Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Mercedes a livrat Primăriei Târgovişte primul autobuz hibrid din cele 28 cumpărate

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat, astăzi – 3 decembrie 2020, în fața mass-media și a echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmboviţa, autobuzul Mercedes Benz Citaro Hybrid cu care vor fi înlocuite mijloacele de transport public care circulă astăzi pe străzile orașului. Vorbim de două proiecte, în valoare de aproximativ 173 de milioane de lei, implementate în cea mai mare parte cu fonduri europene nerambursabile.

Autobuzul livrat ieri către Servicii Publice Municipale, societate înființată de Primăria Târgoviște, va fi utilizat în special pentru ca personalul să se familiarizeze cu dotările. Celelalte 27 de autobuze Mercedes vor ajunge la Târgoviște până cel târziu la jumătatea lunii martie 2021.

„Este o diferență de la cer la pământ între actualele autobuze pe care le avem în circulație și autobuzul Mercedes Benz Citaro Hybrid, care oferă condiții de siguranță, confort și este autobuzul care circulă astăzi pe străzile din Madrid, în marile orașe din Germania. Este, într-adevăr, o schimbare radicală în bine pe ceea ce înseamnă transportul public în comun din municipiul Târgoviște.

În afara celor 28 de autobuze, mai avem încă 12 autobuze în licitație în acest moment. De asemenea, foarte curând, probabil în prima parte a anului viitor, vor începe lucrările de construcție a depoului de la Complexul Turistic de Natație, a celor două stații de capăt, una în această zonă, cealaltă la intrarea în municipiul Târgoviște lângă Oțelinox. Totodată, vor fi reabilitate bulevardele Mircea cel Bătrân și Carol I, strada Gării, pasajul de lângă Pavcom. Toate acestea în cadrul unui proiect care mai cuprinde și reabilitarea stațiilor de traseu din municipiul Târgoviște.

Vom avea un transport public european, un transport public de natură să răspundă celor mai exigente cerințe. Este o abordare completă, plecând de la mijloacele de transport, stații, inclusiv depou, plus reabilitarea principalelor coridoare de transport. Nu știu când municipiul Târgoviște s-a mai bucurat de o asemenea investiție pe zona de transport public”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Reclama

Cât privește dotările autobuzelor Mercedes-Benz Citaro Hybrid, acestea sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv cu buton pentru atenționarea șoferului și rampă pentru urcare-coborâre, au port usb pentru încărcarea gadget-urilor (telefoane, tablete, laptopuri etc.) lângă fiecare scaun, rețea de acces la internet, aer condiționat, camere de luat vederi, monitor led pe care vor fi afișate informații despre trafic, despre activitatea administrației publice locale, senzor de numărare a călătorilor și senzor care împiedică închiderea ușii în momentul în care o persoană este în raza de acțiune a acesteia etc.

„Confortul este unul deosebit. Este un autobuz special conceput pentru transportul public urban. Un autobuz de natură să ne permită să știm în orice moment câți oameni sunt în autobuz, dacă există sau nu întârzieri etc. Dincolo de ceea ce înseamnă reducerea consumului de combustibil, fiind vorba de autobuze hibrid, va fi favorizată reducerea costurilor și de acest sistem de management al traficului care ne va permite să ne dozăm cursele exact acolo unde este nevoie și la intervalele orare de care au nevoie târgoviștenii. Sunt autobuze foarte confortabile, nu sunt înghesuite”, a explicat primarul Daniel Cristian Stan.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște. Liceul „Voievodul Mircea” va avea o cantină școlară ca la carte. VIDEO

Publicat

pe

Primăria Târgoviște reabilitează și modernizează nu doar Liceul „Voievodul Mircea”, ci și fosta cantină școlară din cadrul acestei unități de învățământ.

În scurt timp, vor sosi echipamentele specifice – a anunțat edilul Daniel Cristian Stan, care a efectuat o nouă vizită pe șantier pentru a verifica stadiului lucrărilor. A spus primarul că, în luna septembrie, la începutul noului an școlar, totul va fi funcțional.

„Avem cinci corpuri de clădiri în lucru la Liceul Voievodul Mircea, un proiect major care depășește 10 milioane de euro prin care această unitate de învățământ este schimbată radical și este următoarea școală care va fi finalizată în aproximativ două luni”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președinte CJ Dâmbovița: Ne dorim ca Stațiunea Peștera-Padina să devină o destinație turistică modernă și atractivă

Publicat

pe

Dezvoltarea zonei turistice Peștera – Padina rămâne o prioritate pentru autoritățile dâmbovițene, pentru președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, care dorește ca Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina să devină una dintre cele mai apreciate destinații montane din România. Tocmai de aceea, Corneliu Ștefan a participat astăzi, 15 iulie 2026, la sesiunea extraordinară de lucru a Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi și al Sitului Natura 2000 ROSCI0013, unde au fost analizate propunerile privind Planul de Management Integrat al Parcului Natural Bucegi.

„În cadrul dezbaterilor, am susținut necesitatea finalizării acestui document strategic, astfel încât județele Dâmbovița, Prahova și Brașov să beneficieze de un cadru clar, care să permită implementarea investițiilor, cu respectarea legislației și a principiilor de protecție a patrimoniului natural.

Pentru Consiliul Județean Dâmbovița, dezvoltarea zonei montane reprezintă o prioritate. Ne dorim ca Stațiunea Peștera-Padina să devină o destinație turistică modernă și atractivă, o alternativă competitivă la celelalte stațiuni montane din România.

În același timp, obiectivul nostru este ca frumusețile naturale și simbolurile acestei zone – Babele, Sfinxul, Peștera Ialomiței, dar și celelalte atracții din județ, să fie descoperite de cât mai mulți turiști, prin investiții în infrastructură, servicii și promovare, fără a afecta echilibrul natural al parcului.

Sunt convins că, prin dialog și colaborare între toate instituțiile implicate, vom reuși să asigurăm un echilibru între protejarea patrimoniului natural și dezvoltarea întregii zone a Bucegilor”, a precizat Corneliu Ștefan.

Reclama

De menționat că la întâlnirea desfășurată la sediul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva au mai fost prezenți omul de afaceri Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și patron al Complexului Hotelier Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi și Laurențiu Moraru – primarul comunei Moroeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite