Connect with us

Dâmboviţa

Nu renunța la masca de protecţie! Este în continuare obligatorie și pe stradă

Publicat

pe

Jandarmii din Dâmbovița au derulat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor anti-COVID în mijloacele de transport în comun, pieţe și parcuri, precum și în ceea ce priveşte circulația persoanelor în intervalul orar 23:00-05:00. Acțiunile au fost derulate alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, sub autoritatea Instituției Prefectului. Săptămâna trecută, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.750 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

„Acţiunile informativ-preventive vor continua, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Scopul acestora este de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități”, se precizează într-un comunicat remis de IJJ Dâmbovița.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Publicat

pe

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

Publicat

pe

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite