SOCIAL
Accident teribil în Teleorman. Patru femei, spulberate de o șoferiță din București
Un accident de circulație desebit de grav s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Bujoru din județul Teleorman. Un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie de 47 de ani din București, a intrat într-un grup de mai multe persoane.
La fața locului au intervenit rapid mai multe echipaje de pompieri, o ambulanță SMURD și două de la Serviciul de Ambulanță Teleorman.

Sursa foto: ISU Teleorman
Bolidul a lovit în plin 4 persoane de sex feminin. O femeie de 35 de ani a decedat. Toate încercările echipelor medicale de a o readuce la viață nu au avut succes. O altă femeie, de 42 de ani, aflată în stare de șoc a fost preluată și transportată la spital. Două tinere, una de 15 ani iar cealaltă de 19 ani, au suferit multiple traumatisme, fiind, de asemenea, transportate la Spitalul din Alexandria.
Polițiștii de la Zimnicea au declanșat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs teribilul accident.
Dâmboviţa
Foc la un service auto din Niculești. Incendiul s-a manifestat pe 300 mp

Incendiu violent, azi-noapte, în comuna Niculești, județul Dâmbovița. Alarma s-a dat în jurul orei 02:23. Pompierii au fost anunțați că a luat foc un service auto din satul Movila.
ISU Dâmboviţa a alocat la fața locului cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, iar ISU București-Ilfov a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul construcției pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Salvatorii au identificat o femeie care prezenta atac de panică. Aceasta a fost asistată medical, ulterior refuzând transportul la spital.
Prahova
Tamponare violentă între un autobuz și un autocamion în Prahova

Un grav accident de circulație s-a produs, în această dimineață, în satul Șirna, județul Prahova. În evenimentul rutier au fost implicate un autobuz și un autocamion. În ambele autovehicule se aflau doar șoferii.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 2 din Ploiești, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD.
Șoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost găsit încarcerat, dar conștient. Victima a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, preluată de un echipaj medical și transferată la elicopterul SMURD în vederea transportării sale la spital.
Celălalt conducător auto, un bărbat de 33 de ani, a suferit mai multe traumatisme, însă a refuzat transportul la spital.
ACTUALITATEacum 3 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 4 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 6 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident feroviar în Găești. Șoferița autoturismului lovit de tren a decedat























