costi Ana și-a arătat mâhnirea față de decizia guvernanților de a interzice organizarea de acțiuni publice pentru marcarea Zilei Naționale a României în orașe și comune, cu excepția municipiilor reședință de județ, sub motivația prevenirii răspândirii noului coronavirus. Măsura este într-adevăr una controversată din moment ce sunt permise diferite alte activități. Pur și simplu, nu ai cum să nu te întrebi de ce ne-au confiscat ai noștri conducători Ziua Națională?

„Avem voie să organizăm manifestări la care participă sute de persoane atunci când, spre exemplu, premierul face o vizită în județ, dar nu avem voie să organizăm nicio manifestare de Ziua Națională în orașe sau în comune!

Avem voie să facem campanie electorală, dar nu putem să facem o slujbă creștinească la Monumentul Eroilor, spre exemplu!

Avem voie, ba chiar suntem sfătuiți, să mergem la vot, dar nu putem aprinde o lumânare sau depune o coroană în memoria eroilor noștri, într-o ceremonie creștină!

Reclama

Vreau să le aduc aminte guvernanților că țara asta, neamul nostru, au supraviețuit și datorită modului în care ne-am respectat trecutul, datorită modului în care ne-am prețuit și cinstit înaintașii! Această legătură nu poate, nu are voie să fie ruptă, pentru niciun motiv pe lumea aceasta!

1 Decembrie este un moment istoric, un moment unic! Un moment în care, copleșiți de emoție, realizăm mai mult ca oricând cine suntem și care este rolul nostru în această lume! Noi suntem români! Și pentru mine nu este mândrie mai mare pe pământul acesta!

Nu o să îndemn niciodată pe nimeni să nesocotească legea! Dar parcă este prea mult! Mult prea mult pentru această zi sfântă! Așa că, eu voi merge astăzi la Monumentul Eroilor pentru a face un gest creștinesc, acela de a depune o coroană în cinstea eroilor noștri, cu speranța că nu o să fiu singurul!

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! Dumnezeu să ne ocrotească!”, a scris Constantin Ana pe pagina sa de Facebook.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Razvan George

    6 decembrie 2020 at 15:39

    Uite unde zacea si se ascundea patrihotu’!!!!!!! :)))))

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Publicat

pe

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.

Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.

„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Publicat

pe

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.

Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.

„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite