Connect with us

ALEGERI

USR PLUS propune măsuri care să ducă la „vindecarea Justiției”

Publicat

pe

Alianța USR PLUS și-a propus să ofere tuturor cetățenilor șansa de a-și găsi dreptatea, prin „vindecarea Justiției”. În acest sens, USR PLUS susține desființarea „Secției Speciale”, întărirea DNA și a DIICOT și re-evaluarea modificărilor Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, pentru a reincrimina neglijența și abuzul în serviciu. În același timp, reprezentanţii USR PLUS vorbesc despre digitalizarea instanțelor de judecată, astfel încât românii să aibă acces rapid și ușor la toate piesele dintr-un dosar.

„Justiția reprezintă un serviciu public, motiv pentru care o dorim funcțională pentru toată lumea și aplicată în timp util, fără tergiversări de ani de zile. Propunem astfel informatizarea instanțelor de judecată și transmiterea online a ședințelor, comunicarea actelor procesuale urmând a se realiza de asemenea și digital. Toate dosarele trebuie să devină accesibile de la distanță, iar părțile să poată încărca pe o platformă electronică actele aferente litigiului. Vom încuraja, de asemenea, medierea ca mijloc alternativ de soluționare al litigiilor, asemeni arbitrajului, precum și restructurarea circumscripțiilor judecătoriilor, pentru o distribuire mai eficientă a costurilor administrative, a resursei umane și a volumului de muncă. Citește aici întregul nostru angajament și află toate măsurile pe care le propunem pentru justiția românească. Votează USR PLUS pe 6 Decembrie”.

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PLUS Dâmbovița – parte a Alianței USR PLUS. Cod Mandatar Financiar: 11200033

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT