ACTUALITATE
Forță, seriozitate, profesionalism, atuurile unei companii care cucerește țara

Supercom SA demonstrează, de la an la an, că este o companie de elită pentru care profesionalismul, responsabilitatea şi respectul faţă de partenerii de afaceri, faţă de cetăţeni până la urmă, beneficiarii direcţi ai serviciilor pe care le asigură, sunt literă de lege.
Dovadă a profesionalismului este că tot mai multe unităţi administrativ-teritoriale din ţară doresc să încheie contracte cu acest colos pentru colectarea şi transportul deşurilor, pentru asigurarea unor activităţi de salubrizare stradală sau de efecturare a unor lucrări sezoniere tip deszăpezire.
Supercom SA a câştigat o suită de licitaţii, în valoare de 347,5 milioane de lei, în judeţul Cluj. Astfel, societatea se va ocupa de asigurarea curăţeniei stradale şi de deszăpezire în municipiului Cluj Napoca şi în alte 37 de localităţi din zonele oraşelor Turda, Câmpia Turzii, Gherla şi Dej. Compania a anunţat că va fi o colaborare serioasă şi responsabilă cu Primăria Cluj Napoca şi cu Consiliul Judeţean Cluj. Supercom dispune de o flotă de autovehicule speciale, dotate corespunzător, cât şi de echipamentele tehnice necesare.
În activitatea pe care Supercom SA o va desfăşura în Cluj vor activa peste 500 de angajaţi. Contractul cu Sectorul 1 al municipiului Cluj Napoca va intra în vigoare în data de 1 martie 2021 şi are o valabilitate de 5 ani. Practic, Supercom se va ocupa de salubrizarea a 350 de străzi din cartierele Mănăştur, Zorilor, Plopilor, Dâmbu Rotund, Gruia, Grigorescu, dar şi o parte din zona centrală a municipiului.
Primarul de la Cluj Napoca, Emil Boc, a vrut musai să înceapă colaborarea cu Supercom SA, nemulţumit fiind de activitatea prestată de firmele Rosal şi Branter. Cele două societăţi au fost atenţionate încă de anul trecut de către administraţia publică locală că vor fi sancţionate pentru faptul că nu s-au aprovizionat aşa cum trebuie cu material antiderapant. De precizat că Rosal, care este scoasă din cursă acum de autorităţile clujene pentru nerespectarea contractelor şi care are atâtea bube, ar fi dorit să vină în Dâmboviţa să se ocupe de colectarea şi transportul deşeurilor menajere.
„Nu sunt mulțumit. Am avut o ședință operativă pe tema deszăpezirii și 38 de utilaje sunt gata. În depozite sunt 1.850 de tone de sare și 50 de tone de clorură de calciu. Totuși, potrivit contractelor, Rosal trebuia să aibă 700 tone de sare și are numai 250. Brantner are 1.600 de tone, deci mai mult decât trebuie. La clorură de calciu, Rosal are 10 tone față de 100 cât trebuia să aibă, iar Brantner are 40 de tone față de 100 cât trebuia să aibă”, a declarat, anul trecut, cam în aceiaşi perioadă, primarul Emil Boc.

Colaborarea cu Consiliul Judeţean Cluj va începe la data de 2 aprilie 2021. Supercom va asigura colectarea şi transportul deşurilor din 37 de localităţi cu o populaţie de 230.000 de locuitori. Contractul se întinde pe o perioadă de 10 ani. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj este extrem de mulţumit de colaborarea pe care judeţul o va avea cu Supercom SA, o companie care dispune de resurse, de potenţial şi de experienţă vastă în acest domeniu extrem de sensibil – colectarea şi transportul deşeurilor menajare.
„Odată cu semnarea acestor contracte, intrăm într-o cu totul altă etapă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, o etapă mult mai eficientă, mai prietenoasă cu mediul și, cel mai important, în care costurile aferente acestor servicii scad semnificativ pentru clujeni”, a declşarat Alin Tișe – președintele Consiliului Județean Cluj.
Ca urmare a semnării acestui contract, cetăţenii din Turda, Câmpia Turzii, Dej şi din cele 32 de comune limitrofe vor plăti pentru serviciile de colectare şi transport al deşeuriilor tarife mult mai mici decât cele actuale.
„Suntem unul dintre cei mai mari operatori din România şi avem nu doar o obligaţie de business, ci şi o obligaţie faţă de cetăţeni, de a investi constant în echipamente şi utilaje care ne asigură îmbunătăţirea activităţii. Misiunea noastră este de a oferi servicii de salubritate la cele mai înalte standarde europene,” a declarat Ilie Ionel Ciuclea – preşedinte al Supercom SA.
ACTUALITATE
Crizantema de Aur 2026. Târgoviștea este de 59 de ani capitala romanței!

Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, organizat neîntrerupt la Târgoviște din 1968, se desfașoară anul acesta în perioada 22-24 octombrie, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște. De asemenea, spectacolele sunt transmise în direct la TVR 3 și TVR Craiova, de la ora 18:00. Seara de gală, sâmbătă – 24 octombrie 2026, va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.
„Tema acestei ediții – FAMILIA ROMANȚEI – își propune celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanța românească – punte între suflete și între toate provinciile românești – a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Totodată, festivalul va continua și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care dorim să promovăm în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc, pentru a repune Romanța românească în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale”, au transmis organizatorii.
În prima seară a Festivalului, publicul s-a bucurat de un microrecital susținut de Paul Surugiu Fuego, de fapt un medalion omagial adus Ilenei Sărăroiu, la 90 de ani de la naștere. Totodată, iubitorii romanței au putut admira, în foaierul Cinematografului „Independența” din Târgoviște, expozițiile „Culorile Romanței” a artistului plastic Carmen Florian – președinte UAP București; „Recital floral” by FLOWER Box Atelier – manager Alexandra Ivan și „Izvoare ale Romanței’’ – expoziție de partituri vechi realizată de Teodor Vasiliu.
Prima zi de Festival s-a încheiat cu concertul extraordinar „Crizanteme surori”, susținut de laureați ai celor două festivaluri surori – „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Crizantema de Argint” de la Chișinău. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra „Romanța”, dirijată de Alexandru Ilie.

Festivalul a continuat vineri, 23 octombrie 2026, cu partea a doua a concursului de interpretare. Cei doi prezentatori, Eda Marcus și Silviu Biriș, au rezonat excelent atât cu publicul, cât și cu soliștii. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra „Folclor” din Chișinău, condusă de Adrian Nistreanu. Au urmat microrecitaluri susținute de laureați ai festivalului de pe ambele maluri ale Prutului, respectiv Silvia Zagoreanu, din Republica Moldova (Medalion – 30 de ani de Romanță) și Constantin Florescu din Iași (Medalion – 50 de ani de Romanță).
În sală s-au aflat și oaspeți de seamă: Simona Miculescu – ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, Daniela Popescu – vicepreședinte pentru Europa a Federației Mondiale a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, Monica Babuc – director al Institutului Cultural Român din Chișinău, precum și o delegație a Federației Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO.
În pauza dintre secțiuni – Interpretare și creație, au fost organizate în foaier lansări discografice și editoriale. La final, au urmat microrecitalurile extraordinare „Destin de Romanță”, susținute de Camelia Florescu (Medalion, Trofeu 2025), Ina Cristea (Medalion Titel Popovici), Doina Anton (Medalion Constantin Arvinte -100 de ani de la naștere), Giorgio Martin (Medalion Aurel Giroveanu – 110 ani de la naștere).
Câștigătorii ediției 2026 a Festivalului Național „Crizantema de Aur” vor fi premiați sâmbătă, 24 octombrie.
La Secțiunea Interpretare au participat 16 concurenţi, selecţionaţi în urma a cinci preselecţii, realizate în perioada 15 mai – 30 iunie 2026, isr la Creație au participat 15 creatori, cu romanţe în primă audiţie, selecționate în urma preselecţiei naţionale realizate în data de 26 iunie 2026, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți – Ucraina.
Organizatorii ediţiei a 59-a sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, director artistic: Alina Mavrodin Vasiliu.
ACTUALITATE
Dâmbovița, sub semnul memoriei. 30 de ani de la renașterea Cultului Eroilor!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit zilele acestea un eveniment de înaltă ținută culturală și spirituală, respectiv Simpozionul aniversar „Cultul eroilor la trei decenii de activitate pe meleaguri dâmbovițene”. Manifestarea a fost organizată de Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Programul a fost unul dens, construit pe principiile credinței, științei și artei.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național și a Imnului dedicat Eroilor Neamului, urmat de deschiderea oficială a lucrărilor. Prima oră a simpozionului a fost rezervată alocuțiunilor. Au susținut discursuri ÎPS Dr. Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița, ai Primăriei Târgoviște, Instituției Prefectului și Universității „Valahia”.
Raportul aniversar, un adevărat bilanț al onoarei, a fost prezentat de col. (rtr) Gheorghe Șerban – președintele Filialei Dâmbovița a Cultului Eroilor. Trei decenii în care voluntari, ofițeri în rezervă, profesori și preoți au inventariat, reabilitat și pus în lumină sute de locuri de veci și monumente ale eroilor uitați.

Partea academică a evenimentului a adus în prim-plan două momente cardinale pentru Armata Română. Profesorul Marian Curculescu a susținut comunicarea despre 110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, readucând în actualitate sacrificiul generației Marii Uniri. Locotenent colonelul Lucian Boboc a vorbit despre 25 Octombrie 1944 – Ziua Armatei Române și eliberarea Ardealului, o lecție de strategie și de patriotism despre ultima ofensivă care a întregit harta țării. Momentul a fost completat artistic de Ansamblul Art Canto Morena și Corul Batalionului 114 Tancuri. Muzica militară și cântecul patriotic au făcut puntea dintre trecut și prezent.
În cadrul acestui eveniment au fost lansate patru noi apariții editoriale care constituie deja patrimoniul Asociației. Două lucrări au fost recenzate de prof. dr. Cornel Mărculescu, respectiv antologia „Sub tricolor, întru cinstirea eroismului românesc”, editată de către Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Dâmbovița Mihai Viteazul, coordonată de col. Gheorghe Șerban, col. Cristian Biță și prof. dr. George Coandă, și volumul profesorului dr. Cornel Mărculescu, intitulat sugestiv „Tranșeele cântă sub foc și dor” – o carte mărturie în care istoria se împletește cu literatura frontului, iar documentul devine rugăciune.

Revista „Eroica” și volumul „Jurnal de front” au fost prezentate de ing. George Piteș. Acestea reprezintă mărturii directe care recuperează memoria combatantului român.
Finalul acestei manifestări culturale a fost dedicat viitorului. S-au înmânat drapelele de identificare subfilialelor nou-înființate, s-au acordat diplome de merit și de excelență membrilor activi, iar Cercul Școlar „Cultul Eroilor” de la Școala „Coresi” Târgoviște a fost premiat ca model de educație patriotică în școală. A urmat vernisajul expoziției din foaierul amfiteatrului și premierea participanților la Concursul Național de Pictură „VICTORIE”, ediția a V-a – dovadă că memoria eroilor poate fi transmisă și prin culoare.
„La Târgoviște, s-a demonstrat încă o dată că parteneriatul dintre Armată, Biserică, Școală și Universitate nu este o formulă protocolară, ci singura garanție că jertfa nu va fi zadarnică. Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” își continuă misiunea sub același crez: Neamul este etern prin Cultul Eroilor”, a precizat profesorul Cornel Mărculescu.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 2 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 3 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 4 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!
SOCIALacum o săptămânăUn mort și doi răniți grav într-un accident rutier în Teleorman, la limita cu județul Giurgiu




























